28 ianuarie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Public de Administrare Pieţe Braşov

HCL 11/2019 Brașov adoptată

Stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public Administrare Pieţe Braşov, începând cu data de 01.01.2019

Denumire
Hotărârea nr. 11 din 2019 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
11 / 2019
Data
28 ianuarie 2019
Inițiator
Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Public de Administrare Pieţe Braşov
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă noile salarii de bază pentru personalul contractual al Serviciului Public Administrare Pieţe Braşov începând cu 01.01.2019, potrivit Anexei 1. Salariile pentru gradaţia 0 rămân la nivelul din decembrie 2018, iar cele pentru gradaţiile de vechime 1-5 vor creşte în funcţie de sporurile prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv aplicarea procentelor aferente vechimii. Decizia înseamnă un nivel salarial actualizat pentru angajați, cu impact bugetar pentru autoritatea locală și efecte asupra veniturilor lunare ale personalului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 11 din data de 28  ianuarie  2019         Privind: stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public Administrare Pieţe Braşov, începând cu data de 01.01.2019;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 ianuarie 2019; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Public de Administrare Pieţe Braşov, înregistrat cu nr. 4.946/2019, prin care se propune stabilirea salariilor de bază pentru personalul din cadrul Serviciului Public de Administrare Pieţe Braşov, începând cu data de 01.01.2019; În baza dispoziţiilor art. 11 şi art. 38, alin. (3), lit. e) din Legea-cadru nr. 153/28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 937/07.12.2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; ale O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscale, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (9), art. 39, alin. (1), art. 45, alin. (1), art. 61, alin. (1), alin. (5), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă salariile de bază pentru funcţiile contractuale din cadrul Serviciului Public Administrare Pieţe începând cu data de 01.01.2019 conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Salariile de bază aferente gradaţiei 0 pentru funcţiile prevăzute în Anexa nr. 1 se menţin la nivelul salariilor de bază aferente lunii decembrie 2018.             Salariile de bază pentru gradaţiile de vechime de la 1 - 5 ale funcţiilor  de execuţie se determină prin majorarea salariilor de bază stabilite pentru gradaţia 0, în condiţiile şi cotele procentuale prevăzute la art. 10 din Legea - cadru nr. 153/28.06.2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.      Art. 3. Salariile de bază se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri, astfel încât, împreună cu indemnizaţiile lunare şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare să se încadreze în fondurile bugetare aprobate anual pentru cheltuieli de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor ce revin instituţiei, potrivit legii.        Art. 4. Hotărârea Consiliului Local  nr. 14 din 26.01.2018 privind stabilirea salariilor de bază din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”, din Serviciul Public Administrare Pieţe Braşov, serviciu public în subordinea Consiliului Local Braşov, începând cu data de 01.01.2018, îşi încetează aplicabilitatea.     Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public de Administrare Pieţe Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă