HCL 148/2009 adoptată
aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii, pe anul 2009, ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov
Documente
- hcl hcl-148-2009.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 148
din data de 16 martie 2009
Privind: aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii, pe anul 2009, ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 16 martie 2009;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, înregistrate cu nr. 18.416/2009, prin care se propun, prin reorganizarea şi schimbarea structurii compartimentelor, respectiv a reducerii numărului de posturi, aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii, pe anul 2009, ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 229/2008, privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice, a Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi ale Legii nr. 53/2003, privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare art. 9, alin. 3 din O.G. nr. 84/2001, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi art. 4, alin. 1 din H.G. nr. 2104/2004, pentru aprobarea Metodologiei privind criteriile de dimensionare a numărului de funcţii din aparatul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, constituirea patrimoniului şi managementul resurselor umane, financiare şi materiale;
În baza avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 1.885.912 din 16.03.2009 şi avizului Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor;
Văzând şi Referatul de specialitate al Serviciului Resurse Umane nr. 17.497 din 11 martie 2009, prin care avizează proiectul de hotărâre privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, pentru anul 2009;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
In temeiul art. 36, alin. 3, lit. b şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă Organigrama Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, pe anul 2009, conform Anexei 1.
Art. 2. Se aprobă Statul de funcţii al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, pe anul 2009, conform Anexei 2.
Art. 3. Anexele 1şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.