Pe scurtSe aprobă completarea listei de terenuri din proprietatea domeniului public al Brăilei, care pot fi ocupate de module pentru activități economice, conform anexei 1 a H.C.L.M. 429/2015. Practic, se adaugă în zona respectivă amplasamente noi în care se pot instala astfel de module pentru afaceri, cu impact asupra cetățenilor în privința eventualelor ocupări de spații publice și a regimului de folosire. Decizia devine efectivă de la data intrării în vigoare a hotărârii, iar anexele se modifică în consecință.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.515
din 30.09.2021
Privind: Completarea anexei nr.1 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 - „Lista
terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila, care sunt
sau pot fi ocupate de module pentru activități economice”.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Arhitect Şef și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie
Publică Locală, precum și avizul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M.
Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea
nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare, Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum şi
H.C.L.M. Brăila nr. 421/31.08.2020, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1) şi alin.(2) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă completarea anexei nr.1 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 -
„Lista terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila, care sunt sau
pot fi ocupate de module pentru activități economice”, cu amplasamentul
prevăzut în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, anexa nr. 1 la
H.C.L.M. Brăila nr. 429/21.12.2015, se modifică în mod corespunzător.
Art.3 Celelalte prevederi ale H.C.L.M. Brăila nr. 429/21.12.2015 rămân
neschimbate.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Arhitect Şef şi Direcţia Juridic Contencios Administraţie
Publică Locală, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor
interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
! "oouPLORIN DUMITRU
Sri CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Anexa
la H.C.L.M. nr._3/5/30. 99 &2/
(completare la anexa nr. 1 din H.C.L.M. nr.
429/2015)
LISTA TERENURILOR CE APARȚIN DOMENIULUI PUBLIC AL
MUNICIPIULUI BRĂILA, CARE SUNT SAU POT FI OCUPATE DE MODULE
PENTRU ACTIVITĂȚI ECONOMICE
Nr. Amplasament Suprafață (mp)
crt.
l str. Hipodrom, adiacent 5,50
bl. G3 (conform act adiţional nr. 2/14.05.2021 la
contract nr. 19/21.06.2016 suprafaţa este de
49,50
în urma extinderii suprafaţa închiriată
va fi de 55,00)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.