30 septembrie 2021 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 509/2021 Brăila adoptată

Completarea Capitolului G, Subcapitolul G11 – „Rețea de iluminat public”, aflat în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011 și completat prin H.C.L.M. Brăila nr. 167/29.06.2015 cu noi poziții, ca urmare a finalizării investițiilor „Extindere sistem de iluminat public (…)”, conform procesului – verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 25653/01.09.2021

Denumire
Hotărârea nr. 509 din 2021 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
509 / 2021
Data
30 septembrie 2021
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a aprobat completarea Capitolului G, Subcapitolul G11 din Inventarul domeniului public al Brăilei pentru a include noi poziții după finalizarea investiției „Extindere sistem de iluminat public”. Practic, locuitorii vor beneficia de extindere a iluminatului public prin montarea de console și LED-uri pe 72 locații din zonele menționate (până la Cimitirul Sfântul Constantin și în apropierea arterelor principale menționate), ceea ce înseamnă mai multă iluminare pe străzi, cu impact asupra siguranței și confortului urban; detaliile exacte ale zonelor vor fi completate în inventar.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă completarea Capitolului G, Subcapitolul G11 — „Rețea de iluminat public”, aflat în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011 și completat prin H.C.L.M. Brăila nr. 167/29.06.2015 cu noi poziţii, ca urmare a finalizării investiţiilor „Extindere sistem de iluminat public la trecerile de pietoni (montare de console cu aparate de iluminat cu LED stradale) 72 locaţii în următoarele zone: str. General Eremia

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.5O09 din 30.09.2021 Privind: Completarea Capitolului G, Subcapitolul G11 — „Reţea de iluminat public”, aflat în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011 şi completat prin H.C.L.M. Brăila nr. 167/29.06.2015 cu noi poziții, ca urmare a finalizării investițiilor „Extindere sistem de iluminat public (...)”, conform procesului — verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 25653/01.09.2021. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa nr. 6723/13.09.2021 a Direcţiei Tehnice — Serviciul Investiţii și Îndrumare Asociaţii de Proprietari; Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Șef și Direcţiei Finanţelor Publice locale, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, H.G.R. nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, precum și ale O.M.F.P. nr. 1917/2005, cu modificările și completările ulterioare; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 155 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. d) și art. 299 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTARASTE: Art.1 Se aprobă completarea Capitolului G, Subcapitolul G11 — „Rețea de iluminat public”, aflat în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011 și completat prin H.C.L.M. Brăila nr. 167/29.06.2015 cu noi poziţii, ca urmare a finalizării investiţiilor „Extindere sistem de iluminat public la trecerile de pietoni (montare de console cu aparate de iluminat cu LED stradale) 72 locaţii în următoarele zone: str. General Eremia 1 Grigorescu de la Liceul Nicolae Bălcescu până la Autogara Aventin, str. Pietăţii de la Barieră până la Cimitirul Sfântul Constantin, str. Școlilor de la Cimitirul Sfântul Constantin până la Bdul Al. |. Cuza, Bdul Dorobanţilor de la str. Carantina până la str. Mioriţei, Calea Galaţi din Centru spre Vidin, Calea Călărașilor de la Șoseaua de Centură până la staţia de distribuție carburanți Lukoil, Șoseaua Buzăului de la stația de carburanţi Lukoil până la Șoseaua de Centură, Municipiul Brăila”, conform procesului -— verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 25653/01.09.2021. Art.2 Bunurile menţionate la art.1, sunt prevăzute în anexa, parte integrantă din prezenta hotărâre, se vor avea în vedere la reactualizarea inventarului domeniului public al Municipiului Brăila şi se vor preda în administrare, pe bază de proces — verbal de predare — primire, operatorului LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A., în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Tehnică, Direcţia Arhitect Șef și Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRAGAN F-P0-09-02.01.05/rev.0 DATE DE IDENTIFICARE a bunului aparținând domeniului public ANEXA la H.C.L.M. nr. 599 din 30.09. ROI Capitolul G11- "Sistem de iluminat public” Nr. crt. | Codul Denumirea Elemente de identificare Anul Valoare de Situatie de bunului dobândirii Inventar juridică clasifice sau după lei actuală. are caz al dării Denumire în folosinţă act de proprietate sau alte acte doveditoare liistalatie.de Str. Calea Călăraşilor de la Şos. de Centură iluminat până la staţia de distribuţie carburanţi Lukoil PV 46 17.1 iliala Aparat iluminat cu LED stradal- 36 buc 2021 112.598,51 25653/ | FL amarii de Console — 18 buc 2021 ietoni Cutie separație — 18 buc p Cablu tip CYY 3x1,5mmp — 270 ml Instalatie de Şos Buzăului de la staţia de distribuţie iluniniat carburanţi Lukoil până la Șos. de Centură PV 47 17.1 . Aparat iluminat cu LED stradal- 30 buc 2021 93.832,00 AȘ, public la c 25653/ pe onsole — 15 buc trecerile de Cuti -atie — 15 b 2021 ietoiii utie separație — uc p Cablu tip CYY 3x1,5mmp = 225 ml astalatie d Calea Galaţi din Centru spre Vidin stalatie ce Aparat iluminat cu LED stradal- 64 buc 48 17.1 ra Console — 32 buc PV i aa d Cutie separație — 32 buc piu ! pietoni * | Cablutip CYY 3x1,5mmp — 480 ml 2021 | 200.175,14 justalatiad str. Şcolilor de la Cimitirul Sfântul iluminat “| Constantin până la B-dul Al. 1. Cuza Aparat PV 49 17.1 ublic la iluminat cu LED stradal- 26 buc 25653/ d a ua d, | Console 13 buc 2021 SL3015 | “oa ietoni Cutie separație — 13 buc p Cablu tip CYY 3x1,5mmp — 195 ml Instalatie de | St: G-ral Eremia Grigorescu de la Liceul si da Nicolae Bălcescu până la Autogara Aventin iluminat A îi rută LED stradal--40 bi PV 50 la public la parat i uminat cu stradal- uc 25653/ trecerile de Consolă — 20 buc 2021 125.109,46 2021 eroii Cutie separație — 20 buc p Cablu tip CYY 3x1,5mmp — 300 ml Instalatie de | Str: Pietăţii de la Barieră până la Cimitirul iuti int Sfântul Constantin PV 5] 1.7.1 public la Aparat iluminat cu LED stradal- 12 buc 25653/ ueceiilezda Consolă — 6 buc 2021 37.532,84 2021 ietoni Cutie separație — 6 buc p Cablu tip CYY 3x1.,5mmp — 90 ml ) B-dul Dorobanţilor de la str. Carantina până Instalatie de | 1a str. Mioriţei 2021 | 187.664,19 "at | Aparat iluminat cu LED stradal- 60 b IN s liga uita la parat iluminat cu stradal- uc 2 7 P Consolă — 30 buc 5653 trecerile de . i 2021 pietoni Cutie separație — 30 buc Cablu tip CYY 3x1,5mmp — 450 ml 7 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă