Pe scurtConsiliul Local Brașov aprobă salariile de bază pentru personalul contractual din Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, începând cu 01.01.2020. Se stabilește salariul de bază conform anexei atașate hotărârii și se precizează că, pentru gradația 0, nu se folosesc coeficienții din anexă, iar pentru grupele de vechime 1-5 se majorează salariul de bază în conformitate cu legea cadru 153/2017. Pentru locuitori înseamnă că bugetul local alocă sume potrivit noilor salarii ale angajaților din această direcție, cu efect de la începutul anului 2020.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 15
din data de 31 ianuarie 2020
Privind: stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual aparținând Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Braşov, începând cu data de 01.01.2020;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 31 ianuarie 2020;
Analizând, Referatul de aprobare nr. 125 din 17.01.2020 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Direcției Administrare Infrastructura Sportivă Brașov, prin care se propune stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual aparținând Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Braşov, începând cu data de 01.01.2020;
Având în vedere prevederile art. 11 şi art. 38, alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153 din 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; ale H.G. nr. 935 din 13.12.2019 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat în plată; art. I, pct. 12, pct. 13 și pct. 15 din O.U.G. nr. 1 din 06.01.2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă salariile de bază pentru funcțiile contractuale din cadrul Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Braşov începând cu data de 01.01.2020, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. La stabilirea salariilor de bază aferente gradaţiei 0 pentru funcţiile din Anexă, nu se iau în calcul coeficienţii prevăzuţi în anexă.
Salariile de bază pentru gradaţiile de vechime de la 1 - 5 ale funcţiilor de execuţie se determină prin majorarea salariilor de bază stabilite pentru gradația 0, în condițiile și cotele procentuale prevazute la art. 10 din Legea - cadru nr. 153 din 28.06.2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3. Salariile de bază se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri, astfel încât, împreună cu indemnizaţiile lunare şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare să se încadreze în fondurile bugetare aprobate anual pentru cheltuieli de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor ce revin instituţiei, potrivit legii.
Art. 4.
H.C.L. nr. 15/2019 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile contractuale din cadrul Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Braşov, începând cu data de 01.01.2019, își încetează aplicabilitatea.
Art. 5. Primarul Municipiului Brașov și Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Anexe • Anexa HCL Ianuarie 2020.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.