Pe scurtSe aprobă vânzarea directă a 28% din terenul aferent spațiului comercial de pe str. Lungă nr. 130 din Brașov către SC Chantel Sante SRL, identificat în CF 10774 Brașov. Valoarea: 120 Euro/mp, total 10.852 Euro, plătibil în lei conform cursului BNR în ziua plății, în termen de 30 de zile de la primirea hotărârii; în cazul nerestituirii la termen se calculează majorări de întârziere de 2% pe zi. Aceasta înseamnă pentru locuitori că autoritatea își valorifică un domeniu privat pentru buget local, iar plata se face în cicluri scurte, cu eventuale penalități dacă nu se respectă termenul.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe atestă apartenenţa la domeniul privat al Municipiului Braşov şi administrarea Consiliului Local Braşov, a terenului proprietatea tabulară a Statului Român situat în Braşov, str. Lungă nr. 130, identificat în C.F. nr. 10774 Braşov, nr. top. (656/1, 656/2)/3totul/I, în cotă de 28 % din 323 m.p
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 169
din data de 30 martie 2016
Privind: vânzarea directă a terenului aferent spaţiului comercial, situat în Braşov, str. Lungă nr. 130;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 martie 2016;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 25.741/2016, prin care se propune vânzarea directă a terenului aferent spaţiului comercial, situat în Braşov, str. Lungă nr. 130;
Având în vedere Raportul de evaluare întocmit de expert evaluator ing. Bolocan Adrian şi procesul - verbal încheiat de Comisia constituită în baza H.C.L. nr. 632/2006 şi Dispoziţiei de Primar nr. 4790/2012;
Văzând şi prevederile art. 1650 şi 1657 din Codul Civil, coroborat cu Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi prevederile art. 36, alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu completările şi modificările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b, art. 45, alin. 3, art. 115, alin. 1, lit. b şi art. 123, alin. 2 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul privat al Municipiului Braşov şi administrarea Consiliului Local Braşov, a terenului proprietatea tabulară a Statului Român situat în Braşov, str. Lungă nr. 130, identificat în C.F. nr. 10774 Braşov, nr. top. (656/1, 656/2)/3totul/I, în cotă de 28 % din 323 m.p.
Art. 2. Se aproba vânzarea directă a terenului în cotă de 28 % din 323 m.p., situat în Braşov, str. Lungă nr. 130, identificat în C.F. nr. 10774 Braşov, nr. top. (656/1, 656/2)/3totul/I, către S.C. Chantel Sante S.R.L.
Art. 3. Preţul terenului menţionat la art. 2 este de 120 Euro/m.p., respectiv 10852 Euro şi va fi achitat în lei la cursul B.N.R. pentru ziua în care se face plata.
Preţul de vânzare va fi achitat în termen de 30 zile de la data confirmării de primire a hotărârii. În caz de neachitare la termenul de scadenţă a obligaţiei de plată către bugetul local, se datorează după acest termen majorări de întârziere în procent de 2 % din cuantumul obligaţiei principale neachitate în termen calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, pentru o perioadă de maxim 60 de zile. În caz de neplată a preţului calculat cu majorări până la expirarea perioadei de majorare de 60 de zile, hotărârea va fi revocată de drept.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.