30 iulie 2025 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 460/2025 Brăila adoptată
Ajustarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 9 la Regulamentul de Organizare și Funcționare al sistemului de administrare a parcărilor publice din Municipiul Brăila, aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.740/27.12.2022, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 679/27.11.2024, practicate de Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Brăila, aplicabile începând cu 1 august 2025, conform Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal - bugetare.
Denumire
Hotărârea nr. 460 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Se aprobă majorarea tarifelor din anexa nr. 9 a Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice din Brăila, practicate de Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Brăila, începând cu data de 1 august 2025. Schimbările influențează cum se plătesc parcările: se vor aplica noile tarife, iar diferența se va reflecta în bugetul local și în ce plătesc locuitorii pentru parcări. Actul vine în contextul prevederilor legale privind măsuri fiscal-bugetare din Legea nr. 141/2025.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă ajustarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 9 la Regulamentul de Organizare și Funcţionare al sistemului de administrare a parcărilor publice din Municipiul Brăila, aprobat prin H.CL.M. Brăila nr.740/27.12.2022, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 679/27.11.2024, practicate de Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Brăila, aplicabile începând cu data de 1 august 2025, conform Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal - bugetare, potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA .
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
AOTARAREA NR.A4A6O
din 80.07.2025
Privind: Ajustarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 9 la Regulamentul de
Organizare și Funcționare al sistemului de administrare a parcărilor
publice din Municipiul Brăila, aprobat prin H.C.LM. Brăila
nr.740/27.12.2022, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 679/27.11.2024,
practicate de Semviciul de Utilitate Publică de Administrare și
Gospodărire Brăila, aplicabile începând cu 1 august 2025, conform
Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal - bugetare.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr. 487532/29.07.2025, raportul comun de specialitate al Direcţiei Finanţelor
Publice Locale, Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală și
Instituţiei Arhitect Șef, raportul Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și
Gospodărie Locală Brăila, înregistrat sub nr. 477076/28.07.2025, precum şi
avizul comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrat sub
nr. 487560/29.07.2025;
În conformitate cu prevederile art. II pct. 42 din Legea nr. 141/2025 privind
unele măsuri fiscal — bugetare, ale art. 30 alin. (1) şi alin. (2) din Legea
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare, precum și ale O.G. nr. 71/2002, privind organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local,
cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. c) din O.U.G.
nr. 97/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c), coroborat cu art.196 alin.(1)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
A OOTARA STI E:
Art.1 Se aprobă ajustarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 9 la
Regulamentul de Organizare și Funcţionare al sistemului de administrare a
parcărilor publice din Municipiul Brăila, aprobat prin H.CL.M. Brăila
nr.740/27.12.2022, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 679/27.11.2024, practicate
de Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Brăila,
aplicabile începând cu data de 1 august 2025, conform Legii nr. 141/2025
privind unele măsuri fiscal - bugetare, potrivit anexei, parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală
Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va aduce la cunoștință
publică şi o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
sas
ALEXANDRU; N A CRICAN
SS CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR pene
ION A
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Județul Brăila
Municipiul Brăila
SERVICIUL DE UTILITATE PUBLICĂ,
DE ADMINISTRARE ȘI GOSPODĂRIRE LOCALĂ AWEX, Pui
Tarife 01.08.2025 — Parcari —
Nr Specificatie ea oi met
Crt U.M. 679/27.11.2024 01.08.2025 (TVA
10,
GIA ze) 21% rotunjit)
A TARIFE PARCARI DE RESEDINTA
a)Rezervare loc parcare persoana fizica
li Lei/loc/an 280.00 285.00
b)Rezervare loc parcare persoana juridica Lei/loc/an 820.00 834.00
B TARIFE PARCARI PUBLICE CU PLATA
| aXTarif Lei/loc/ora 2.00 2.00
b)Tarif Lei/loc/!pora 1.00 1.00
2 a) Abonament tip riveran Leinoc/luna 68.00 69.00
b)Abonament tip persoana cu handicap Scutit 0.00 0.00
6) Aboniameni 4prani Lei/loc/an 280.00 285.00
hero tip universal valabil in toate Lei/ioalună 138.00 140.00
3 | Rezervare loc parcare Lei/loc/an 820.00 834.00
Le TARIFE ALTE TIPURI DE PARCARI
Tarif de inchiriere parcare in imediata
apropiere a unitatilor hoteliere, complexe Lei/loc/luna 68.00 69.00
comerciale, Sali de spectacole, baze sportive
D TARIFE MARCAJE LA CERERE
Marcaje loc parcare
Lei/loc/parcare 25.00 25.00
Inscriptionare/ reinscriptionare la cerere Lei/inscriptionare 18.00 18.00
numar auto
"Director,
“Ing. Mitache Claudiu An
Director Economic,
Ec. Hutu Teodor
Şef Serviciu A.D.P.,
Ec. Stoica Ele
Calea Galati nr. 346A SĂ
810385 - Brăila je Lă e) A “e-mail: secretariat Qsupagl-primariabraila.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.