16 aprilie 2025 · Inițiator: Consilierii locali membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea BRAICAR S.A. Brăila, respectiv domnul Pătărlăgeanu Valentin și domnul Tudose Daniel

HCL 216/2025 Brăila adoptată

Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății BRAICAR S.A. Brăila, pe anul 2025.

Denumire
Hotărârea nr. 216 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
216 / 2025
Data
16 aprilie 2025
Inițiator
Consilierii locali membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea BRAICAR S.A. Brăila, respectiv domnul Pătărlăgeanu Valentin și domnul Tudose Daniel
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Braicar S.A. Brăila pentru anul 2025, conform anexelor 1-5 ale hotărârii. În practică înseamnă că societatea Brăila Braicar va avea buget aprobat pentru materiale, servicii, salarii și alte cheltuieli, iar veniturile prevăzute vor fi gestionate în 2025 în limita acelor fonduri, cu impact asupra costurilor și investițiilor din oraș. Plata cheltuielilor, încasările și eventualele ajustări vor urma regulile bugetare stabilite de primărie și de prevederile legale aplicabile, cu monitorizare de către Consiliul Local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al societății BRA/CAR S.A. Brăila, pe anul 2025, conform anexelor nr. 1 - 5, părţi integrante din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.2Z16 din 16.04.2025 Privind: Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății BRAICAR S.A. Brăila, pe anul 2025. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa consilierilor locali membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea BRAICAR S.A. Brăila, respectiv domnul Pătărlăgeanu Valentin și domnul Tudose Daniel; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorilor, raportul de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, Nota de fundamentare a societăţii „Braicar” S.A. Brăila, Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor societăţii Braicar S.A. Brăila nr. 8/08.04.2025, precum și avizul comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 - Legea bugetului de stat pe anul 2025, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului Ministrului Finanţelor publice nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, O.U.G nr.109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, O.G. nr. 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului Ministrului Finanţelor publice nr. 1802/2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situaţiile anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale H.G. nr. 1506/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) din CUG. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HA OTA RA STI E: Art.1 Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al societății BRA/CAR S.A. Brăila, pe anul 2025, conform anexelor nr. 1 - 5, părţi integrante din prezenta hotărâre. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice Locale, precum și de către societatea BRAICAR S.A. Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, PETRU GOJAN CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRAGAN F-PO-09-02.01.05/rev.0 CONSILIUL. LOCAL MUNICIPAL BRAILA Anexa nr.| Operatorul economic: S.C. BRAICAR S.A. Sediul: Braila, B-dul Independentei, nr.10.bl B2, parter MA HCL AR, A 47 202 Ad] Cod unic de inregistrare: RO 10597853 BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI PE ANUL 2025 mii lei Propuneri - CE = Pe a Nr Realizat PRR o Estimări Estimări Ş INDICATORI rd. | /Preliminat os % an 2026 an 2027 » an 2024 0 | 2 3 4 $; 6 = 5/4 7 8 9=7/5 10=8/7 1 VENITURI TOTALE | 63525.54] 75017.50) 118.09] 78767.93] 82706.32 105.00 105.00) (rd. 1=rd.2+rd.5+rd.6) 1 Venituri totale din exploatare, din 2 63510.13] 75002.50] 118.10] 78752.63] 82690.26 105.00 105.00) care: a) subventii, cf. prevederilor i 28036.23] 37860.00] 135.04] 38995.80| 39775.72 103.00 102.00) legale in vigoare b) transferuri, cf. prevederilor | 4 0.00) 0.00] 0.00 0.00 0.00 0.00) legale in vigoare 2 Venituri financiare F) 15.41 15.00 97.34 15.30) 16.07 102.00 105.00) Il CHELTUIELI TOTALE 6 61942.26] 71950.50 116.16] 74468.77] 77050.17] 103.50 103.47 (rd. 7 = rd.7 + rd. 19) 1 Cheltuieli de exploatare, din care: 7 61942.26] 71950.50) 116.16] 74468.77] 77050.17] 103.50 103.47 A. [cheltuieli cu bunuri şi servicii 8 14636.90] 19213.50) 131.27] 19885.97] 20581.98 103.50] 103.50 B. cheltuieli cu impozite, taxe și 9 849.11 1244.00) 146.51 1287.54 1332.60) 103.50) 103.50 vărsăminte asimilate C. |cheltuieli cu personalul, din care: 10 44674.27] 49838.00) 111.56] 51582.33] 5338771 103.50 103.50 co Cheltuieli de natura LE 43300.05] 48390.00) 111.76] 50083.65] 51836.58 103.50 103.50 salariala CI ch. cu salariile 12 39375.53|___44160.00) 112.15|___45705.60|__47305.30] 103.50) 103.50 C2 bonusuri 13 3924.52) 4230.00) 107.78 4378.05 4531.28 103.50 103.50) c3 alte cheltuieli cu 14 0.00] 0.00) 0.00] 0.00) 0.00 0.00 0.00) personalul, din care: - cheltuieli cu plaţi 15 0.00 0.00 0.00] 0.00) 0.00) 0.00 0.00 compensatorii aferente disponibilizărilor de personal C4 Cheltuieli aferente 16 468.27] 493.00] 105.28| 510.26] 528.11 103.50 103.50 contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete CS Cheltuieli cu contrubutiile | 17 905.95] 955.00 105.41 988.43 1023.02 103.50] 103.50 datorate de angajator D. alte cheltuieli de exploatare 18 1781.98) 1655.00] 92.87 1712.93] 1747.87 103.50 102.04 2 Cheltuieli financiare 19 0.00 0.00 0.00) 0.00] 0.00 0.00 0.00 LU REZULTATUL BRUT 20 1583.28 3067.00) 193.71 4299.16 3656.16 140.17 131.56 (profit/pierdere) IVI! IMPOZIT PE PROFIT 21 0.00 0.00 0.00] 0.00] 0.00] 0.00 0.00] 2 IMPOZIT PE PROFIT 2 0.00] 0.00 0.00 AMANAT 1/3 Propuneri Nr Realizat Estimări Estimări INDIGATORI rd. | /Preliminat mii “ an 2026 an 2027 * an 2024 | 799 0 2 3 4 5 6 = 5/4 7 8 9=7/5 10=8/7 3 VEN. DIN IMPOZIT 23 0.00] 0.00] 0.00) AMANAT 4 IMP SPECIFIC UNOR 24 0.00 0.00 0.00 ACTIV. 5 ALTE IMPOZITE 25 0.00] 0.00 0.00) vV PROFITUL / PIERDEREA 26 1583.28 3067.00) 193.71 4299.16] 5656.16] 140.17 131.56] NETA A PERIOADEI CURENTE 1 Rezerve legale 27 79.16 153.35] 193.71 214.96] 282.81 140.17 131.56| 2 Alte rezerve reprezentând facilități | 28 0.00] 0.00) 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] fiscale prevăzute de lege 3 Acoperirea pierderilor contabile din | 29 1504.12] 2913.65 193.71 4084.20) 5373.35 140.17 131.56] anii precedenţi 4 Constituirea surselor proprii de 30 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor camisinanelor si altar 5 Alte repartizări prevăzute de lege 31 0.00 0.00 0.00) 0.00) 0.00 0.00 0.00] 6 Profitul contabil rămas după 32 0.00 0.00] 0.00 0.00 0.00) 0.00) 0.00 deducerea sumelor de la rd. 27, 28, 29, 30 şi 31. 7 Participarea salariaţilor la profit în | 33 0.00 0.00] 0.00 0.00) 0.00] 0.00] 0.00] limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul 8 Minimum 50% vărsăminte la 34 0.00 0.00 0.00) 0.00] 0.00] 0.00) 0.00] bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul Isocietăţilor/companiilor naţionale și a) |- dividende cuvenite bugetului de 35 0.00) 0.00] 0.00 0.00] 0.00) 0.00 0.00 b) |- dividende cuvenite bugetului local | 36 0.00] 0.00) 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] €)_|- dividende cuvenite altor actionari | 37 0.00) 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] 9 Profitul nerepartizat pe destinațiile | 38 0.00 0.00] 0.00 0.00] 0.00 0.00 0.00 prevăzute la rd. 31 -rd. 32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare VI VENITURI DIN FONDURI 39 0.00) 0.00] 0.00] 0.00] 0.00) 0.00] 0.00] VII CHELTUIELI ELIGIBILE DIN | 40 0.00] 0.00) 0.00 0.00] 0.00 0.00 0.00 FONDURI EUROPENE, din care: 2) |cheltuieli materiale 41 0.00) 0.00) 0.00) 0.00] 0.00] 0.00] 0.00] b) |cheltuieli cu salariile 42 0.00) 0.00) 0.00] 0.00] 0.00) 0.00) 0.00] €) |cheltuieli privind prestările de 4 0.00) 0.00] 0.00 0.00] 0.00) 0.00) 0.00] d) [cheltuieli cu reclama și publicitate | 44 0.00) 0.00] 0.00 0.00) 0.00 0.00 0.00) e) _Jalte cheltuieli 45 0.00] 0.00) 0.00] 0.00] 0.00) 0.00) 0.00) VU SURSE DE FINANȚARE A 46 404.63] 7567.00] 1870.10] 4275.00) 4200.00) 56.50) 98.25 1 INVESTIȚIILOR, din care: 1 Alocaţii de la buget 47 0.00) 0.00] 0.00) 0.00] 0.00] 0.00) 0.00 alocatii bugetare aferente platii 48 0.00) 0.00] 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00) angajamentelor din anii anteriori IX CHELTUIELI PENTRU 49 404.63) 7567.00] 1870.10) 4275.00 4200.00] 56.50 98.25 INVESTIȚII X DATE DE FUNDAMENTARE 1 Nr. de personal prognozat la finele | 50 425 425 100.00) 440) 440) 103.53 100.00 2/3 Propuneri - Nr. Realizat Estimări Estimări IN CI % % DIAB rd. | Preliminar | "os %* | an2026 | an2027 * an 2024 i l 2 3 4 $. 6 = 5/4 7 8 9=7/5 10=8/7 2 INr. mediu de salariaţi total SI 402| 410) 101.99 415| 420) 101.22 101.20 3 Câştigul mediu lunar pe salariat 52 8.98] 9.84 109.57 10.06! 10.29] 102.25 102.27 (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala *) 4 (Câştigul mediu lunar pe salariat 53 8.88] 9.74 109.68 10.06] 10.29) 103.25 102.27 (lei/persoana) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat **) 5 Productivitatea muncii în unităţi 54 157.99 182.93 115.79 189.77] 196.88 103.73) 103.75| valorice pe total personal mediu ( ii dai Lala 40, 6 Productivitatea muncii în unităţi 55 157.99 182.93] 115.79 189.51 196.88 103.60) 103.89 valorice pe total personal mediu recalculata cf. Legii anuale a 7 Productivitatea