30 iunie 2017 · Inițiator: Primarul Municipiului Braila
HCL 239/2017 Brăila adoptată
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare laborator” la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila.
Denumire
Hotărârea nr. 239 din 2017 a Consiliului Local Brăila
Se aprobă indicatorii economico-tehnici pentru reabilitarea laboratorului de la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, în valoare de 272.261,66 lei (fără TVA), din care partea finanțată de administrație este 253.812,84 lei cu TVA. Investiția va dura 3 luni și va fi executată de Primăria Brăila prin Direcția de Finanțe Publice Locale, Direcția Tehnică și Colegiul Național, urmând să comunice decizia celor interesați. Ce înseamnă pentru locuitori: va avea un laborator reabilitat, cu impact asupra infrastructurii educaționale și cheltuielilor publice locale alocate pe termen scurt de aproximativ trei luni.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiiii "Reabilitare laborator" la Colegiul National "Gheorghe Munteanu Murgoci" Braila, in valoare totala de 272.261,66 lei, cu T. V.A. , din care C+M: 253.812,84 lei, cu T. V.A., conform anexei, parte integranta din prezenta hotarare
ROMANIA
JUDETUL BRAILA
MUNICIPIUL BRAILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
:a: 0 T .A. R...A.. R. E.A. NR.. 2 3 9
din. 3 0. 0 6.20:J...7
Privind: Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiiii
"Reabilitare laborator" la Colegiul National "Gheorghe Munteanu
Murgoci", Braila.
C ON'SILIUL LOCAL :IVCUN'IC I P A L B B A I I · A
La iniiiativa Primarului Municipiului Braila;
Avand Tn vedere referatul de aprobare al iniiiatorului, raportul de
specialitate al Direciiei Tehnice, precum ~i rapoartele comisiilor de specialitate
nr.1 si
, 2 din cadrul C.L.M . Braila;
Tinand cont de prevederile art.44 din Legea nr. 273/2006 privind finaniele
publice locale, cu modificarile ~i completarile ulterioare;
In baza art. 36 alin . (1), alin . (2) lit. b), alin . (4) lit. d) din Legea
nr. 215/2001 republicata, cu modificarile ~i completarile ulterioare;
In temeiul art. 45 alin . (1) ~i (2) lit. a), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit.b)
din Legea nr. 215/2001, privind administraiia publica locala, republicata, cu
modificarile ~i completarile ulterioare;
]8[OT.A..lR...A..STE :
Art. 1 Se aproba indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de
investiiii "Reabilitare laborator" la Colegiul National "Gheorghe Munteanu
Murgoci" Braila, in valoare totala de 272.261,66 lei, cu T. V.A. , din care
C+M: 253.812,84 lei, cu T. V.A., conform anexei, parte integranta din prezenta
hotarare.
Art.2 Durata de realizare a investiiiei "Reabilitare laborator" la Colegiul
National "Gheorghe Munteanu Murgoci" Braila este de 3 luni .
Art.3 Prezenta hotarare va fi dusa la Tndeplinire de Primarul Municipiului
Braila, prin Direciia Finanielor Publice Locale, Direciia Tehnica ~i Colegiul
National "Gheorghe Munteanu Murgoci" Braila, iar Secretarul Municipiului Braila
o va comunica celor interesaii.
PRE~EDI !*~
'
6?,,.\DINTA.
( :;, C' .J:' 'D .. '~ _ i
BO~NEAG S ' -~'6UGEN
'I;> '1 "
',<::.:J;~ :,. . .~. CONTRASEMNEAZA
SEC R ETA R,
\ -hJ:>:;-
DRAGAN ION
IIND( ~
L. II- 1-/ C L /'-I ;<;/2. . 23? / 30 oc: 2£)4
DEVIZ GENERA L
privind cheltu ielile de capital nercesare renliza rii obiectivului de investitic:
BENEFICIAR: "Reabilitare laborator" la Colegiul National "Gheorghe Munteanu Murgoci", Braila
N r.cap.ls u
Valoarea chcl tuiclilor/ohiect, exclusiv Valoa rca cheltuiclilor/obicct, inclusiv
bcap. TVA
Nr.crt Denumirea capitolcior pc cheltuieli TVA TVA
Dev.Gen,
Deviz pc Lei Euro Lei Lei Euro
0 I 2 3 4 5 6 7
I I Obtinerca si amenajarea terenului
2 l.l Obtinerea terenului - -
3 1.2 Arncnajarca tercnului - - - - -
4 1.3 Amenajari pcntru prolectia mediu lui si aducerea 18 starea initiala - - - - -
TOTA L CA PITOLUL 1 - - - - -
5 2 Asigurarea uti litatilor necesare obiectiv ului - - - - -
TOTA L CAPITOLUL 2 - - - - -
8 3 Proicctarc si as istcnta tchnica - - - - -
9 3.1 Stud ii teren - - - -
10 3.2 Obtinerea de avize, acorduri si autorizatii 1.500,00 327.00 285,00 1.785,00 7 16, 12
11 3.3 Pro iectare si ingi nerie 3.000,00 653,99 570,00 3.570,00 1.432,25
12 3.3.1 D.A.L.1. + P.T. 3.000,00 653,99 570,00 3.570,00 1.432,25
12 3.4 Organ izarea proccd urilor de achizitic - - - -
13 3,5 Expertiza tehnica - - - - -
14 3,6 Certificat energetic - - - - -
15 3,7 Consultanta - - - - -
16 3,8 Asistenta tchnica 1.000,00 2 18,00 190,00 1.190,00 477,42
3.8. 1. Din care proiectant - - - - -
Din care dirigi nte santier 1.000,00 21 8,00 190,00 1.1 90,00 477,42
.
TOTA L 3 - 5.500,00 1.1 98,99 1.045,00 6.545,00
253.812,84
2.625,78
10 1.827,03
15 4 Investitia de baza 213.288, 10 46.496,36 40.524,74
.0 .. 40.524,74 253.812,84 101.827,03
16 4.1 Constructii si instit lutii 213.288, 10 46.496,36
Lucrari Constructii si instalatii - - - - -
Lucrari de rcab ilitare 2 13.288, 10 46.496,36
Arhitccturn si Rczistenta - - - - -
Instalatii sanitare - - - - -
lnstalatii incendiu - - - - -
In stalatii tennice - - - --- - - -
~
lnstalati i clectricc . · · · ·
17 4.2 Montai. util ni. lehn oloeic - - - - - - - -
-
18 4.3 Utilaje, echipamente tehnologice si fu nctionale cu montaj - · - - -
-
20 4.5 Dotnri - · · · ·
· ·
21 4.6 Active necorporale
c,
- · · · ·
TOTAL 4 21 3.288,10 46.496,36 40.524,74 253.812,84 101.827,03
22 5 Alte cheltuieli · - - -
23 5.1 Organiza re de santier 5.332,20 1.162,41 1.013,12 6.345,32 2.545,68
24 5,2 Lucrari de constructii - - - - -
25 5.3 Cheltuieli conexe organizarii santierului - - - - -
26 5.4 Comisioanc. cote, taxe, costui creditului 3.604,57 785,79 684,87 4.289,44 1.720,88
Cota aferenUl Inspecloratului de Stat in Constructii pcntru
1.066,44 232,48 202,62 1.269,06 509, 14
controlul calita.tii lucrru-i1or de construc\ii (0.5% din C+M)
Cota afercn ld Inspectoratului de Stat in Constructi i pentru
1.279,73 278,98 243, 15 1.522,88 6 10,96
controlul calitA\ii lucrarilor de constructii ( 0.6% din C+M)
Cota pentru controlul statului in amenajarea teritoriu lui, urbanism, 191 ,96 41 ,85 36,47 228,43 91,64
$i pentru autorizarea lucrnrilor de construc\ii ( 0.09% din C+M)
Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor ( 0.5% din C+M) 1.066,44 232,48 202,62 1.269,06 509,14
- -
27 5.5 Cheltuicli diverse si neprevazule 1.066,44 232,48 202,62 1.269,06 509, 14
T OTAL S 10.003,21 2.1 80,68 1.900,6 1 11.903,82 4.775,69
28 6 Probe teh nologice si teste - - - - -
29 6.1 Pregatirea personalului de exploatarc - - - - -
30 6.2 Probe tehnologice si teste
. - - - - -
TOTAL 6 -
-
TOTAL VA LOARE 228.79 1,31 49.876,03 43.470,35 272.261,66 109.228,50
-
- din careC+M 213.288,10 46.496,36 40.524,74 253.812,84 101.827,03
Curs ul de referinta = 4,5872 leijeuro din data de 15.06.201 7 ."': ':""="-~~
~
.. oo~ PRE§~'~'~l~:~~~
.
"~~DINTA
C·"· * ¥ '
'.'
.:~ . ........ .- £-:-
~ ~~.il ."._" ~ ..' ,'
~
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.