HCL 68/2022 adoptată
Acordarea începând cu anul 2022 a unor subvenţii de la bugetul local asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează beneficiarilor din Judeţul Brăila
Documente
- hcl hcl-68-2022.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
:a: O T ..A.. R...A.. R. E..A.. NR.. 6 8
din ~.02.2022
Privind: Acordarea începând cu anul 2022 a unor subvenţii de la bugetul local
asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca
furnizori de servicii sociale potrivit legii, cu personalitate juridică , care
înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială care se
adresează beneficiarilor din Judeţul Brăila .
CONSILIUL LOCAT 4 l.V.1:UNICIPAL BRATI·A
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila ;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului , raportul de specialitate
al Direcţiei de Asistenţă Socială , precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1
si 4 din cadrul C.L.M. Brăila;
, În conformitate cu prevederile Legii nr.34/1998 privind acordarea unor
subvenţii asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca
furnizori de servicii sociale potrivit legii, cu personalitate juridică , care înfiinţează şi
administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările
ulterioare, ale art.2 (3) din HG nr.1153/2001 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.34/1998, cu modificările şi
completările ulterioare si ale art.1 (3), art.2 (2) din Anexa la H. G. nr.1153/2001;
În baza art.129 alin.(2) lit.d, alin.(7) lit.b) din O.U.G. nr. 57/2019, privind
Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) !?i alin. (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit.
a) din O.U.G . nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările !?i
completările ulterioare;
:a: OT..A..R...A..S T E :
Art.1 (1) Se aprobă, începând cu anul 2022, acordarea unor subvenţii de la
bugetul local asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România , acreditate
ca furnizori de servicii sociale potrivit legii , cu personalitate juridică, care
înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează
beneficiarilor din Judeţul Brăila, în baza Legii nr.34/1998.
(2) Se aprobă tipurile de servicii sociale şi categoriile de cheltuieli
curente de funcţionare a unităţilor de asistenţă socială pentru care se acordă
subvenţii de la bugetul local, conform anexe; nr.1, parte integrantă din prezenta
hotărâre .
(3) Asociaţiile , fundaţiile şi cultele recunoscute în România , acreditate
ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subvenţii de la bugetul local,
dacă îndeplinesc următoarele condiţii :
a. sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate
ca furnizori de servicii sociale, potrivit legii;
1
b. administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează beneficiarilor
dintr-un singur judeţ şi se Încadrează În Nomenclatorul serviciilor sociale, În
vigoare, aprobat prin Hotărâre a Guvernului;
c. deţin l i cenţă de funcţionare pentru serviciile sociale pentru care solicită
subvenţie la data depunerii documentaţiei ;
d. solicită subvenţii În completarea resurselor financiare proprii .
Art.2 (1) Subvenţia se acordă lunar din bugetul Direcţiei de Asistenţă
Socială Bră i la , În limita bugetului aprobat cu acest titlu ş i se utilizează exclusiv
pentru finanţarea cheltuielilor subvenţionate .
(2) Nivelul mediu lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul
local pentru o persoana asistată Începând cu anul 2022, este următorul :
a) 165 lei/persoana pentru servicii sociale cu cazare;
b) 128 lei/persoana pentru servicii sociale fără cazare;
c) 100 lei/persoana pentru servicii de Îngrijire la domiciliu .
(3) Documentaţia de solicitare va cuprinde următoarele :
a. cererea de solicitare a subvenţiei, conform modelului prevăzut În Anexa nr.1 la
HG nr.1153/2001 , În 3 exemplare;
b. senti nţa civilă privind acordarea personalităţii juridice si certificatul de Înscriere
În registrul asociaţ ii lor şi fundaţiilor ;
c. ultimul bilanţ contabil Înregistrat la administraţia financiară ;
d. balanţa contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a
documentaţiei ;
e. certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local şi central din care să
rezulte că nu are datorii la data depunerii cererii de solicitare de la litera a;
f. certificatul de acredita re;
g. licenţa de funcţionare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenţie ;
h. Împuternicire cu privire la persoana delegată cu efectuarea demersurilor de
solicitare a subvenţionării , conform modelului prevăzut În anexa nr.2, parte
integrantă din prezenta hotărâre ;
1. declaraţie pe propria răspundere cu privire la unitatea de asistenţă socială
pentru care se solicită subvenţionare , conform modelului prevăzut În anexa
nr.3, parte integrantă din prezenta hotărâre ;
J. extrasul de cont privind contul bancar deschis special pentru subvenţie .
(4) Înscrisurile de la lit. a, e, h şi i se prezintă În original , În timp ce
celelalte Înscrisuri se depun În copii certificate.
(5) Documentaţ i a se depune În pachet Închis la registratura Primăriei
Municipiului Brăila până cel mai târziu În ultima zi lucrătoare a lunii septembrie.
(6) Lipsa unuia dintre documentele de solicitare atragere eliminarea din
procesul de selecţionare a asociaţiei , fundaţiei sau cultului recunoscut În
România , acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii.
(7) Se va completa fiecare rubrica din documentaţia de solicitare; pentru
rubricile pentru care nu se impune completarea se va menţiona "nu este cazul".
Art.3 Cheltuielile cu rente cu serviciile (utilităţi - apă , energie electrică ,
gaze naturale, canal , salubritate etc) se referă exclusiv la cheltuielile generate de
luna În curs (pentru care se solicită subvenţionarea), fără a se achita restanţe ,
penalităţi etc.
2
Art.4 (1) Cheltuielile cu salariile de bază ale personalului de specialitate
de Îngrijire şi asistenţă , respectiv personal de specialitate şi auxiliar se asigură la
nivelul salariului minim brut pe ţară garantat În plată pentru un program complet
de lucru, stabilit prin Hotărâre de Guvern , fără a acoperi contribuţiile datorate de
către angajator.
(2) Cheltuielile cu salariile de bază ale personalului de specialitate
de Îngrijire şi asistenţă , respectiv personal de specialitate şi auxiliar se refera la
timpul de muncă fără a cuprinde durata concediului de odihnă anual sau
perioadele de incapacitate temporară de muncă
(3) În cazul contractelor de muncă cu timp parţial , salariul se asigură
la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat În plată, stabilit prin Hotărâre de
Guvern , proporţional cu fracţiunea de normă.
(4) În cazul În care există mai multe funcţii de acelaşi fel , indiferent
de nivelul studiilor, cheltuielile cu salariile se subvenţionează pentru o singura
funcţie pentru o unitate de asistenţă socială .
(5) Pentru asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute În România,
acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii care organizează mai multe
unităţi de asistenţă socială de acelaşi fel şi destinate aceleiaşi categorii de
beneficiari, subvenţia de la bugetul local se acordă pentru cel mult trei unităţi de
asistenţă socială din aceeaşi categorie.
Art.S Nivelul lunar al subvenţiei se stabileşte pe baza numărului mediu
lunar de persoane asistate, În limita maxima a:
a) 40 de beneficiari pentru centrul rezidenţial;
b) 40 de beneficiari pentru centrul de zi;
c) 50 de beneficiari pentru unitatea de Îngrijire la domiciliu.
Art.6 (1) a) Asociaţiile, fundaţiile şi
cultele recunoscute În România,
acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii ce primesc subvenţii de la
bugetul local au obligaţia prezentări i În prima luna În care o persoana beneficiază
de servicii sociale sau ori de ca te ori intervine o modificare, actele de identitate În
termen de valabilitate ale beneficiarilor, În copii certificate cu originalul, precum şi
Înscrisul/decizia de admitere În cadrul unităţii de asistenţă socială .
b) În cazul beneficiarilor minori se va prezenta certificatul de
naştere sau cartea de identitate, după caz, şi cartea de identitate a
reprezentantului legal şi , după caz, Înscrisul privind instituirea unei măsuri de
protecţie.
(2) Asociaţiile , fundaţiile sau cultele recunoscute În România , acreditate
ca furnizori de servicii sociale potrivit legii ce primesc subvenţii de la bugetul local,
au obligaţia de a prezenta lunar situaţia prezenţei zilnice a beneficiarilor cu
domiciliul/reşedinţa pe raza Judeţului Brăila . Situaţia va conţine datele de
identificare ale beneficiarilor, semnătura , ştampila şi certifica rea cu originalul din
partea asociaţiei/ fundaţiei/cultului.
(3) În lunile aprilie şi octombrie, odată cu depunerea cererii de solicitare a
subvenţiei pentru luna curentă , asociaţiile , fundaţiile si cultele recunoscute În
România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, vor face dovada
achitării obligaţiilor către bugetul local prin prezentarea certificatului de atestare
fiscală .
3
(4) Lunar, odată cu depunerea cererii de solicitare a subvenţiei pentru
luna curentă , asociaţiile , fundaţiile şi cultele recunoscute în România , acreditate
ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, vor depune certificatul de atestare
fiscală cu privire la achitarea obligaţiilor faţă de bugetul de stat.
(5) Asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România , acreditate ca
furnizori de servicii sociale potrivit legii, selecţionate au obligaţia de a-şi deschide
un cont bancar special pentru subvenţie, cheltuielile din subvenţie evidenţiindu-se
separat şi de a prezenta lunar extrasul de cont aferent contulu i de subvenţii.
Art.7 La momentul intrării
în vigoare a prezentei hotărâri încetează
prevederile H.C.L.M. nr.410/30.08.2018 privind acordarea începând cu anul 2019
a unor subvenţii de la bugetul local asociaţii lor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute
în România , acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii , cu personalitate
juridică , care înfiinţează şi admin istrează unităţi de asistenţă socială care se
adresează beneficiarilor din Judeţul Brăila.
Art.a Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila , prin Direcţia de Asistenţă Socială, iar Secretarul General al Municipiului
B răila o va comunica celor interesaţi.
PRESEDINTE
, DE SEDINTĂ,
"
CORNELIA NEACSU
,
CONTRA SEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
GAN
F-PO-09·02. 01 .05/rev. O
4
ANEXA nr.l
_ / 1/0./ dW,2,z.
LA H.C.LM. nr.--..f!
TIPURILE DE SERVICII SOCIALE ŞI CATEGORIILE DE CHELTUIELI CURENTE DE FUNCŢIONARE
A UNITĂŢILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ SUBVENŢIONATE DE LA BUGETUL LOCAL
Categorii de persoane
beneficiare conform
Nr Categorii de cheltuieli eligibile
Servicii sociale Nomenclatorului instituţiilor
erI
de asistenţă socială
1. Serviciu social cu • Persoane vârstnice; 1. Salariile de bază ale personalului de
cazare • Persoane adulte cu specialitate de îngrijire şi asistenţă,
dizabiiităţi; respectiv personal de specialitate şi
• Copii aflaţi in sistemul de auxiliar (asistenti tehnician/lucrator
protecţie specială; social, psiholog, logoped, pedagog
• Tineri in dificultate; social, asistentă/soră medicală,
• Mamă şi copil;
f izioki netoterapeut / maseur);
• Victimele violenţei în 2. Cheltuieli de îltretinere şi gospodărie:
iluminat, apa, canal, salubrizare,
familie (domestice);
telefon şi încălzire pentru spaţiul unde
• Persoane fără adăpost;
se desfăşoară activitatea persoanelor
• Victimele traficului de
asistate;
persoane;
3. Cheltuieli cu hrana persoanelor
2. Servici u social • Persoane vârstnice;
asistate;
fără cazare - • Bolnavi cronici in fază 4. Cheltuieli cu materialele didactice
centre de zi terminală;
pentru persoanele asistate;
• Persoane adulte cu 5. Cheltuieli cu materiale pentru
dizabiiităţi;
curatenie pentru persoanele asistate;
• Copii în familie, copii 6. Cheltuieli pentru carburanţii necesari
separaţi sau în risc de
funcţionării mijloacelor de transport
separare de părinţi;
folosite în furnizarea serviciilor
• Familie cu copii;
sociale;
• Victimele violenţei în 7. Cheltuieli cu bunuri de natura
familie şi agresori;
obiectelor de inventar, care nu intră
• Persoane fără adăpost;
în categoria mijloacelor fi xe şi sunt
• Victimele traficului de
utilizate în furnizarea serviciului
persoane;
social pentr u care se acordă
• Copii cu dizabilităţi.
subvenţie.
3. Servicii de • Persoane vârstnice; 1. Salariile de bază ale personalului de
ingrijire la • Persoane cu dizabiiităţi; specialitate de îngrijire şi asistenţă,
domiciliu respectiv personal de specialitate şi
• Persoane aflate în stare
de dependenţă. auxiliar (asistenti tehnician /lucra tor
social, psiholog, logoped, pedagog
social, asistentă/soră medicală,
fiziokinetoterapeutl maseur, îngrijitor
bătrâni / bolnavi la domiciliu) ;
2. Cheltuieli de îlltretinere şi gospodărie:
iluminat, apă, canal, salubrizare,
telefon şi încălzire pentru spaţiul unde
se desfăşoară activitatea persoanelor
care asigură serviciile de îngrijire la
domiciliu;
3. Cheltuieli cu materiale pentru
curăţenie pentru persoanele asistate;
4. Cheltuieli pentru carburanţii necesari
funcţionării mijloacelor de transport
folosite în furnizarea serviciilor
sociale.
. . .
Nu sunt ellglblle pentru a fI subvenţlOnate de la bugetul local umtaţlle de aSlstenţa socIala
. .
încadrate în Nomenclatorul serviciilor sociale, după cum urmează:
a) centre de servicii comunitare şi formare (8790 CR-D - V) ;
b) servicii pentru copilul aflat în plasament la rude/familii/persoane, precum şi la asistent
matern al (87905F - C);
c) centre pentru gravide în dificultate (8790CR - MC - II);
d) îngrijiri personale la domiciliu (acordate de îngrijitori persoane) (88l0lD - II);
e) servicii la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi prin asistent personal (88l0-
ID - IV);
f) servicii în comunitate pentru persoanele adulte cu dizabilităţi acordate prin asistent personal
profesionist (8899 SC-D - 1);
g) servicii de supraveghere şi îngrijire pe timpul zilei acordate de bone (8891CZ-C - VIII);
h) centre de zi pentru monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispusă să îşi
abandoneze copilul (8899CZ - F - II);
i) centre de informare şi sensibilizare a populaţiei (8899CZ - VD - II);
j) centre de zi pentru victime ale dezastrelor naturale (8899CZ - PN - 1);
k) centre de suport pentru situaţii de urgenţă/de criză (8899CZ - PN - 11)_
F-PO-09-02.01 .01 / rev.O
ANEXA nr. 2
LA H.C.LM. nr. 6cP_/ /1 (/,2 ,5b2-~.
ÎMPUTERNICIRE
Subsemnatul/a, _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ CNP
domiciliatlă în
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.