Pe scurtSe stabilește că imobilul situat în Brașov, str. Ion Rațiu nr. 17, cu suprafața de 358 mp, trece în domeniul privat al Municipiului Brașov, adică devine proprietate privată a orașului. Primarul, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală, are obligația să pună în aplicare hotărârea, adică să efectueze formalitățile necesare pentru înregistrare și reglementare. Pentru locuitori, înseamnă că această proprietate nu mai face obiectul administrării publice ca bun de uz public, iar utilizările viitoare vor depinde de deciziile Primăriei privind gestionarea sau valorificarea bunului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 186
din data de 25 martie 2021
Privind: reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Ion Rațiu nr. 17;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 25 martie 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 26.797 din 2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Ion Rațiu nr. 17;
Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare și ale art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov a imobilului, în suprafață de 358 m.p., situat în Brașov, str. Ion Rațiu nr. 17, înscris în C.F. nr. 170620 Brașov.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.