17 mai 2023 · Inițiator: Viceprimar Alexandru Jantea - Crican

HCL 256/2023 Brăila adoptată

Acordarea unui ajutor de urgență unei persoane aflate într-o situație deosebită, de natură medicală

Pe scurt

Locuitorii primesc un ajutor de urgență în valoare de 25.000 lei pentru o intervenție medicală urgentă (chirurgie, chimioterapie și radioterapie) într-un spital dintr-o țară străină, dacă lipsa acestor tratamente le pune viața în pericol. Ajutorul se acordă pe baza unei cereri însoțite de acte doveditoare (cadastre de identitate, acte medicale și extras de cont). Suma va fi dată pentru intervenția necesară, fără amânare, în condițiile prevăzute de lege.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă În cuantum de 25.000 lei, , aflată Într-o situatie , deosebită de natură medicală, pentru intervenţie chirurgicală, chimioterapie şi radioterapie, care nu suportă amânare, În unităţi medicale din altă ţară şi a căror lipsă pun În pericol viata , beneficiarului

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Asistență socială și locuințe” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 256 din 2023 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
256 / 2023
Data
17 mai 2023
Inițiator
Viceprimar Alexandru Jantea - Crican
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Teme
Asistență socială și locuințe

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL BRĂILA MUNldplUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA :a: O TA.R.A.R.E A. NR..256 diTl.1'7.05.2023 Privind: Acordarea unui ajutor de urgenţă unei persoane aflate Într-o situaţie deosebită, de natură medicală . CONSILIUL LOCAL lVIUNICIPAL BBAIT.A La iniţiativa domnului [NUME] - Crican; Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila , precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1 si 4 din cadrul C.L.M. Brăila ; În conformitate cu prevederile art. 28 alin . (1) şi (5) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, art. 41 - 44 din H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 6 lit. g) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completări le ulterioare; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; :a:OTA.R.A.STE: Art.1 Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă În cuantum de 25.000 lei, , aflată Într-o situatie , deosebită de natură medicală, pentru intervenţie chirurgicală, chimioterapie şi radioterapie, care nu suportă amânare, În unităţi medicale din altă ţară şi a căror lipsă pun În pericol viata , beneficiarului. Art.2 (1) Ajutorul de urgenţă În sumă de 25.000 lei se acordă În baza solicitării şi este Însoţită de următoarele acte doveditoare privind : a. copie carte de identitate solicitant/membrii familiei ; b. acte medicale; c. copie extras cont curent deschis la Banca Comercială Română SA , pe numele solicitantei ; d. copie factură proformă din data de 13.05.2023; (2) Acordarea ajutorului de urgenţă nu este condiţionată de venitul net realizat pe membru de familie, de deţine rea de alte bunuri imobile sau mobile sau de achitarea obligaţiilor de plată către bugetul local. Art.3 (1) are obligaţia să facă dovada, prin Înscrisuri , a utilizării sumei În scopul acordat, În termen de 6 luni de la data plăţii privi!1d intervenţia chirurgicală , chimioterapia şi radioterapia . (2) In cazul În care beneficiarul nu face dovada utilizării sumei În scopul acordat, se va proceda la recuperarea acesteia În condiţiile legii, prin dispoziţie a Primarului Municipiului Brăila . Art.4 (1) Acordarea ajutorului de urgenţă se va realiza , prin dispoziţia Primarului Municipiului Brăila , din bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila . (2) Direcţia de Asistenţă Socială Bră i la va efectua plata ajutorului prin virament bancar, În contul indicat de solicitant. Art.5 Raportul de specialitate, precum şi toate Înscrisurile care susţin prezenta hotărâre sunt documente exceptate de la liberul acces la informaţiile de interes public, În conformitate cu prevederile art. 12 alin . (1 ) lit. d) şi g) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la Îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila , prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila , iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comun ica celor interesaţi. PRESEDINTE , DE SEDINTĂ, " ..6"=::::::-... CON TRA SEMNEAZĂ pl. SECRETARUL GEN~L MUNIC..,"'ULUf BRĂ/LA, DNA ANGELICA EfIl!r; Dir. Ex. D.J.C.A.P.L. F-PO-09-02 .0 1.0S/rev.O 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala