30 septembrie 2016 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 324/2016 Brăila adoptată

Radierea poziției nr. 70 din anexa la H.C.L.M. Brăila nr.265/30.09.2015 referitoare la ”Aprobarea terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al Unității Administrativ Teritoriale, din intravilanul Municipiului Brăila, în vederea atribuirii acestora conform Legii nr.15/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare”

Denumire
Hotărârea nr. 324 din 2016 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
324 / 2016
Data
30 septembrie 2016
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă radierea din anexă a poziției nr. 70 din HCL Brăila nr. 265/2015, referitoare la aprobarea terenurilor disponibile din intravilan care urmau să fie atribuite în baza Legii nr. 15/2003. Pentru locuitori înseamnă că nu se mai poate acorda acel teren specific, iar dosarul persoanei Vioare (dnei Chiosea Oana Raluca) va fi reintrodus pentru eventualitatea atribuirii unui alt teren din lista actualizată, în funcţie de punctaj. Practic, se elimină acea solicitare din lista de terenuri disponibile, iar procedura pentru un alt teren se va relua în funcţie de clasamentul nou.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă radierea poziţiei nr.70 din anexa la H.C.L.M. Brăila nr.265/30.09.2015 referitoare la "Aprobarea terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al Unităţii Administrativ Teritoriale, din intravilanul Municipiului Brăila, în vederea atribuirii acestora conform Legii nr.15/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA , CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HA OTARARIEA NR. 324 din 30.09.2016 Privind: Radierea poziţiei nr. 70 din anexa la H.C.L.M. Brăila nr.265/30.09.2015 referitoare la "Aprobarea terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al Unităţii Administrativ Teritoriale, din intravilanul Municipiului Brăila, în vederea atribuirii acestora conform Legii nr.15/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare”. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al Comisiei de analiză numită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Brăila nr.4488/2016, precum şi raportul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată și art.1673 Cod Civil; În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; AH OT ARA STI E: Art.1 Se aprobă radierea poziţiei nr.70 din anexa la H.C.L.M. Brăila nr.265/30.09.2015 referitoare la "Aprobarea terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al Unităţii Administrativ Teritoriale, din intravilanul Municipiului Brăila, în vederea atribuirii acestora conform Legii nr.15/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare”. Art.2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L.M. Brăila nr.341/25.11.2015 referitoare la "Aprobarea cererii dnei. CHIOSEA OANA RALUCA și atribuirea în folosință gratuită a terenului aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Trandafir Djuvara nr.2, în suprafață de 250,00mp, NCP 76599 în vederea construirii unei locuințe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr.15/2003, republicată” îşi încetează aplicabilitatea. Art.3 Dosarul doamnei Chiosea Oana Raluca va fi reintrodus în anexa nr.1 la H.C.L.M. Brăila nr.291/27.10.2015 în vederea atribuirii unui alt teren din lista actualizată a terenurilor aprobată prin H.C.L.M. Brăila nr.265/2015, în funcţie de punctajul obținut în urma documentelor depuse. Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Patrimoniu, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, BOTEA per E - BOGDAN E ui CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, DRĂGAN ION

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă