Brașov › 11 februarie 2011

HCL 100/2011 adoptată

aprobarea protocolului de colaborare pentru implementarea proiectului “Crearea Centrului Regional de Orientare Şcolară şi Vocaţională”

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 100 din data de 11 februarie 2011       Privind: aprobarea protocolului de colaborare pentru implementarea proiectului  “Crearea Centrului Regional de Orientare Şcolară şi Vocaţională”;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 11 februarie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Compartimentului Implementare Proiecte din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 9.496/2011, prin care s-a propus aprobarea protocolului de colaborare pentru implementarea proiectului “Crearea Centrului Regional de Orientare Şcolară şi Vocaţională”, înscris la poziţia 124 în lista de proiecte prioritare a Planului Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Creştere Braşov, reavizată prin Decizia CMC nr. 12/12.10.2010; Având în vedere Legea nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată şi actualizată; Legea nr. 1/2011, legea educaţiei naţionale; Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, actualizată; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4, 5 şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 17, art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 1 şi 2, alin. 7, lit. a, alin. 9 şi  art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Braşov ca participant la implementarea proiectului “Crearea Centrului Regional de Orientare Şcolară şi Vocaţională”, înscris la poziţia 124 în lista prioritară a Planului Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Creştere Braşov, reavizată prin Decizia CMC nr. 12/12.10.2010, în vederea depunerii pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară I, Domeniul de intervenţie 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Poli de creştere.   Art. 2. Se aprobă protocolul de colaborare pentru implementarea proiectului încheiat între părţile participante, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 3. Primarul Municipiului Brasov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro