ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTARAREA NR. 62325
din 21.12.2017
Privind: Aprobarea Scrisorii de așteptări a Autorității Tutelare pentru ECO
S.A. BRAILA, unitate aflată sub autoritatea Consiliului Local Municipal
Brăila, Profilul și Matricea Consiliului de Administraţie.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Tehnice și Biroului Resurse Umane, precum şi raportul
comisiei de specialitate nr.5 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art.2 pct.6 din O.U.G. nr.109/2011, privind
guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea
nr.111/2016 şi H.G.R. nr.722/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
109/2011
privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
În baza art.36 alin.(1), alin.(2) lit. a) și alin.(3) lit.c) din Legea nr.215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.45 alin.(1), coroborat cu art.115 alin. (1) lit.b) din Legea
nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
AH OOTARA STIE:
Art.1 Se aprobă Scrisoarea de așteptări a Autorităţii Tutelare pentru
ECO S.A. BRĂILA, unitate aflată sub autoritatea Consiliului Local Municipal
Brăila, Profilul şi Matricea Consiliului de Administraţie, conform anexelor nr.1
și 2, părţi integrante din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Biroul Resurse Umane, ECO S.A. și reprezentanții Consiliului Local
Municipal Brăila în Adunarea Generală a Acţionarilor la ECO S.A. Brăila, iar
Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
PETRESCU/EDUARĂ.- HERERA
i) zi
/ CONTRASEMNEAZA
Z SECRETAR,
DRĂ GAN ION
/
ANEXA NR.
la HQiN nr. GINA. 12. dot P-
Scrisoare de Aşteptări
în procesul de recrutare pentru membrii în Consiliul de Administraţie
al S.C. „ECO” S.A.
1. Rezumatul strategiei guvernamentale şi/sau, după caz, locale în
domeniul în care acţionează întreprinderea publică
Strategia naţională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de
utilităţi publice, aşa cum aceste sunt definite în legislaţia în vigoare, a fost aprobată prin
HG nr. 246/2006 pentru aprobarea strategiei naţionale privind accelerarea dezvoltării
serviciilor comunitare de utilităţi publice și are ca obiectiv fundamental îndeplinirea
angajamentelor care vizează domeniul serviciilor comunitare de utilități publice pe care
Romania și le-a asumat prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Strategia naţională stă la baza fundamentării, elaborării și implementării Planului
multianual de dezvoltare a serviciilor comunitare de utilități publice care are scopul de a
asigura extinderea, modernizarea şi eficientizarea furnizării serviciilor comunitare de
utilități publice şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora la standarde
europene, în conformitate cu angajamentele aplicabile serviciilor comunitare de utilități
publice, asumate de Romania prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, semnat de
Romania la Luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 157/2005. Prin Legea
nr. 211/2011, s-a transpus Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind deşeurile, iar prin proiectul de act normativ se are în vedere
asigurarea cadrului necesar transpunerii în totalitate a directivei, conform cerinţelor
Comisiei Europene după cum se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Romania a considerat că direcția strategica adecvata este reprezentată de
promovarea proiectelor regionale majore de investiţii în infrastructura, dublate de
regionalizarea utilităţilor ca element cheie în îmbunătățirea calității serviciilor şi a
eficienţei costurilor de capital şi de operare şi țintind îndeplinirea obiectivelor de mediu
şi asigurarea viabilităţii investiţiilor și a operării sistemelor.
2. Introducere
Necesitatea implementării guvernanţei corporative în întreprinderile publice are
la baza raţiuni economice întrucât întreprinderile publice din Romania sunt un vector
important de redresare economica şi echilibrare a bugetului de stat, funcționalitatea,
solvabilitatea și lichiditatea acestor societăți având o larga influență asupra ansamblului
economiei, prin efectul de multiplicare.
Întreprinderile publice sunt un segment important al economiei naţionale şi prin
activitatea și rezultatele lor financiare, au influență asupra stabilității şi dezvoltării
economice a ţării.
Statul îşi poate îmbunătăți considerabil rolul de acţionar printr-o politica
raționala, prudenta și axată pe rezultate în administrarea participaţiilor în economie şi
mai ales printr-un cadru adecvat de guvernanță corporativă.
Managementul profesionist al tuturor întreprinderilor publice, se face, aplicând
legislaţia în vigoare în domeniul guvernanţei corporative, dar şi cele mai bune practici
în domeniu şi reprezintă un obiectiv cheie.
Pornind de la obligațiile asumate în fața organismelor internaţionale, dar și de la
premisa că eficiența unei întreprinderi publice depinde, în mod determinant, de
performanţa managementului acesteia, Guvernul României a adoptat in noiembrie 2011,
ordonanța de urgentă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice OUG nr.
109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.111/2016 şi Normele
metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 722/2016, care reglementează printre
altele stabilirea condițiilor în care sunt selectaţi administratorii și managerii societăților
publice precum și regulile care să asigure transparența politicii de acţionariat a statului.
În acest sens, Primăria Municipiului Brăila publică prezenta Scrisoare de Aşteptări,
document de lucru care stabileşte performanțele aşteptate de la organele de administrare
ale societăţii comerciale S.C. „ECO” S.A.
Prezentul document a fost elaborat în conformitate cu dispoziţiile OUG nr.
109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu dispoziţiile art.
25 alin | din Normele metodologice pentru stabilirea criteriilor de selecţie, de întocmire
a listei scurte de pana la 5 candidaţi pentru fiecare post, a clasamentelor acestora, a
procedurii privind numirile finale, precum și a altor măsuri necesare implementării
prevederilor Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice, coroborat cu prevederile din HCLM Brăila nr.
542/29.11.2017, privind aprobarea declanșării procedurii de selecție a membrilor
Consiliului de Administraţie al S.C. ECO S.A. BRĂILA.
Domeniul de activitate . Legislaţie specifică
S.C. „ECO? S.A şi-a desfăşurat activitatea în cursul anului 2016 - 2017 având la
baza următoarele principii :
Principiul eficienţei economice — principiu ce are în vedere nu numai
maximizarea profitului ci mai ales oferirea de servicii de calitate pentru toți clienții
noștri, fără tratament discriminatoriu, oferind cele mai bune servicii în conformitate cu
obiectul de activitate vizavi de raportul preţ — calitate.
Principiul transparenţei și profesionalismului operaţiunilor comerciale —
principiu ce reflecta raționalitatea și corectitudinea din punct de vedere organizatoric în
raport cu modul de gestionare a banilor, respectare a legislaţiei în domeniul fiscal,
achiziţii, etc.
Activitatea societății ECO SA Brăila este reglementată prin legislaţia aplicabilă
societăţilor din Romania, coroborată cu legislaţia specifică privind asigurarea
serviciului public de salubrizare a localităţilor, respectiv:
Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice;
Legea nr. 101/2006 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor;
Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor;
Ordinul ANRSC nr. 112/2007 privind aprobarea contractului cadru de prestare a
serviciului de salubrizare a localităţilor;
Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice;
Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu;
HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei
cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;
OUG nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice și electronice;
HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor;
Ordinul ANRSC nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului - cadru al
serviciului de salubrizare a localităţilor;
Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestiune a ambalajelor şi a deşeurilor
din ambalaje;
Ordinul ANRSC nr. 109/2007 privind aprobarea, modificarea şi optimizarea
tarifelor serviciilor de salubrizare.
3. Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Brăila 2014-2020
În conformitate cu reglementările legislative în vigoare, serviciul public de
salubrizare se organizează pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ale instituţiilor
publice şi ale agenţilor economici.
Serviciul de salubrizare include următoarele activităţi:
a. precolectarea, colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor
municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu
excepţia celor cu regim special;
b. sortarea deşeurilor municipale;
c. organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a
deşeurilor;
d. depozitarea controlată a deşeurilor municipale;
e. înfiinţarea depozitelor de deşeuri şi administrarea acestora;
f. măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice;
g. curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice și menţinerea în funcţiune a
acestora pe timp de polei sau de îngheţ;
h. colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora
unităţilor de ecarisaj;
i. colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase
provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, neasimilabile celor
menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.);
j. colectarea, transportul şi neutralizarea deşeurilor animaliere provenite din
gospodăriile populaţiei;
k. colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rezultate din activităţi de
construcţii şi demolări;
|. dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.
În baza prevederilor Legii nr.101/2006 modificată şi completată cu Legea nr.
99/2014, autorităţile administraţiei publice locale elaborează, aprobă şi controlează
aplicarea strategiilor locale cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi
lung a serviciului de salubrizare, ţinând seama de prevederile legislaţiei în vigoare, de
documentaţiile de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, precum şi de
programele de dezvoltare economico-socială a unităţilor administrativ-teritoriale.
În prezent, în Municipiul Brăila, activităţile de colectare sunt prestate de 3
operatori printre care se numără şi S.C. ECO S.A.
Operatorii de salubrizare depozitează deşeurile colectate de pe raza Municipiului
Brăila, de la populaţie, agenţi economici şi instituţii publice la Depozitul Ecologic de
Deşeuri Menajere şi Industriale - Muchea, administrat de S.C. Tracon S.R.L. Brăila.
4. Managementul integrat al deşeurilor
DEDMI Muchea - Brăila, singurul depozit conform existent la nivelul judeţului
Brăila, are un total de 4 celule de depozitare:
- celula nr. 1 - S= 3,10 ha, V = 506.057 mc.;
- celula nr. 2 - S = 2,80 ha, V = 527.800 mc.;
- celula nr. 3 - S= 4,14 ha, V = 529.800 mc.;
- celula nr. 4 - S = 4,20 ha, V = 567.053 mc.
Suprafaţa de 14,24 ha reprezintă suprafața ocupată cu celulele de depozitare a
deşeurilor. Începând cu data de 01.11.2013 depozitul ecologic funcţionează cu celula
nri2::
Depozitul de deşeuri este dotat cu:
- staţie de epurare tip PALL cu funcţionare pe principiul osmozei inverse;
- laborator propriu pentru analize;
- două platforme de cântărire electronice cu capacitate de 60 t;
- clădiri administrative pentru funcţionarea depozitului.
Monitorizarea emisiilor şi a calităţii mediului în zona de impact se realizează prin
analize fizico-chimice şi bacteriologice efectuate atât de laboratoare acreditate cât şi in
laborator propriu.
În vederea realizării colectării selective provenite din fluxul menajer, operatorii
serviciului de salubrizare au implementat un sistem de colectare selectivă la nivelul
Municipiului Brăila, bazat pe containere tip IGLOO, cu o capacitate de 2.500 litri
pentru colectare de: plastic, hârtie - carton, sticlă.
Cantităţile de deșeuri colectate selectiv in Municipiul Brăila în perioada 2014-
2016, sunt următoarele:
HARTIE PET STICLĂ DEEE
(KG) (KG) (KG) (KG)
SC ECO SA 86.780 9.151 = 617
SC BRAI-CATA SRL 35.332 3.026,5 1.178 5.686
SC RER ECOLOGIC SRL 468.980 774.416,5 14.599 810
Cantitatea de deșeuri menajere eliminată la DEDMI în perioada 2014-2016:
- ECO- 55.957,73 to
- BRAI-CATA — 70.602,86 to
- RER -68.784,34 to.
Activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare sunt prestate direct de
Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală.
Analiza SWOT
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
- Capacităţii tehnică şi managerială în |- Slaba conştientizare a populaţiei şi a
domeniul gestionării deşeurilor în|agenţilor economici privind gestionarea
municipiul Brăila; corectă a deşeurilor;
- Experienţa în domeniul serviciului de - Nivel redus al colectării selective a
salubrizare a operatorilor; deşeurilor;
- Existenţa unui cadru competitiv; - Lipsa unei platforme pentru compost;
- Existenţa depozitului DEDMI — Muchea, |- Implicarea redusă a cetăţenilor în
conform cu legislaţia U.E.; problemele colectării selective a
- Existenta ADI „ECO Dunărea”; deşeurilor.
- Existenţa Master - Planului Judeţean de
Gestionare a Deşeurilor pentru judeţul
Brăila care aduce schimbări importante în
modul de gestionare a deşeurilor;
-Implementarea proiectului de
management integrat la nivelul întregului
judeţ.
OPORTUNITĂŢI RISCURI
- Desemnarea unui operator regional; Criza economică şi financiară
- Înființarea unui sistem de colectare | internaţională;
selectivă, dotat cu echipamente moderne; | - Frecventele modificări legislative;
- Creşterea numărului de utilizatori; - Resurse financiare insuficiente la bugetul
- Reducerea cantităților de deşeuri | local pentru cofinanţarea proiectelor;
depozitate prin sortarea şi reciclarea |- Gradul scăzut de educaţie personală a
deşeurilor; unui segment din personalul angajat.
-Creşterea gradului de încasare a
contravalorii serviciului prestat prin
modificarea procedurii de plată - trecerea
de la tarif la taxă;
- Creşterea interesului pentru valorificarea
deşeurilor reciclate.
Creşterea alarmantă a cantităților de reziduuri a determinat necesitatea aplicării
unui management avansat al deşeurilor. Este vorba de managementul integrat al
deşeurilor, concept care desemnează separarea selectivă a deşeurilor la sursă înainte de
colectare şi direcționarea acestora către puncte centralizate de tratare. Prin acest mod de
gospodărire a deşeurilor se obţine atât o modalitate mai eficientă de recuperare a unor
materii prime, cât şi o reducere a volumului de gunoi ce urmează a fi depozitat.
Prin H.C.L.M. nr. 250/30.09.2008 s-a aprobat asocierea municipiului Brăila la
ADI „ECO DUNĂREA” Brăila ce are drept scop promovarea şi reprezentarea unităţilor
administrativ - teritoriale membre, în legătură cu:
- înfiinţarea, organizarea, coordonarea, reglementarea, finanţarea, monitorizarea
şi controlul furnizării serviciilor comunitare de salubrizare a localităţilor;
- funcţionarea, administrarea şi exploatarea în comun a sistemelor de utilităţi
publice aferente serviciului de salubrizare.
5
Proiectul *Sistem de Management integrat al deşeurilor în judeţul Brăila”
urmărește realizarea următoarelor obiective:
- creşterea gradului de acoperire a populaţiei care beneficiază de colectarea deşeurilor
municipale şi de serviciile de management de calitate corespunzătoare şi la tarife
acceptabile;
- reducerea cantității de deşeuri depozitate;
- creşterea cantităţii de deşeuri reciclate şi valorificate;
- înfiinţarea unor structuri eficiente de management al deşeurilor;
- Introducerea Taxei speciale de salubritate pentru persoanele fizice;
- Infrastructură modernă.
Serviciul de salubrizare se organizează pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ale
instituţiilor publice şi ale agenților economici de pe teritoriul unităţii administrativ -
teritoriale. Operatorii locali de salubrizare de pe raza municipiului Brăila și anume SC
ECO SA, SC Braicata SA şi SC R.E.R. Ecologic Service îşi desfășoară activitatea pe
sectoare bine delimitate, acoperind întreaga suprafaţă a municipiului. În sectorul
repartizat, fiecare operator are obligaţia să presteze următoarele activităţi publice:
* Salubrizare stradală, constând în: măturat manual de bază, măturat manual de
întreţinere, măturat mecanic, curățat manual la bordură, întreţinerea suprafeţelor
din parcurile de joacă, stropit, spălat, ridicat zăpada la bordură, spart gheaţa la bordură;
* Salubrizare menajeră, care constă în colectarea şi transportul de la populaţie a
deşeurilor menajere, deşeurilor vegetale, deşeurilor animaliere;
+ Salubrizare agenţi economici, colectarea şi transportul deșeurilor pe baza
contractelor încheiate de fiecare operator.
Începând din luna martie 2009, comunitatea locală beneficiază de pubele
ecologice, astfel încât colectarea selectivă a deșeurilor se poate realiza conform
reglementărilor UE. Astfel, cetățenii au posibilitatea să colecteze în mod civilizat
deşeurile de hârtie, PET sau sticlă.
Disfuncţionalităţi
Principalele disfuncţionalităţi ale sistemului de gestiune a deșeurilor din zona
municipiului Brăila sunt:
* Lipsa tratării corespunzătoare a deşeurilor biodegradabile, care sunt depozitate
în comun la depozitul de la Muchea, în viitor urmând a fi tratate la stația MBT de la
Vădeni ;
* Grad redus de colectare selectivă pentru deşeurile reciclabile ;
* Grad scăzut de reciclare, în tot judeţul Brăila fiind doar un singur agent
economic care colectează deșeurile în vederea reciclării ;
* Infrastructura de transport deșeuri cuprinde echipamente vechi și uzate ;
Viziunea acţionarilor cu privire la misiunea și obiectivele din domeniul de
activitate în care operează întreprinderea publică
Societatea ECO. S.A. Brăila prestează un serviciu de utilitate publică de interes
local cu următoarele particularităţi:
- caracter economico - social;
- caracter tehnico - edilitar;
- răspunde unor cerinţe şi necesităţi de interes şi utilitate publică ;
- caracter permanent şi regim de funcţionare continuu ;
- deţine infrastructură specializată ;
- aria de acoperire are dimensiune locală ;
- serviciu public prestat pe baza principiului "beneficiarul plăteşte";
- recuperarea costurilor de funcţionare ori de investiţii se realizează prin prețuri
și tarife;
- profit potenţial rezonabil.
- înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului
public de salubrizare constituie obligaţii al autorităţii administraţiei publice
locale și acţionariatului, în acelaşi timp.
În conformitate cu prevederile HG nr. 246/2006, privitor la gestionarea deşeurilor
municipale, autoritatea locală municipală are următoarele responsabilităţi:
- urmăreşte implementarea şi controlul funcţionării sistemului;
- urmăreşte să asigure dotarea căilor de comunicaţie și a locurilor publice de
colectare cu un număr suficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor;
- urmăreşte colectarea selectivă şi transportul la timp al întregii cantităţii de
deşeuri produse pe teritoriul localităţilor;
- asigură elaborarea de instrucţiunii pentru agenţii economici, instituţii şi
populaţie privind modul de gestionare a deşeurilor în cadrul localităţilor şi aducerea la
cunoştinţa acestora prin mijloace adecvate;
- aprobă studii şi prognoze privind gestionarea deşeu
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.