Pe scurtSe aprobă darea în folosință gratuită până la 31.12.2015 a unui spațiu din Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași Brașov către Federația Română de Scrimă, pentru desfășurarea activității sportive, identificat în anexă. Spatiul ocupat poate fi folosit fără plată de către federație în acest interval, iar primăria, Direcția pentru Sport și Tineret Brașov și federația vor asigura punerea în practică a hotărârii. Pentru locuitori înseamnă că o facilitate sportivă publică este utilizată gratuit de o federație pentru a desfășura antrenamente și competiții până la sfârșitul anului 2015.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 114
din data de 31 martie 2015
Privind: darea în folosinţă gratuită către Federaţia Română de Scrimă a unui spaţiu la Sala Sporturilor D.P. Colibaşi pentru desfăşurarea activităţii sportive;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2015;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Sport şi Tineret Braşov, înregistrate cu nr. 23.
256/2015, prin care s-a propus darea în folosinţă gratuită către Federaţia Română de Scrimă a unui spaţiu la Sala Sporturilor D.P. Colibaşi pentru desfăşurarea activităţii sportive;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, Legea nr. 3/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, art. 3 şi art. 12, alin. 2 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;
Ţinând cont şi de prevederile H.C.L. nr. 112/2007 privind aprobarea înfiinţării Direcţiei Sport şi Tineret Braşov, republicată,
H.C.L. nr. 200/2013 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei Sport şi Tineret Braşov, republicată;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. c, alin. 6, lit. a, pct. 6, art. 45, alin. 1, art. 115, alin. 1, lit. b şi art. 124 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă darea în folosinţă gratuită până la data de 31.12.2015 către Federaţia Română de Scrimă, a unui spaţiu la Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibaşi Braşov, identificat conform anexei, pentru desfăşurarea activităţii sportive.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, Direcţia Sport şi Tineret Braşov şi Federaţia Română de Scrimă vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.