Consiliul Local Brăila aprobă, începând cu 01.01.2020, noile prețuri și tarife pentru inchirierea activelor publice și a bunurilor mobile administrate de compania Administrația Piețelor și Târgurilor S.A. Brăila. Decizia înseamnă că locuitorii și comercianții vor plăti aceste noi tarife pentru închirieri în piețe și spații aferente, în funcție de zona amplasării și tipul activității, conform anexei hotărârii. Implementarea va fi făcută de Primăria Brăila prin APT SA Brăila, iar hotărârea va fi publicată și comunicată celor interesați.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă prețurile și tarifele percepute de societatea ADMINISTRAȚIA PIEŢELOR ȘI TARGURILOR S.A. Brăila, începând cu 01.01.2020, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HAOTLTARAREA NR.71O
din 23.12.2019
Privind: Aprobarea prețurilor și tarifelor percepute de societatea
ADMINISTRAȚIA PIEŢELOR ȘI TARGURILOR S.A. Brăila,
începând cu 01.01.2020.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa domnilor consilieri locali municipali Badiu Virginia — Loredana și
Păun Dan, membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea
Administraţia Pieţelor și Târgurilor S.A. Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorilor, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale și Direcţiei Juridic Contencios
Administraţiei Publice Locale, raportul de specialitate al societății Administraţia
Pieţelor și Târgurilor S.A. Brăila, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 1 din
cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, privind
Legea societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum şi
ale O.G. nr. 71/2002, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de
administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. s) din O.UG.
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G.
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
A OTLTA RA ST E:
Art.1 Se aprobă prețurile și tarifele percepute de societatea
ADMINISTRAȚIA PIEŢELOR ȘI TARGURILOR S.A. Brăila, începând cu
01.01.2020, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin societatea Administraţia Pieţelor şi Târgurilor S.A. Brăila, iar
Secretarul General al Municipiului Brăila o va face publică şi comunica celor
interesaţi.
CONTRASEMNEAZA
SECRETAR GENERAL,
db
ION DRAGAN
710/02 b9--207
Anexa la HCLM Nr.
Preturile si tarifele
pentru inchirierea activelor publice special amenajate si a bunurilor mobile,
proprii sau primite in administrare de catre societatea APT SA Braila
incepand cu 01.01.2020
|. Pietele si targurile din Municipiul Braila sunt clasificate potrivit tabelului de mai jos.
dupa zona amplasarii si tipul de activitate al acestora, astfel :
DENUMIREA ZONA TIP PIATA
Piata Centrala A Piata mixta
Piata Concordia Piata mixta
A
Piata Microhala B Piata mixta |
Piata Saraca B Piata mixta “|
Piata Viziru B Piata mixta —
Piata Apollo B Piata mixta
Piata Radu Negru Central c Piata mixta i
Piata Radu Negru Biserica D Piata mixta
Piata Libelula Cc Piata mixta
Piata Vidin D Piata mixta
Piata Doi Cocosi, Fanarie D Piata mixta
Targul Obor D Agroindustrial
Parcul Zoologic D Agrement
Xe Page 10f 14
2. Societatea Administratia Pietelor si Targurilor SA din Braila va sectoriza pietele si
targurile din Braila, pe sectoare de desfacere privind activitatea desfasurata, asttel:
- legume si fructe;
- flori, seminte, rasaduri;
- lapte si produse derivate, oua;
- peste, carne si preparate din carne;
- produse agroalimentare industrializate;
- produse industriale nealimentare;
- pasari;
- animale;
- cereale;
- mijloace de transport;
- materiale de constructii;
- produse mestesugaresti (dogarie, rotarie, harnasament, diverse);
- prestari servicii;
- obiecte de ocazie.
3. Folosirea activelor publice special amenajate (cladiri, boxe, module, chioscuri,
spatii auxiliare, platouri de piata) primite in administrare de catre societatea
Administratia Pietelor si Targurilor SA din Braila se face pe baza de contract
incheiat cu castigatorul licitatiei organizate in acest scop, potrivit dispozitiilor legale
in vigoare.
4. Preturile din macheta de mai jos*/*** vor reprezenta nivelul minim de pornire a
licitatiilor/negociere directa pentru activele publice special amenajate, libere de
sarcini, stabilit pentru fiecare piata, astfel:
Page 20f 14
4.1.
Ne Pret minim /lei/mp Pret minim /lei/mp Pret minim /lei/mp
e ct, LOCATIA Spatii comerciale Spatii auxiliare Teren
” 2019 2020 2019 2020 2019 2020
1. | P-ta Centrala 49 49 18 18 26 26
2. | P-ta Concordia 55 55 22 22 26 26
3. | P-ta Saraca 35 35 12. 12 23 23
4. | P-ta Apollo 24 24 13 13 16 16
5. | P-ta Microhala 55 55 14 14 25 25
6. | P-ta Viziru 27 27 13 13 16 16
7. | P-ta Libelula 22 22 12 12 17 17
g, | Bau az 23 12 12 17 17
Negru Biserica
ge Pl ai 21 10 10 12 12
Cocosi, Fanarie
P-ta Radu
10. Nepii Central 30 30 14 14 25 25
11. | P- ta Vidin 40 40 10 10 15 15
12. | Parc Zoologic 24 24 12 12 12 12
13. | Targul Obor 43 43 12 12 12 12
4.2. Pret minim lei/luna Imobil Atelier Mecanic — 2646.30 lei/luna
* Precizăm că acestea sunt preţuri per luna.
** Negocierea directă se aplică după parcurgerea a două termene de licitaţii, si in alte
cazuri reglementate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
*** Nivelul preturilor minime de pornire a licitatiei/negocierii directe au fost propuse
in baza Raportului de evaluare intocmit de expert ANEVAR.
**** Preturile rezultate in urma adjudecarii prin licitatie a activelor publice
special amenajate vor fi ajustate atunci cand este cazul, cu rata inflatiei, prin
indexarea pretului/mp .
Taxe din inchirierea tarabelor stabilite in functie de sector si zonarea pietelor,
achitate anticipat. Incepand cu anul 2020, taxele incasate in baza unui contract de
inchiriere, diferentiat pe sectoare de activitate si zonare (sector legume, fructe,
zarzavat si sector agroalimentar, industriale, flori), sunt :
Page 3 of 14
Sectorul de ZONA lei/buc/zi
legu me, fructe, B c D
Zarzavat
An calendaristic 2019 | 2020 | 2019| 2020 2019 2020 | 2019 2020
Taraba mijlocie | 7.65| 8.00| 7.87 8.20 7.30 7.65 | 6.59 6.90
(metalica. fibra)
Taraba mare | 8.21 | 8.60| 821 8.60 7.65 8.00 | 7.30 7.63
(metalica. fibra)
Sectorul | ZONA lei/buc/zi |
agroalimentar. A B c D
industriale. flori
An calendaristic 2019 | 2020 | 2019 | 2020] 2019 2020 | 20191 2020
Taraba mijlocie | 8.21 8.60 | 7.65 8.00 7.51 7.85 | 6.59 | 6.90
(metalica. fibra)
Taraba mare | 9.32 9.75 | 8.77 9.20 8.21 8.60 7.65 8.00
(metalica. fibra)
.. Taritele incepand cu anul 2020 percepute pentru tarabele inchiriate zilnic, sunt
stabilite diferentiat pe sectoare de activitate si zonare (sector legume, sector fructe,
sector zarzavat si sector agroalimentar, industriale, flori), sunt :
Sectorul de ZONA lei/buc/zi
legume, fructe, |
zarzavat A E i D |
An calendaristic 2019 | 2020 | 2019| 2020| 2019] 2020! 20107 2020
Taraba mijlocie| oa] 100| 92] 975] 877| 9.15! 821 sul
(metalica. fibra) |
Taraba mare 4 - aaa
(mezalica, fibray 10.94 | 11.45 | 10.39| 10.85 9.83 10.30 sul
Sectorul ZONA lei/buc/zi
agroalimentar,
industriale, flori A îi a i
An calendaristic 2019 | 2020 | 2019| 2020| 2019 2020 | 2019] 2020
Taraba mijlocie | 030| 1085] 983] 10.30] 932 9.75] 8.77 9.15
(metalica, fibra)
Taraba mare! 5! 1200] 1094] 11.45] 10.39 10.85| 983| 10.30
(metalica. fibra)
- Tariful incepand cu anul 2020 pentru inchirierea activelor publice - suprafete de
teren mai mari de 10 mp neamenajat, sezonier, dar nu mai mult de 3 luni
calendaristice, din Gradina Zoologica, destinate amenajarii si amplasarii locurilor de
joaca, (închiriere biciclete, trotinete, rulota inghetata, organizare expozitii, etc.. este:
păeptat in £
Tarif 2019 Tarif 2020
| 4.41 lei/mp/luna 4.60 lei/mp/luna
8. Tarifele zilnice incepand cu anul 2020, pentru comercializare en-gross de legume.
fructe si zarzavat, direct din mijloacele de transport (pentru Targul Obor sau alte
locatii din piete stabilite ulterior) sunt:
8.1 - Tariful/tona produs/zi :
Tarif 2019
Tarif 2020
5.47 lei/tona/zi
5.70 lei/tona/zi |
8.2 - Tariful zilnic pentru ocupare suprafata platou cu mijloace de transport:
Tarif 2019
Tarif 2020
1.67 lei /mp/zi
1.75 lei/mp/zi
8.3 - Tariful zilnic pentru ocupare ocazionala platou cu mijloace de transport
(rulote) :
Tarif 2019
Tarif 2020 |
3.85 lei/mp/zi
4.00 lei/mp/zi
9. Tariful zilnic incepand cu anul 2020 pentru depozitare si comercializare materiale
de constructii, materiale lemnoase in incinta Targului Obor Braila, este:
Tarif 2019 Tarif 2020 |
0.76 lei /mp/zi |
0.80 lei/mp/zi,
ACE
Ă 0 12 nete Page 5 oi îi
>)
10. Tarifele incepand cu anul 2020 pentru expunerea mijloacelor de transport in vederea
comercializarii acestora in Targul Obor in cadrul Targului auto, sunt cele prezentate
in tabelul de mai jos:
D_ Tarit2019 Tarit 2020
[ Bicicleta. bicicleta cu 5,47 lei/zi 5,70 lei/zi
motor, motoreta, scuter, | 54,72 lei/ luna * 57.25 lei/luna*
ticiclu (cu sau fara | *pt. patru weekend-uri, in zilele | 2pt. patru weekend-uri, in
atas)/bucata de V.SsiD zilele de V, S si D
164.17 lei/luna 171.70 lei/luna
Autoturism/bucata 12,68 lei/zi 13.25 V lei/zi
136.81 lei/luna * 143.10 lei/luna*
*pt. patru weckend-uri, in zilele | *pt. patru weckend-uri, in
de V. Ssi D zilele de V, S si D _
| 339.29 lei/luna 354.90 lei/luna
Autovehicul tip 16.42 lei/zi 17.20 lei/zi
tv.dubita. 186.06 lei/luna * 194.60 lei/luna*
| microbuz/bucata *pL. patru weekend-uri. in zilele | *pt. patru weckend-uri, in
| de V. SsiD zilele de V, S si D
L_ 481.57 lei/luna 503.70 lei/luna .
„ Autocamion, 32.83 lei/zi 34.35 lei/zi
| autobasculanta. 372.12 lei/luna * 389.25 lei/luna*
| autobuz. *pt. patru weekend-uri. in zilele | *pt. patru weekend-uri, in
| autocar/bucata de V. Ssi D zilele de V, S si D
875.58 lei/luna 915.85 lei/luna
Alte mijloace de 19.76 lei/zi 20.70 lei/zi
transport cu tractiune | 218.89 lei/luna * 228.96 lei/luna*
mecanica(inclusiv *pL. patru weekend-uri. in zilele | *pt. patru weekend-uri, in
remorci)/bucata de V.SsiD zilele de V, Ssi D
| 580.07 lei/luna 606.75 lei/luna
Mijloace de transport cu 8.77 lei/zi 9.20 lei/zi _
tractiune 93.03 lei/luna * 97.30 lei/luna*
animala/bucata *pt. patru weekend-uri. in zilele | *pt. patru weekend-uri, in |
de V, Ssi D zilele de V, S si D
251.73 lei/luna 263.30 lei/luna
|]. Pentru urmatoarele servicii tarifele zilnice incepand cu anul 2020 sunt :
Tip Tarif
Tarif 2019
Tarif 2020
Intrare grup sanitar
1,00 lei/pers
1.00 lei/ pers
Inchiriere cantar cu terezie si set greutati
5.07 lei/buc/zi
5.30 lei/buc/zi
Page 6oi +
Inchiriere cantar electronic
821 lei/buc/zi
18.60 lei/buc/zi |
Inchiriere halat alb
2,74 lei/buc/zi
12.90 lei/buc/zi
Inchiriere tava plastic
1.11 lei/buc/zi
11.15 lei/buc/zi
Sacrificare miei
16,42 lei/buc
17.20 lei/buc
Inchiriere tarc
$,21 lei/buc
8.60 lei/buc
Inchiriere bascula romana 150 kg
9.63 lei/buc/zi
10.10 lei/buc/zi
Intrare (adulti ) piata pasari
1.00 lei/ intrare zi
1.00 lei/ intrarezi
Supratata platou interior careu-depozitare (min 1.5 m)
2.03 lei/mp/zi
2.12 lei/mp/zi
12.Pentru piete in care expunerea de marfa se face pe verticala tarifele zilnice incepand
cu anul 2020 sunt:
Tarif 2019
Tarit 2020 |
Tarif expunere marfa pe
schelet metalic
mp/zi)
1.10 lei/mp/zi (suprafata minima
pentru care se plateste tariful de
utilizare temporara, este de 1.5
minima
mp/zi)
1.15 lei/mp/zi (suprafata
plateste tariful de utilizare
temporara,
pentru care se
este de 1,5
j
13. Tarifele zilnice incepand cu anul 2020, pentru inchirierea de bunuri specifice pentru
sectorul lactate, sunt cele prezentate in urmatorul tabel:
Tip Tarif Tarif 2019 Tarif 2020
Inchiriere galantar lactate 14,19 lei/zi 14.85 lei/zi
Inchiriere vitrina frigorifica | loc 18.75 lei/zi 19.60 lei/zi
Inchiriere vitrina frigorifica 2 locuri
30,91 lei/zi
32.35 lei/zi
Inchiriere vitrina frigorifica 3 locuri
43.78 lei/zi
45.80 lei/zi
Depozitare lactate magazie, boxe
0.56 lei/10 kg/zi
0.60 lei/10 kgzi |
Depozitare lactate vitrine/cutii
0,56 lei/mp/zi
0.60 lei/mp/zi ]
14. Tarifele zilnice incepand cu anul 2020, pentru utilizarea si desfacerea diverselor
produse in piete si Targul Obor, precum si cele pentru comercializare animale in
Targul de animale, sunt :
Tarif 2019
Tarif 2020
Comercializare cereale, oleaginoase. plante tehnice
1,67 lei/sac/zi
1,75 lei/suc/zi
Page 7 of 14
Comercializare baloti paie. lucerna sau fan
0.56 lei/balov/zi!
0,60 lei/balot /zi
Comercializare brazi. molizi si pomi fiucti feri
2.18 lei/buc/zi|
2.30 lei/buc/zi
Comercializare produse dogarie si rotarie
3,85 lei/buc/zi
4.00 lei/buc/zi|
Comercializare diverse produse (talcioc. 1.11 lei/mp/zi 1.15 lei/mp/zi,
industriale)** |
Comercializare bovine, cabaline 16.42 lei/cap 17.20 lei/cap |
Comercializare porcine (peste 6 luni) 11.95 lei/cap 12.50 li/eap|
Comercializare porcine (| - 6 luni) 7.65 lei/cap 8.00 lei/eap
Comercializare miei/iezi 2.74 lei/cap 2.90 lei/cap
Comercializare pasari adulte 2.03 lei/cap 2.10 lei/cap
Comercializare pui, porumbei 1.00 lei/10 cap 1.00 Iei/10 cap]
Comercializare iepuri
2,18 lei/cap
2.20 ei/eap|
15. Tarif pentru recuperarea incepand cu anul 2020 a cheltuielilor pentru utilitati (energie
electrica, apa, salubritate,) pentru tarabe, vitrine, galantare, dozatoare calea.
suprafete platou comercializare cartofi, cherestea, produse de sezon (pepeni, varza.
struguri, brazi etc), amplasare locuri de joaca etc, :
Tarif 2019
127
Tarif 2020
81.00 lei/luna
lei/luna
“In cazul inchirierii zilnice, recuperarea cheltuielilor pentru utilitati (energie
electrica, apa, salubritate) se va face proportional, considerand o medie de 30.5
zile/luna.
