HCL 199/2009 adoptată
respingerea contestaţiei formulată de către domnul Olteanu Nicolae Decebal prin care solicită revocarea H.C.L. nr. 1003 din 15.12.2008, privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 159/2008, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi efectuarea serviciului de transport în regim de taxi şi de transport în regim de închiriere în municipiul Braşov
Documente
- hcl hcl-199-2009.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 199
din data de 30 martie 2009
Privind: respingerea contestaţiei formulată de către domnul Olteanu Nicolae Decebal prin care solicită revocarea H.C.L. nr. 1003 din 15.12.2008, privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 159/2008, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi efectuarea serviciului de transport în regim de taxi şi de transport în regim de închiriere în municipiul Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 martie 2009;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Transport şi Monitorizare din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 23.127 din 26 martie 2009, prin care se propune respingerea contestaţiei formulată de domnul Olteanu Nicolae Decebal, prin care solicită revocarea H.C.L. nr. 1003 din 15.12.2008, privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 159/2008, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi efectuarea serviciului de transport în regim de taxi şi de transport în regim de închiriere în municipiul Braşov;
Având în vedere prevederile art. 2, alin. 1, lit. e din Legea nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile art. 6 din Ordinul nr. 356/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
Văzând prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2007, a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
In temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 14 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se respinge contestaţia formulată de domnul Olteanu Nicolae Decebal, prin care solicită revocarea H.C.L. nr. 1003 din 15.12.2008, privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 159/2008, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi efectuarea serviciului de transport în regim de taxi şi de transport în regim de închiriere în municipiul Braşov.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.