16 iulie 2021 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 361/2021 Brăila adoptată

Completarea anexei nr. 2 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 - Lista terenurilor aparținând domeniului public al Municipiului Brăila în vederea amplasării unor terase a căror activitate se va desfășura în fața spațiilor comerciale autorizate.

Denumire
Hotărârea nr. 361 din 2021 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
361 / 2021
Data
16 iulie 2021
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă completarea listei terenurilor din domeniul public al municipiului Brăila pentru amplasarea unor terase care vor funcționa în fața spațiilor comerciale autorizate, conform anexei nr. 2 la hotărârea din 21.12.2015. Practic, se indică unde pot fi puse terasele și în ce zone, iar dezele rămân valabile celelalte prevederi ale hotărârii inițiale. Implementarea va fi asigurată de Primar prin Direcția Arhitect Șef și Direcția Juridic Contencios Administrație Publică Locală, iar hotărârea va fi comunicată celor interesați.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă completarea anexe; nr. 2 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 - Lista terenurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Brăila În vederea amplasării unor terase a căror activitate se va desfăşura În faţa spaţiilor comerciale autorizate, cu amplasamentele menţionate În anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA :a:OTARAREA NR..361 din 16.0'7.2021 Privind: Completarea anexe; nr. 2 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 - Lista terenurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Brăila În vederea amplasării unor terase a căror activitate se va desfăşura În faţa spaţiilor comerciale autorizate. OONSILIUL LOOAL :DIIUNIOIPAL BBAII.A La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului , raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Şef şi Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completă riie ulterioare, Legii nr. 50/1991 , privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale H.C.L.M. Brăila nr. 421/31 .08.2020; În baza art. 129 alin . (1) şi alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroboratcu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; :HOTARASTE: Art.1 Se aprobă completarea anexe; nr. 2 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 - Lista terenurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Brăila În vederea amplasării unor terase a căror activitate se va desfăşura În faţa spaţiilor comerciale autorizate, cu amplasamentele menţionate În anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre . Art.2 Celelalte prevederi ale H.C.L.M. Brăila nr. 429/21 .12.2015 rămân neschimbate. Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila , prin Direcţia Arhitect Şef şi Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală , iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PRESEDINTE DE E.'I'1I J N::r~, ~v~~~4~ * * :-" SORIN - EUGE ~Sro:s" N:E-ĂG t;f\L e'" I 1 <;i ' ~~_\·iJ CONTRA SEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, GAN F-PO-09-02.0 1.0S/rev.O 2 Anexa La H.C.L.M. nr. 30// !6012.o.V· Completarea Anexei 2 la H.C.L.M. NR.429/21.12.201S şi anume "Lista terenurilor ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, a căror activitate se va desfăşura în faţa spaţiilor comerciale autorizate" cu amplasamentele anexate prezentului raport de specialitate. Nr. Teren situat în Municipiul Brăila Suprafată teren crt. (mp) I Calea Călărasiior c/c B-dul. Independentei 23,00 2 Aleea Invăţătorilor nr. 2, bl. M2, palier 2,00 ~ .J Ans. Viziru I, Calea Călăraşilor, în faţa 100,00 Complexului "Pistruiatu" fRi:ŞEiJINTE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă