Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Brăila pentru anul 2017. Practic, se ajustează alocările de venituri (creștere totală de aproximativ 14,0 mii lei) și se modifică structura veniturilor pentru anul 2017, prin afectarea fondurilor defalcate din TVA și a cotei de 18,5% din impozitul pe venit, conform deciziilor oficiale. Pentru locuitori înseamnă că banii disponibili la bugetul local pot crește sau scădea în funcție de aceste rectificări, dar impactul final se vede în alocarea cheltuielilor și în zonele sau proiectele finanțate în anul 2017.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Brăila pe anul 2017, conform anexelor, părţi integrante din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
A OTLTARNRARIEA NR.5E36
din 29.11.2017
Privind: Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Brăila pe
anul 2017.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr.46345/22.11.2017, raportul de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice
Locale, înregistrat sub nr. 46340/22.11.2017, precum şi raportul comisiei de
specialitate nr. 1 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu Decizia nr. 21 din 22.11.2017 a Șefului Administraţiei
Judeţene a Finanţelor Publice Brăila privind rectificarea repartizării pe unităţi
administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată și a
cotei de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, pe
anul 2017 și Ordonanţa de urgenţă nr. 83/15.11.2017 cu privire la rectificarea
bugetului de stat pe anul 2017;
Ţinând seama de prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 36 alin. (1) și alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a) din Legea
nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (2) lit. a) coroborat cu prevederile art. 115
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HAI OOTARNRA STIE:
Art.1 Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
Municipiului Brăila pe anul 2017, conform anexelor, părţi integrante din prezenta
hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar Secretarul Municipiului Brăila o
va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
/
AA (hu ii
SA 1, CONTRASEMNEAZĂ
E. SECRETAR,
DRĂGÂN ION
Ra
JUDEŢUL: BRAILA
MUNICIPIUL BRAILA
PROPUNERI RECTIFICARE BUGET LOCAL PE ANUL 2017
Anexa nr. |
2
la H.CL.M. nr. 9 34
din 27 A
VAR
-mii lei-
- 15 Islz zi P ,
[=] azi Sil=lele ropuneri
2 |ă& E d b
a | s |els|E|e DENUMIREA INDICATORILOR n Sia at) mn. buget
o | 2 |slz|<|a< rectificat 2017
[] [6]
A B 1 2 3 4
00.01 | 02 TOTAL VENITURI 00.01 354.625,67 14.016,64 368.642,31
48.02 VENITURI PROPRII 48.02 187.214,00 0,00 187.214,00
00.02 02 |. VENITURI CURENTE 00.02 343.183,33 14.016,64| 357.199,97
00.03 02 A. VENITURI FISCALE 00.03 299.717,00 14.016,64| 313.733,64
00.04 02 A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL 00.04 97.118,00 0,00 97.118,00
A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA
00.05 02 PERSOANE JURIDICE 00.05 1.970,00 0,00 1.970,00
01.02 Impozit pe profit 01.02 1.970,00 9.00 1.970,00)
01 Impozit pe profit de la agenţi economici ') ra 01.02.01 1.970,00 0.00! 1.970,00]
A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE
03.00 02 LA PERSOANE FIZICE 00.086 95.148,00 9,00 95.148,00
03.02 Impozit pe venit 03.02 2.600,00 -112,00 2.488,00
Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul
18 personal 03.02.18 2.600,00 -112,00 2.488,00
04.02 Cote si sume defalcate din impozitul pe venit 04.02 92.548,00 112,00 92.660,00|
01 Cote defalcate din impozitul pe venit 04.02.01 90.187,00 0.00 90.187,00!
Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea
04 bugetelor locale 04.02.04 2.361.00 112.00 2.473,00
A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN
00.07 CAPITAL 00.07 0,00 0,00 0,00
Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de la persoane
05.02 fizice 05.02 0,00 0,00 0,00
06.02 A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL 06.02 0,00
07.00 02 A3._ IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE 07.00 31.275,00 0,00 31.275,00
07.02 Impozite si_taxe pe proprietate 07.02 31.275,00 0,00 31.275,00,
01 Impozit si taxa pe cladiri 07.02.01 22.920,00) 0,00 22.920,00
01 Impozit pe cladiri de la persoane fizice *) 07.02.01.01 11.420,00 0.00 11.420,00|
02 Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice *) 07.02.01.02 11.500,00 0.00) 11.500,00|
02 Impozit si taxa pe teren 07.02.02 6.955,00 0,00 6.955,00
01 Impozit pe terenuri de la persoane fizice *) 07.02.02.01 3.540,00 0.00 3.540,00
92 Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice *) 07.02.02.02 3.400,00) 0.00 3.400,00
Impozitul pe terenul din extravilan *) + Restante din anii anteriori din
03 impozitul pe teren agricol 07.02.02.03 15,00] 0,00 15,00
03 Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru 07.02.03 1.400,00 0,00 1.400,00
50 Alte impozite si taxe _pe proprietate 07.02.50 0,00
10.00 02 A4._ IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII 10.00 170.984,00 14.016,64 185.000,64
s defalcate din TVA
11.02 une ESi9/eate AIR 11.02 157.580.00) 14.016.564 171.596,64|
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor,
02 sectoarelor si Municipiului Bucureşti 11.02.02 154.472.00 14.016,54 168.488,64
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea
96 bugetelor locale 11.02.06 2.244,00) 0.00 2.244,00
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finantarea
99 invatamantului particular sau confesional acreditat 11.02.09 864,00! 9,00 864,00
12.02 Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii_(cod 12.02.07) 12.02 40,00 0,00 40,00)
07 Taxe hoteliere 12.02.07 40.00) 9.00 40.00
15.02 Taxe pe servicii specifice 15.02 194,00 0,00 194,00)
01 Impozit pe spectacole 15.02.01 14,00) 0,00 14,00
50 Alte taxe pe servicii specifice 15.02.50 180,00) 9,00 180,00!
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe
16.02 desfasurarea de activitati 16.02 13.170,00 0,00 13.170,00)
02 Impozit pe mijloacele de transport 16.02.02 10.200,00 0,00 10.200,00
01 Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane fizice *) 16.02.02.01 7.100,00) 0,00 7.100,00
02 Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane juridice *) 16.02.02.02 3.100,00) 0,00) 3.100,00
03 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare 16.02.03 2.900,00 0,00 2.900,00
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe
16.02 50 desfasurare de activitati -_16.02.50 70,00) 0,00] 70,00]
00.11 02 A6._ ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE 00.11 340,00) 0,00 340,00
18.02 Alte impozite si taxe fiscale 18.02 340,00 0,00 340,00
50 Alte impozite si taxe 18.02.50 340.00! 9.00 340.00)
00.12 02 C. VENITURI NEFISCALE 00.12 43.466,33 0,00 43.466,33)
00.13 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE 00.13 10.000,00! 0,00 10.000,00
30.02 Venituri din proprietate 30.02 10.000,00! 0,00 10.000,00
Varsaminte din profitul net al regiilor autonome, societăţilor şi companiilor
01 naţionale 30.02.01 3.800,00 0,00] 3.800,00
95 Venituri din concesiuni si inchirieri de catre institutii publice 30.02.05 6.200,00 0.00 6.200,00
Alte venituri din concesiuni si inchirieri 30.02.05.30 6.200,00 0,00 6.200,00
31.02 Venituri din dobanzi 31.02 0,00) 0,00 0,00
93 Alte venituri din dobanzi 31.02.03 0,00]
00.14 02 C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII 00.14 33.466,33 0,00 33.466,33
Venituri din prestari rvicii si alț ivitati
33.02 prestari de:sargieli alalie activit 33.02 4.154,00 0.00 4.154,00)
08 Venituri din prestari de servicii 33.02.08 3.935,00 0,00 3.935,00)
Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in
10 crese 33.02.10 214,00 0,00 214.00]
12 Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social 33.02.12 5,00 0,00] 5,00
34.02 Venituri din taxe administrative, eliberari permise 34.02 1.120,00! 0,00 1.120,00)
02 Taxe extrajudiciare de timbru 34.02.02 400.00 0.00 400,00!
50 Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise 34.02.50 720,00 0,00 720,00
35.02 Amenzi, penalitati si confiscari 35.02 7.200,00 0,00 7.200,00
01 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale 35.02.01 6.850,00 0,00 6.850,00
Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declaratiei de
02 impozite si taxe 35.02.02 10,00] 0,00 10,00]
Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume
03 constatate odata cu confiscarea potrivit legii 35.02.03 0.00
50 Alte amenzi, penalitati si confiscari 35.02.50 340,00] 0,00| 340,00]
36.02 Diverse venituri 36.02 20.790,00 0,00 20.790,00|
91 Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive 36.02.01 0,00
05 Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice 36.02.05 840,00! 0,00 840,00)
06 Taxe speciale 36.02.06 19.450,00) 0,00 19.450,00
Venituri din ajutoare de stat recuperate 36.02.11 9.00)
50 Alte venituri 36.02.50 500,00! 0,00 500,00!
37.02 Transferuri voluntare, altele decat subventiile 37.02 202,33 0,00 202,33,
01 Donatii si sponsorizari 37.02.01 2,33 9.00 2,33)
n)
Vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de
03 dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) 37.02.03 -18.404.08| 0,00 -18.404,06
Vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanțarea secţiunii de
04 dezvoltare a bugetului local (cu semnulplus) 37.02.04 18.404.08| 0,00 18.404,05
50 Alte transferuri voluntare 37.02.50 200,00| 0,00! 200,00)
00.15 Venituri din capital 00.15 1.813,00 0,00 1.813,00
Venituri din valorificarea unor bunuri ( cod
39.02 39.02.01+39.02.03+39.02.04+39.02.07+39.02.10) 39.02 1.813,00 0,00! 1.813,00
01 Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice 39.02.01 420,00 0,00) 420,00
03 Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului 39.02.03 90.00) 0,00) 90.00
Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului
97 sau al unitatilor administrativ-teritoriale 39.02.07 1.303,00 0.00 1.303,00
00.16 02 III. OPERAȚIUNI FINANCIARE 00.16 0,00
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
40.02 (cod 40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11+40.02.50) 40.02 0,00]
Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finantarea sectiunii de
16 dezvoltare 40.02.14 0.00
41.00 02 IV. SUBVENTII 41.00 5.412,84] 0,00 5.412,84)
42.00 SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 42.00 5.412,84] 0,00 5.412,84
42.02 Subventii de la bugetul de stat 42.02 5.412,84 0,00 5.412,84
Planuri si regulamente de urbanism 42.02.05 0,00|
Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finantarea
16 investitiilor în sănătate 42.02.16 0,00 0,00] 0.00)
Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea
aparaturii medicale şi echipamentelor de comunicaţii în urgenţă în sănătate | 42.02.16.01 0.00 0,00] 9,00]
Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea
reparațiilor capitale în sănătate 42.02.16.02 0,00 0,00 9,00
Subvenţii către bugetele locale pentru finanţarea programului national de
55 dezvoltare locala 42.02.65 4.600,00] 0.00) 4.600,00)
Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii
20 derularii proiectelor finantate din FEN postaderare, 42.02.20 644,84 0,00 644,84
Subvenţii pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne,
34 cărbuni, combustibili petrolieri 42.02.34 70.00) 0,00 70.00)
41 Subventii din bugetul de stat pentru finantarea sanatatii 42.02.41 98.00 0.00 98.00|
43.02 Subventii de la alte administratii 43.02 0,50 0,00 0,50
Sume primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care
beneficiază copiii cu cerințe educaţionale speciale integrați în învățământul
43.02.3 de masă 43.02.30 9,50 0,00 0,50
Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si
prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020
48,02 48,02 4.216,00 0,00 4.216,00
01 Fondul European de Dezvoltare Regionala 48.02.01 4.216,00 0,00 4.216,00)
50.02 TOTAL CHELTUIELI 50.02 411.283,58 14.016,64 425.300,22
01 Cheltuieli curente 01 334.775,37 14.016,64| 348.792,01
10 Titlul | Cheltuieli de personal 10 150.825,67 14.157,84 164.983,51
20 Titlul Il Bunuri si servicii 20 56.663,00 149,00 56.514,00
30 Titlul II! Dobanzi 30 2.300,00 0,00 2.300,00
40 Titlul IV Subventii 40 11.100,00 0,00 11.100,00
50 Titlul V Fonduri de rezerva 50 2.000,00 0,00 2.000,00
51 Titlul VI Transferuri intre unitati ale administratiei publice 51 72.219,00 10,00 72.229,00
55 Titu VII Alte transferuri 55 1.365,30 9.00 1.365,30
TitiulVIII Proiecte cu finantare fonduri externe nerambursabile (FEN)
56 postaderare 58 3.126,00 9,00 3.126,00
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile
58 aferente cadrului financiar 58 4.912,60) 0,00 4.912,60)
57 Titlul IX Asistenta sociala 57 27.196,50 -7,98 27.188,62|
59 Titlul X Alte cheltuieli 59 3.067,20 5,78 3.072,98
70 Cheltuieli de capital 70 72.008,21 0,00 72.008,21
71 Titlul XII - Active nefinanciare 51.638,51 0,00 51.638,51
72 Titlul XII Active finaciare 20.369,70 0,00 20.369,70
81 Titlul XVI Rambursari de credit 81 4.500,00) 0,00 4.500,00
51.00 02 Partea l-a SERVICII PUBLICE GENERALE 51.00 61.636,86 9,00 61.636,86)
Autoritati publice si actiuni externe - PRIMARIE
51.02 total din care: 51.02 50.525,36 0,00 50.525,36
01 01 Cheltuieli curente din care: 01 27.799,00 0,00 27.799,00
10 Titlul | Cheltuieli de personal 10 17.106.00, 9.00] 17.106,00,
20 Titlul 1 Bunuri si servicii 20 10.268,00 9,00) 10.268,00
Titlul VII Alte transferuri
55 55 0.00
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile
aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la
58 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30) 58 425,00) 9.00 425,00!
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)
58 |01 (58.01.01 la 58.01.03) 58.01 425,00) 9,00 425,00
70 Cheltuieli de capital din care: 70 22.726.386 0,00 22.726,36
71 TitiulXII Active nefinaciare, 71 2.356,66 9,00) 2.356,66,
71101 Active fixe 71.01 2.356,66 9,00] 2.356,66
71 |01_|01 [Constructii 71.01.01 9.00!
71. |01_]02 |Masini, echipamente si mijloace de transport 71.01.02 482,42 0,00 482,42
71 |01_|03 |Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale 71.01.03 409,88, 0,00 409,88
71 |01_| 30JAlte active fixe 71.01.30 1.464,36 9.00 1.464,36)
72 Active financiare 72 20.369,70| 0.00 20.369,70)
72 |01 Active financiare 72.01 20.369.70! 0.00! 20.369.70
72.01 _|01 |Participare la capitalul social al societatilor comerciale 72.01.01 20.369,70 0,00! 20.369,70|
91 Autoritati executive si legislative_(cod 51.02.01.03) 51.02.01 50.525,36 0,00) 50.525,36)
03 Autorităţi executive 51.02.01.03 50.525,36 9.00 50.525,36
Alte servicii publice generale
54.02 Total din care: 54.02 8.811,50 0,00] 8.811,50
01 Cheltuieli curente - total din care: 01 4.120,00 0,00) 4.120,00
10 Titlul | Cheltuieli de personal - Evidenta populatiei 10 1.770,00 0,00 1.770,00)
20 Titlul 1 Bunuri si servicii - Evidenta populatiei 20 350.00) 0,00 350.00)
50 Titlul V Fonduri de rezerva 50 2.000,00 0.00 2.000,00,
Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale 5% din totalul
50 [04 cheltuieli 50.04 2.000,00 0,00 2.000,00
70 Cheltuieli de capital - Evidenta populatiei 70 191,50) 0,00 191,50)
71 TitlulXII Active nefinaciare 7A 191,50 9,00 191.50)
71101 Active fixe 71.01 191,50 0.00 191,50)
71.|01_|01 |Constructii 71.01.01 0.00
71 |01_|02 |Masini, echipamente si mijloace de transport 71.01.02 42.00 0.00 42.00)
71 |01_|03 |Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale 71.01.03 12,00 0.00 12.00
71 01 _| 30|Alte active fixe 71.01.30 137,50) 0,00 137.50)
81 Titlul XVI Rambursari de credit 81 4.500,00) 9,00! 4.500,00
81|01 Rambursari de credite externe 81.01 4.500,00) 0,00 4.500,00
81 |01_|05 |Rambursari de credite aferente datoriei publice externe 81.01.05 4.500,00) 0,00 4.500,00
0,00
85 Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent 85,01 0.00 0,00 09,00]
85 01 Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent 85.01.01 9,00 0.00 0,00
85 |02 Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent 85.01.02 0,00 0.00) 0,00
0.00
| 95 | | | | Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale 54.02.05 2.000,00 0,00 2.000,00)
Lă
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de
08 stat 54.02.06 9.00 0,00 0,00!
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de
07 administraţiile publice locale 54.02.07 4.500,00! 0,00 4.500,00
10 Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor 54.02.10 2.257,50) 0,00 2.257,50
50 Alte servicii publice generale 54.02.50 9.00
55.02 Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi 55.02 2.300,00 9,00 2.300,00
Cheltuieli curente total din care:
01 01 2.300,00 0,00 2.300,00!
