Pe scurtSe aprobă Strategia prin care municipiul Brașov va valorifica bunurile sale din domeniul public și privat. Pentru locuitori înseamnă că Primăria va folosi părți din patrimoniu (terenuri, clădiri, spații) prin parteneriate, concesiuni sau închirieri pentru a genera venituri și a eficientiza folosirea их bunurilor; termenele exacte vor depinde de implementarea planului și de măsurile aprobate, iar rezultatele se așteaptă să fie monitorizate prin politicile stabilite în strategie. Primarul va duce la îndeplinire hotărârea cu echipele din primărie.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Strategia privind valorificarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al Municipiului Brașov, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 1093
din data de 29 decembrie 2022
Privind: aprobarea Strategiei privind valorificarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al Municipiului Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 decembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 157.119 din 2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Scrisoarea nr. 1 din 05.01.2022 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Brașov și Raportul de audit al performanței nr. 129569/2021 privind ”Creșterea eficacității modului de valorificare a bunurilor din domeniul public și privat al Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Brașov prin activitățile de asociere în participațiune, concesionare sau închiriere care cuprinde actualizarea strategiei de dezvoltare a Municipiului Brașov cu aspecte referitoare la componenta de patrimoniu și la activitățile de asociere în participațiune, concesionare și închiriere de bunuri ca modalități de valorificare a patrimoniului;
- Dispoziția de Primar nr. 366 din 21.01.2022 privind implementarea recomandărilor dispuse de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Brașov prin Scrisoarea nr. 1 din 05.01.2022 în vederea creșterii eficacității modului de valorificare a bunurilor din domeniul public și privat al Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Brașov prin activitățile de asociere în participațiune, concesionare sau închiriere;
- Raportul de specialitate nr. 157.159 din 2022 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Tehnice, privind probarea Strategiei privind valorificarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al Municipiului Brașov;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. (6), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Strategia privind valorificarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al Municipiului Brașov, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov prin serviciile de specialitate din carul Primăriei Municipiului Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Anexe • 157809_Anexa Strategie valorificare bunuri.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.