25 aprilie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Pe scurtConsiliul Local decide să treacă în domeniul public al Municipiului Brașov două imobile situate pe strada Plaiului, cu suprafețe de 124 mp (C.F. nr. 149756) și 128 mp (C.F. nr. 149757), prin trecerea din proprietate privată în proprietate publică și înscrierea lor în evidențele cadastrale ale orașului. Ca urmare, aceste terenuri devin parte din patrimoniul public al municipiului, iar autoritățile locale vor ocupa cele necesare pentru a le gestiona, implementând măsurile ce decurg din hotărâre. În practică, locuitorii pot utiliza eventual aceste spații în interes public sau pentru infrastructură urbană în viitor, fără implicații imediate de costuri pentru ei, dar cu posibilitatea ca zona să fie administrată de municipalitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 201
din data de 25 aprilie 2018
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 149756 Braşov, nr. cad. 149756 şi a terenului înscris în C.F. nr. 149757 Braşov, nr. cad. 149757;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 30.
635/2018, prin care s-a propus trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilelor situate în Braşov, înscrise în C.F. nr. 149756 Braşov, nr. cad. 149756, în suprafaţă de 124 m.p. şi în C.F. nr. 149757 Braşov, nr. cad. 149757, în suprafaţă de 128 m.p., str. Plaiului;
Văzând declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate asupra unui imobil, autentificată sub nr. 294/27.02.2018;
Având în vedere prevederile art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2), art. 863, lit. c) din Noul Cod Civil şi art. 3, alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 121, alin. (3) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se ia act că d-na Boza Ramona-Elena a renunţat la dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Braşov, înscrise în C.F. nr. 149756 Braşov, nr. cad. 149756, în suprafaţă de 124 m.p. şi în C.F. nr. 149757 Braşov, nr. cad. 149757, în suprafaţă de 128 m.p., str. Plaiului.
Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a imobilelor situate în Braşov, înscrise în C.F. nr. 149756 Braşov, nr. cad. 149756, în suprafaţă de 124 m.p. şi în C.F. nr. 149757 Braşov, nr. cad. 149757, în suprafaţă de 128 m.p., str. Plaiului.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.