30 Titiul Il Dobanzi 30 2.300,00 0,00 2.300,00
30 [02 Dobanzi aferente datoriei publice externe 30.02 2.300,00 0,00! 2.300,00
30 [02 |05 |Dobanzi aferente datoriei publice externe locale 30.02.05 2.300,00 0,00 2.300,00
Ordine publica si siguranta nationala
61.02 61.02 10.090,00 9,00 10.090,00
01 Cheltuieli curente - total din care: 01 10.050,00 0,00) 10.050,00
20 Titlul !I Bunuri si servicii - aparare civila 20 250.00 0,00 250,00!
51 Titlul VI Transferuri intre unitati ale administratiei publice 51 9.800.00| 0,00 9.800,00
51.|01_|01 | Transferuri catre institutii publice - Politia Locala 51.01.01 9.800,00) 0,00 9.800,00
70 Cheltuieli de capital -pentru aparare civila 70 409,00) 0,00 40,00)
71 TitlulXII Active nefinaciare Ti 40,00 0,00 40,00)
7101 Active fixe 71.01 40,00 9.00 40,00
71 |01_|01 |Constructii 71.01.01 9.00]
71 |01_|02 |Masini, echipamente si mijloace de transport 71.01.02 40.00 0.00) 40,00
71.|01_|03 |Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale 71.01.03 0.00
71 101_| 30JAlte active fixe 71.01.30 0,00
Sirena electronica 1200w 0,00
61.02 93 Ordine publica 61.02.03 9.800,00) 0,00 9.800,00
61.02 03__|04 Politie locala 61.02.03.04 9.800,00) 9,00] 9.800,00
05 Protectie civila şi protecţia contra incendiilor (protecţie civilă nonmilitară) 61.02.05 0,00
61.02 50 Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale 61.02.50 290,00! 9,00! 290,00!
65.00
02 Partea a Ill-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE. 65.00 229.649,60 14.016,64 243.666,24
65.02 Invatamant 65.02 146.516,36 14.016,64 160.533,00
01 01 Cheltuieli curente 01 129.770,05 14.016,64 143.786,69
10 10 Titlul | Cheltuieli de personal 10 113.366,67 14.018,84 127.385,51
20 20 Titlul 1 Bunuri si servicii 20 10.828,00| 0,00 10.828,00
55, 01 |_63 Alte transferuri 55 882,30) 0.00 882,30]
TITLUL X Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile
aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la
58 58 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30) 58 1.289,28) 0,00 1.289,28)
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)
58 |01 (58.01.01 la 58.01.03) 58,01 1.289,28 0.00 1.289,28.
57 57 Titlul IX Asistenta sociala 57 2.726,60 -7.98 2.718,62
57 |02_|01 [Ajutoare sociale in numerar 57.02.01 2.176,70] -2,20) 2.174,50)
57 |02_|02 |Ajutoare sociale in natura 57.02.02 512,90] -5,78 507,12]
57,02,03
57 |02 |03 |Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță 37.00) 0.00 37,00)
59 59 Titlul X Alte cheltuieli 59 677.20! 5,78 682,98)
70 Cheltuieli de capital 70 16.746,31 0,00 16.746,31
71 TitiulXII Active nefinaciare 71 16.746,31 0,00 16.746,31
7101 Active fixe 71.01 12.092.00 0,00 12.092,00]
71 |01_|01 |Constructii 71.01.01 1.982,00] 0,00 1.982,00)
71.|01_|02 |Masini, echipamente si mijloace de transport 71.01.02 150,00] 0.00 150,00!
71 01_]03 |Mobilier. aparatura birotica si alte active corporale 71.01.03 0.00
71 |01_| 30|Alte active fixe 71.01.30 9.960,00 0,00) 9.960,00)
71103 Reparatii capitale aferente activelor fixe 71.03 4.654,31 0,00 4.654,31
66.02 Sanatate 66.02 4.771,00 0,00 4.771,00
oi Eriaituleli curenta 01 4.774,00) 0,90 4.774,00
10 Titlul | Cheltuieli de personal 10 3.903,00) 0.00! 3.903,00
29 Titiul 1! Bunuri si servicii 20 167,00! 0.00) 167,00)
51 Titlul VI Transferuri intre unitati ale administratiei publice 51 671.00 0,00 671,00]
51 |02 Transferuri de capital 51.02 671.00 0,00 671,00)
51 [02 | 12| Transferuri pentru finantarea investitiilor la spitale 51.02.12 0,00 0,00! 0,00)
Transferuri din bugetele locale pentru finantarea cheltuielilor de capital din
51 |02 |28 |sanata
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.