ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
AOTARAREA NR.2325S85
din 20.07.2020
Privind: Numirea domnului Seciu Ciprian Mircea și a domnului Beliciu Iulian ca
membri în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome
„Administraţia Zonei Libere” Brăila, în cadrul mandatului 2018 - 2022.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de
specialitate al Direcţiei Tehnice, precum și avizul comisiei de specialitate nr. 5 din
cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare,
H.G. nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor
prevederi din O.U.G. nr. 109/2011, Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa corporativă
a întreprinderilor publice, Legii nr. 31/1990 - Legea societăților, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, H.C.L.M. Brăila nr. 648/31.10.2019, precum
și ale H.C.L. M. Brăila nr. 178/31. 03.2020;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) din O.U.G.
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și (6), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
A OOTLTARA ST E:
Art.1 Se aprobă Raportul final al procedurii pentru selecția membrilor
Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome „Administraţia Zonei
Libere” Brăila, mandatul 2018 - 2022, pentru 2 posturi vacante, conform
anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se ia act de încetarea mandatului domnului Rădulescu Neagu Adrian,
numit ca administrator provizoriu în cadrul Consiliului de Administraţie al R.A.
„Administraţia Zonei Libere Brăila”, conform art. 5 din H.CL. M. Brăila
nr. 178/31.03.2020.
Art.3 Se aprobă numirea domnului Seciu Ciprian Mircea și a domnului
Beliciu lulian ca membri în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome
„Administraţia Zonei Libere” Brăila, în cadrul mandatului 2018 - 2022.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Tehnică și de către reprezentanții Consiliului de Administrație
ai Regiei Autonome „Administraţia Zonei Libere” Brăila, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION Dă GAN
F-PO-09-02.01.03/rev.0
ANEXA
România ZA HOL NE IX /20.07.dato
Județul Brăila
Municipiul Brăila
Cca
Nr. 17579/15.07.2020
RAPORT FINAL
al „Procedurii pentru selecția membrilor Consiliului de Administraţie al REGIEI AUTONOME
ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE Brăila, mandatul 2018-2022, pentru 2 posturi vacante”,
derulate în baza HCLM nr. 178/31.03.2020 privind “Reluarea procedurii de selecție a membrilor
Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE
BRĂILA, mandatul 2018 - 2022, pentru 2 posturi vacante, aprobată prin
HCLM Brăila nr. 648/31.10.2019”
Prezenta procedură pentru selecția membrilor Consiliului de Administraţie al Regiei
Autonome Administraţia Zonei Libere Brăila, mandatul 2018-2022, pentru 2 posturi vacante, s-a
desfăşurat în baza prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a
întreprinderilor publice şi ale HG nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a unor prevederi din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor
publice.
Prin HCLM nr. 178/31.03.2020 a fost aprobată reluarea procedurii de selecție a membrilor
Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila, mandatul
2018-2022, pentru 2 posturi vacante, întrucât în cadrul procedurii anterioare, derulate în baza
HCLM nr. 648/31.10.2019, niciun candidat nu a obținut punctajul minim ponderat necesar, de 60
puncte, pentru a fi propus spre nominalizare.
Candidaţii pentru posturile vacante de administratori în cadrul Consiliului de
Administraţie, pentru care s-a organizat această procedură de selecție, trebuie să îndeplinească
următoarele condiții specifice de structură a consiliului de administrație:
- Să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă
cu o vechime de minimum 3 ani în specialitatea studiilor absolvite și minimum $ ani
experiență profesională;
- Să aibă experiență în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăți,
inclusiv societăți din sectorul privat;
- Să fie independenți, în sensul art. 138: din Legea nr.31/1990 a societăţilor și neexecutivi;
- Să nu provină din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul
autorității publice tutelare sau al altor instituții publice.
În conformitate cu prevederile art. 5, alin. (8) din O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu cele
ale art. 39 din H.G. nr.722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor
prevederi din O.U.G. nr.109/2011, Anunţul privind selecția organizată în scopul ocupării celor
două posturi vacante din Consiliul de Administraţie al R.A. Administrația Zonei Libere Brăila, a
fost publicat, în data de 28.04.2020, pe site-ul R.A. Administraţia Zonei Libere Brăila şi al
autorităţii publice tutelare — Municipiul Brăila, precum și în publicaţiile economice ”Bursa” şi
"Bani şi Afaceri”, termenul limită de depunere a dosarelor de candidatură fiind data de
12.06.2020, ora 16%, conform graficului aprobat prin H.C.L.M. nr. 178/31.03.2020.
La termenul limită de depunere a candidaturilor s-au înregistrat trei dosare de candidatură
pentru funcția de membru în Consiliul de Administraţie al R.A. Administrația Zonei Libere
Brăila:
Piaţa Independenţei nr. 1 Tel: 0239 694 947 Fax: 0239692 394 e-mail: pmbQprimariabraila.ro
România
Judeţul Brăila
Municipiul Brăila
- dosarul domnului Beliciu Iulian, depus în data de 11.06.2020 şi înregistrat la sediul
Primăriei Municipiului Brăila sub nr. 13819/1 1.06.2020;
- dosarul domnului Perţache Adrian, depus în data de 11.06.2020 şi înregistrat la sediul
Primăriei Municipiului Brăila sub nr. 13820/1 1.06.2020;
- dosarul domnului Seciu Ciprian Mircea, depus în data de 12.06.2020 și înregistrat la
sediul Primăriei Municipiului Brăila sub nr. 14047/12.06.2020.
Conform graficului procedurii aprobat, Comisia de selecție constituită prin Dispoziţia
Primarului Municipiului Brăila nr.4359/21.11.2019 s-a întrunit în ședința de lucru în data de
16.06.2020 pentru analiza dosarelor depuse în termenul stabilit prin Anunţul public.
Au fost constatate urmatoarele aspecte referitoare la dosarele de candidatura:
- candidatura domnului Beliciu Iulian, înregistrată sub nr. 13819/11.06.2020, conține toate
documentele solicitate conform punctului III din Anunţ „Documente necesare pentru depunerea
candidaturii”;
- candidatura domnului Perţache Adrian, înregistrată sub nr. 13820/11.06.2020, conţine
toate documentele solicitate conform punctului III din Anunţ „Documente necesare pentru
depunerea candidaturii”;
- candidatura domnului Seciu Ciprian Mircea, înregistrata sub nr. 14047/12.06.2020,
conţine toate documentele solicitate conform punctului III din Anunţ „Documente necesare
pentru depunerea candidaturii”.
Dosarele de candidatura depuse în termen, respectiv candidaturile domnilor Beliciu Iulian,
Perțache Adrian şi Seciu Ciprian Mircea, au fost înscrise pe „Lista lungă”, care are caracter
confidenţial şi nu a fost publicată.
Etapa de evaluare a dosarelor de candidatură în raport cu minimum de criterii stabilite
pentru selecţie a fost programată şi derulată, conform graficului procedurii, în data de 18.06.2020.
În urma evaluării informațiilor din dosarele candidaţilor, Comisia de selecție a constatat
următoarele:
- domnul Beliciu Iulian îndeplineşte condiţiile generale minime obligatorii și condițiile
specifice de structură a consiliului de administraţie stabilite prin Anunţul public;
- domnul Perțache Adrian îndeplinește condiţiile generale minime obligatorii și condiţiile
specifice de structură a consiliului de administrație stabilite prin Anunţul public;
- domnul Seciu Ciprian Mircea îndeplineşte condiţiile generale minime obligatorii şi
condiţiile specifice de structură a consiliului de administrație stabilite prin Anunţul public;
Totodată, conform graficului procedurii de selecție, Comisia de selecţie a realizat analiza
comparativă prin acordarea unui punctaj preliminar candidaţilor din Lista lungă, respectiv
domnilor Beliciu Iulian, Perţache Adrian şi Seciu Ciprian Mircea.
În această etapă, punctajele preliminare obținute de candidaţi, în ordinea depunerii
dosarelor, au fost următoarele:
- Beliciu Iulian — 59,70 puncte;
- Perțache Adrian — 57,10 puncte;
- Seciu Ciprian Mircea — 60,50 puncte.
Comisia de selecție s-a întrunit în şedinţa de lucru în data de 19.06.2020 pentru întocmirea
Listei scurte și a adreselor de înştiinţare a candidaților, conform graficului procedurii.
Comisia de selecție a constatat ca cei trei candidaţi îndeplinesc condiţiile generale minime
obligatorii şi condițiile specifice de structură a consiliului de administrație, prin urmare s-a stabilit
Lista scurtă în următoarea componență:
- Beliciu Iulian
- Perţache Adrian
- Seciu Ciprian Mircea
Conform graficului s-au întocmit şi transmis adrese de înştiinţare către candidaţii admiși în
Lista scurtă, prin care au fost informaţi că în termen de 15 zile de la primirea acestora, respectiv,
Piața Independenţei nr. 1 Tel: 0239694 947 Fax:0239692394 e-mail: pmbQprimariabraila.ro
România
Județul Brăila
Municipiul Brăila
până la data de 10.07.2020 ora 12, să elaboreze și să trimită pe adresa Autorităţii publice
tutelare Declaraţia de intenție redactată în conformitate cu prevederile H.G. 722/2016 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, anexa 1d, ca răspuns la Scrisoarea de aşteptări a
Autorității publice tutelare — Municipiul Brăila.
În data de 10.07.2020 secretariatul Comisiei de selecţie, prin adresa nr. 16900/10.07.2020, a
transmis candidaților a căror Declaraţii de intenție au fost depuse în termen, invitaţia la interviul
programat, conform graficului aprobat, în data de 13.07.2020, precum şi Planul de interviu şi Fişa
de punctare a criteriilor în baza cărora se face evaluarea.
Comisia de selecție s-a întrunit în ședința de lucru în data de 13.07.2020 pentru analiza
Declaraţiilor de intenţie și realizarea interviurilor pentru poziția de membru în Consiliul de
Administraţie al REGIEI AUTONOME ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE Brăila.
În urma invitaţiei transmise (şi confirmate de candidaţi), la interviul organizat în data de
13.07.2020, începând cu ora 10%, la sediul Primăriei Municipiului Brăila, camera 16, au
participat candidaţii înscriși în Lista scurtă, respectiv domnii Beliciu Iulian, Perţache Adrian și
Seciu Ciprian Mircea.
Comisia de selecție a constatat ca Declaraţiile de intenție ale domnilor: Beliciu Iulian,
înregistrată la sediul Primariei Municipiului Braila sub nr. 16630/08.07.2020, Perțache Adrian,
înregistrată la sediul Primariei Municipiului Braila sub nr. 14993/23.06.2020 şi Seciu Ciprian
Mircea, înregistrată la sediul Primariei Municipiului Braila sub nr. 16765/09.07.2020, au fost
depuse în termen.
Membrii Comisiei de selecţie au analizat Declaraţiile de intenție depuse de candidați.
Selecţia finală a candidaţilor aflați în Lista scurtă s-a făcut în urma interviului final, derulat
în baza Planului de interviu.
Fiecare candidat a fost invitat să facă o prezentare a propriei Declaraţii de intenţie și apoi, în
baza Planului de interviu, să prezinte aspecte relevante din sfera de activitate a REGIEI
AUTONOME ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE Brăila, precum și un punct de vedere cu
privire la propunerile proprii cu privire la direcțiile strategice viitoare ale întreprinderii publice.
În cadrul interviurilor, membrii Comisiei de selecţie au adresat întrebări fiecărui candidat,
în baza cărora au fost analizate cunoștințele privind: cadrul legal aplicabil întreprinderilor publice,
cunoştinţele profesionale, abilitățile personale, precum şi informațiile dobândite referitoare la
REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE Brăila şi au fost acordate punctaje
parţiale.
Fiecare candidat a avut la dispoziție un timp de aproximativ 30 de minute pentru expunerea
Declaraţiei de intenţie, a părerilor proprii şi pentru a răspunde întrebărilor primite.
În data de 14.07.2020, Comisia de selecție a stabilit punctajele finale, având în vedere, fără
a se limita la acestea, următoarele:
- dosarul de candidatură;
- matricea profilului de candidat;
- declaraţia de intenție a candidatului;
- răspunsurile candidatului la întrebările adresate de membrii Comisiei de selecție.
Punctarea candidaţilor s-a realizat cu note de la 1 la 5 pentru criteriile şi indicatorii stabiliți
în cadrul Matricei Consiliului de Administraţie, aprobată prin H.C.L.M. nr.648/31.10.2019, şi
totodată, prezentați în „Fişa de punctare candidat la poziția de membru în Consiliul de
Administraţie al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila”, transmisă prin adresa nr.
16900/10.07.2020 domnilor Beliciu Iulian, Perțache Adrian şi Seciu Ciprian Mircea.
Punctajele finale ponderate acordate de Comisia de selecție candidaților, conform Fişelor de
punctare individuale, sunt următoarele:
- 68,40 puncte: domnul Seciu Ciprian Mircea
- 66,60 puncte: domnul Beliciu Iulian
Piața Independenţei nr. 1 Tel: 0239 694 947 Fax: 0239692394 e-mail: pmb(Qprimariabraila.ro
România
Județul Brăila
Municipiul Brăila
- 60,30 puncte: domnul Perțache Adrian
Precizăm că punctajul minim ponderat acceptat, conform H.C.L.M. nr. 648/31.10.2019,
este de 60 puncte.
Prin urmare, Lista scurtă finală, din care se va face numirea în funcția de membru în cadrul
Consiliul de Administraţie al REGIEI AUTONOME ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE Brăila,
este următoarea:
- Seciu Ciprian Mircea - 68,40 puncte
- Beliciu Iulian - 66,60 puncte
- Perțache Adrian - 60,30 puncte
Rezultatele cu punctajele finale ponderate ale candidaţilor la poziția de membru în Consiliul
de Administraţie al REGIEI AUTONOME ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE Brăila se vor
afișa la avizierul Primăriei Municipiului Brăila, din Piaţa Independenţei nr. 1, şi vor fi comunicate
candidaților pe e-mail şi telefonic după întocmirea Raportului final.
Pentru fiecare şedinţă de lucru a Comisiei de selecție, derulate conform graficului
procedurii, a fost încheiat câte un proces-verbal, ce face parte din dosarul procedurii.
În considerentul punctajului obținut de candidaţii admiși în Lista scurtă finală, Comisia
de selecție propune Consiliului Local Municipal Brăila, autoritatea publică tutelară
deliberativă, numirea în funcția de membru în cadrul Consiliul de Administraţie al REGIEI
AUTONOME ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE Brăila a următorilor candidaţi:
- Seciu Ciprian Mircea
- Beliciu Iulian
Comisia de selecție:
- Termegan Marius — director executiv, Direcţia tehnică — Președinte
- Gurgu Vasilica — director executiv, Direcţia Finanţelor Publice Loeale £ Membru
- Ivanciu Diana — șef serviciu U.M.M.S.C.U.P., Direcţia tehnică —: Membru
- Lujanschi Adrian — șef birou Resurse Umane — Membru.
- Mocanu Rodica -— consilier juridic, Direcţia Juridic
Membru =
Secretar comisie, Dobrea Dorina, inspector = at Guvernanţă Corporativă — Serviciul
U.M.M.S.C.U.P. — Direcţia Tehnică
Contencios A.P.L. -—
S
= ŞEDINŢĂ
Piaţa Independenţei nr. 1 Tel: 0239 694 947 Fax: 0239692394 e-mail: pmb(Qprimariabraila.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.