16. Taritele pentru accesul persoanelor, pentru parcarea auto in Targul Obor, Gradina
Zoologica, piete si targuri, incepand cu anul 2020 :
Tarif 2019
1,50 lei/persoana
| Tarif
| Tarit 2020
|imrare persoane in Targul Obor (TVA 5 %)
1.50 lei/persoana
| IER is
|Inurare in Targul Obor cu mijloace auto, moto si|2;75 lei/bucata 3.00 lei/bucata
hipo (TVA 5%) |
|Inuare copii Gradina Zoologica (TVA 5 %)|2,50 lei/persoana 3.00 lei/persoana _
*
“Intrare adulti Gradina Zoologica (TVA 5 %) [5,60 lei/persoana 6.00 lei/persoana |
|
“Abonament familial Gradina Zoologica (TVA 207,95 lei/30 intrari 217.52 lei/30 intrari |
5%) |
JTarif parcare auto piele. targuri. Gradina/1,00 leu/ora 1.00 leu/ora
Zoologica _ __ i
Plimbare cu atelajul 5,00lei/copil/15 min. |5.00 lei/copil/15 min. !
Plimbare cu poneiul 10,15 lei/copil/3 ture[10.00 Iei/copil/3 ture|
| manej manej |
Organizare evenimente de catre terte persoane in]25,50 lei/ ora/zi 25.50 lei/ ora/zi
spatii inchise. amenajate
Organizare evenimente in Parc Zoologic de catre = ——— [100.00 lei/5 ore
terte persoane (scena, teren. etc.)
* Abonamentul permite accesul a doua persoane: un copil cu un insotitor
adult, pe parcursul unei luni, dar nu mai mult de 31 de intrari.
** Tariful se aplica pentru copii cu varsta cuprinsa intre 2 ani—14 ani
17. Taritul zilnic incepand cu anul 2020, pentru utilizarea temporara (ocazionala) a
suprafetelor* de teren, a platourilor de piata amenajate (vanzarea de calea. sucuri.
prajituri, covrigi, martisoare, obiecte traditionale, bijuterii, ziare, varza, pepeni.
struguri, brazi, molizi, pomi fructiferi, etc) este:
Tarif 2019 Tarif 2020
8.21 lei mp/zi 8.60 lei mp/zi
Suprafata minima pentru care se plateste tariful de utilizare temporara a
suprafetelor de teren este de 1,5 mp/zi.
Tariful este aplicabil si pentru utilizarea temporara (ocazionala) a supratetelor de
teren, a platourilor de piata amenajata in imediata vecinatate (extindere) a tarabelor, caz
in care suprafata maxima admisa este de 0,5 mp/zi.
18. Tariful pentru fotografiere si filmare in Gradina Zoologica, incepand cu anul 2020.
este:
Tarif 2019 Tarif 2020
7.00 lei/persoana 7.30 lei/persoana
———— — iza AGA
| - ue Ol AL ţa fa Rygypremer
19. Tariful pentru depozitarea si expunerea permanenta de produse la tarabe, incepand
cu anul 2020, este:
Tarif 2019 | Tarif 2020
1,77 lei/zi | 1,85 lei/zi
20. Tariful lunar, incepand cu anul 2020, pentru amplasarea de dozatoare (catea, lapte.
sucuri, produse ambalate, jucarii) prajituri, covrigi, lockere pentru comert, panouri
publicitare etc., sau pentru amplasarea de mese pentru vanzarea produselor, este :
Tarif 2019 Tarif 2020
142.28 lei/buc/luna 148.80 lei/buc/luna
* Suprafata pentru care se plateste tariful de utilizare temporara este de 1,5 mp/zi.
21. Tariful zilnic pentru inchirierea ocazionala a bunurilor mobile (tarabe si vitrine
138)
89)
frig) pentru utilizarea acestora de agentii economici, persoane fizie PP, II, etc.. care
isi desfasoara activitatea in alte locatii decat pietele aflate in administrarea
societatii, incepand cu anul 2020 :
Tip Tarif Tarif 2019 Tarif 2020
Inchiriere taraba( metalica) 5,07 lei/buc/zi 5.30 lei/buc/zi
„Inchiriere vitrina frigorifica 18,75 lei/buc/zi | 19.60 lei/buc/zi
. Pentru spatiile comerciale/suprafetele de teren, obiect al contractelor de inchiriere
aflate in derulare, cu privire la care agentul economic va dovedi necesitatea, in
functie de specificul activitatii si normele sanitare specifice, se va aproba atribuirea
unei suprafete de depozitare, in baza cererii agentului economic si numai cu acordul
societatii APT SA Braila, dar nu mai mult de 30 % din spatiul comercial/supralata
de teren stabilit(a) prin contract, suprafata pentru care se va aplica pretul adjudecat
pentru depozitare in urma licitatiei, pentru cei care nu au ofertat in cadrul unei
licitatii se va aplica pretul rezultat in urma unei negocieri directe, care va avea ca
pret de pornire pretul minim stabilit pentru spatii auxiliare la pct. 4 din prezenta
anexa.
„In vederea asigurarii destinatiei de utilitate publica a unor puncte de lucru.
inchirierea se va putea face pe o perioada de maxim 90 de zile, in baza unei cereri u
Page 10ui î-
a AGA
agentului economic, pentru care se va aplica pretul obtinut in baza unei negocieri
directe care va porni de la pretul minim stabilit la pct.4, urmand ca la expirarea
perioadei sa se aplice dispozitiile pct.3.
24. In vederea stimularii agentilor economici conducerea societatii poate aproba
acordarea spre folosinta gratuita agentilor economici a unei tarabe in vederea
comercializarii produselor, in perioadele in care nivelul incasarilor este diminuat si
in limita tarabelor disponibile din punctele de lucru, cu conditia incheierii unui
contract de inchirierie lunara a unei alte tarabe.
25. Taxa recuperare a unei cote parti reprezentand, cheltuielile ocazionate de
Functionarea si de intretinerea liftului, incepand cu 01.01.2020, stabilita pentru
agentii economici care au inchiriate boxe in Hala Centrala :
Tarif Tarif 2019 i Tarif 2020
Taxa utilizare lifi 38.31 lei/luna 40.10 lei/luna |
26. Producatoii particulari, agentii economici, in baza cererilor aprobate, pot rezerva
tarabe, tariful pentru rezervare fiind un procent de 50 % din valoarea tarifului lunar
de inchiriere taraba, corespunzator sectorului/zonei.
27. Pentru evenimentele organizate cu ocazia celebrarii Zilei Internationale a Copilului,
a sarbatorilor de iarna si pascale, ziua Orasului Braila ziua internationala a
animalelor salbatice sau alte evenimente stabilite de Directorul General, se acorda
scutiri la tarifele de acces pentru copii in Gradina Zoologica. De asemenea.
Conducerea societatii poate acorda intrarea gratuita pentru grupuri organizate pentru
care este asigurata supravegherea de catre persoane autorizate, pe baza de cerere
prealabila, categoriilor sociale defavorizate (case de batrani, case de copii, persoane
cu dizabilitati etc.)
28. Pret pentru recuperarea cheltuielilor de rebransare/ bransare la utilitati (energic
electrica, apa) precum si alte prestari servicii cu privire la furnizarea utilitatilor catre
agentii economici incepand cu anul 2020 :
Page 1101 14
Tip pret Pret 2019 Pret 2020
Pret bransare/rebransare**** 40.54 lei 40
Pret racordare la reteaua electrica a SC APT| ——O—O—O—O——— 100.00 lei
SA la prima racordare
Pret montare. sigilare, verificare. desigilare 30.00 lei/buc
contori si apometre
30.00
lei/operatiune
Pret manopera reparratii. desfundare. retea
apa in spatii
****Pretul va fi incasat in s
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.