21 martie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Pe scurtTrecerea în domeniul public al municipiului Brașov a unui teren de 4 mp situat pe strada Fânului, în intravilanul orașului, prin renunțarea la dreptul de proprietate al unui localnic. Se aprobă înscrierea acestui imobil în evidențele de carte funciară ale orașului și preluarea lui în domeniul public, iar primarul va asigura implementarea hotărârii. Pentru locuitori, înseamnă că terenul va aparține orașului și va putea fi folosit în scopuri publice, fără a avea implicații financiare imediate pentru comunitate, iar orice detaliu legal va fi gestionat de administrație.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 146
din data de 21 martie 2018
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 151806 Braşov, nr. cad. 151806;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţa ordinară din data de 21 martie 2018;
Analizând la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 15.
466/2018 privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului înscris în C.F. nr. 151806 Braşov, nr. cad. 151806, str. Fânului, F.N., în suprafaţă de 4 mp.;
Văzând declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate asupra unor imobile, autentificată sub nr. 73/17.01.2018;
Având în vedere art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2) din Noul Cod Civil şi art. 3, alin. (1) şi alin. (4) din Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr. 213/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin (1), lit. a), art. 121, alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 Se ia act că dl. Răceanu Adrian a renunţat la dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 151806 Braşov, nr. cad. 151806, str. Fânului, F.N., în suprafaţă de 4 mp.
Art. 2 Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a imobilului înscris în C.F. nr. 151806 Braşov, nr. cad. 151806, str. Fânului, F.N., în suprafaţă de 4 mp.
Art. 3 Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.