muncii în unităţi 56 0.00 0.00 0.00) 0.00 0.00) 0.00 0.00] fizice pe total personal mediu 8 Cheltuieli totale la 1000 lei venituri | 57 975.08] 959.12] 98.36 945 42| 931.61 98.57] 98.54! totale (rd. 7/rd. 1) 9 Plăţi restante 58 0.00) 0.00) 0.00) 0.00) 0.00) 0.00) 0.00) 10 Creanţe restante 59 4030.00] 160.00] 3.97 144.00) 129.60 90.00) 90.00 pABCAL Mg, Ș ea aTEA DIRECTOR GENE d S A Ing. Cristian Doran CAR: 3/09/2 Ei / poa Contabi er Dinu Mihăite a DE PREŞEDÎNTE:DE ŞEDINŢĂ /4j n N [| COS Lo 3/3 9007 09 9T/1 89001 00's1 sI (NA SL€ 061 LEZI 00'0s1 GE Li LINȚIUBA 9A|e (SI 709 000 00'0 000 00'0 00'0 00'0 07 __|1013Ye213tp339 eareoipi0ȚeA uip| (n 666 Os ze 8891 sl €9s IS'77 IS'7E 007 00'pz 61_| uinsoui nnuad njuoaqns urp (8 00'0 000 00'0 000 000 00'0 8l A[e10d1093U DANDE - 000 000 000 91.007 00'0 00'0 LI 3|e10d109 9ANe -] 1eudeo ap ujerado 000 00'0 00'0 91:007 00'0 000 9l AIE 1$ J0[BANDE P2IEZUZA UP) (7 961 0001 OS 00's 0s'7 19'£8 11:99 00's7 SI'87 SI 1iguipeuad 1$ izuoure uipl (1 PI +07 P1+61 'P1+91 'P1+ SI 'P1)) GL! OS'Lt £9'se SL Et 8811 SI ice »6'001 00'661 Ps"107 Pl areneo[dxa up tinutuaA ale] __Q 000 00'0 000 000, 000, 000 00'0 00'0 [4] 1a1foNpo1d Im[n3s09 9U31aJe LInIuaAȚ (9 000 000 000 00'0 000 00'0 00'0s1 00'0 (4) uezijiqouui ap eronpoid uip|__(p axeo3ia uj ajesa| 000 000 000 00'0 00'0 000 000 LI 10[119p2A91d 79 “un.aysuea) [4] DIROBIA Uj 3|v32| YO'SEL 00 098'L£ 00's6£'87 00'0£6'81 00's9t'6 €T'9£0'87 00'L9947 00'000'1£ €L-SIS'07 [u) J0|11apaAa1d Jo “ujuoaqns 12) 199eJE 3p 124 MuaIoe deyeojdxa POSEL 00'098'L£ 00's6£'87 00 0£6's1 00 's9t'6 ET9£0'87 00'99.7 00 000'1£ EL'SIs0z 6 ap unaaysuea) 1$ ijuoagns uip|__ (2) 00001 00001 000 000 00'0 00'0 00'0 00'0 8 10|IINȚIEUI PAIEZUEA UIp|__(a 00'89 00 sT8 SL819 OSTI ST'907 OceizI 6spizl 00'07s 6S't6t L LIN3IU3A 32 (tel FL 001 00:02 Os 7s 00's€ Os 8t'69 P00L 00'78 SL'08 9 tutupo 1$ aluonapai uip| (el L£:901 00'000'9£ 00'000'27 00'000'81 00:000'6 Zb 798 '£€ G£'pL6'€€ 00'000'9£ 6s'176'pe Ss 3N2IS04d 11914198 UIp) (7e| PEPIEL 00001 00'001 000 00'0 I9L o 00'0s1 Le ez Lă 10|2Snpoud eoezugA up (e PE So! 00's66'9£ ST ILLLI 0<'Lbt'81 SL ez6 IL'ISI's€ St 6s7 st 00'7sL'9£ 1£'079's€ £__|+€ pi+ p pi) einpuga eitonpoaduip| (e PI + €| P1+ 71 P1+6 P1+8 pi 0181 0S'700'sL 88 10£'9s S7 LOP'LE £9'00£'81 £1'01s'£9 6£ L70'£9 00'101'89 LS'Le€'9s 7 __|+ £ pa) oseeoldxo uip a[el0) LniuaA 60811 0S'L10'S 88's0£'9s Sz'sor'Le £9eoL's1 PS'Szse9 89'7b0'£9 00'€z1'89 17'8S€'9S ] pă + PA) AIVLOL IUN LINGA L p9 29 49 +9 00's Li d 00'P LL € LA Li n 1 PTOT/O0EL PTOZ/661 Sp9=L uy li unu anii, WTDH WTOH i VEZIJE2 AEUIUIIȚ21 ULIOȚU02 UL0Ju02 cani i ue vezieau N TIOLVOIONI 12129 uip veqoidy i % Szoz ue uaundoiq PZOT ue LOponaid Tau exouy 01 8£s'szs't9 DT "7 br V? M2UN3[242 15 tanstuaA 3p [nyoânq ui Szoz INZEADId LIEDUEUI-0IIUL0U022 J0]110)EdIPul 3121220 ES8L6SOL ON :04ensI8a4u1 ap alun pod >d “ze'19*01'1u “1eyuapuadapuj |np-a “ejea:Inipos 'V'S UVOIVăa 'D'S :21uuouooa pnoeiadO VIIVUE TVdIDINNAN 1VD07 1NI1ISNOD 91/72 % Szozue uaundoid ZOT ue Wapanaiq 00'0 000 000 000 000 000 000 00'0 Lt 1 aaueo!suuoo putauud 1f2!nyj242]__(q) 0001 0s'L 00's 0s'7 00'0 00'0 00's 61 9 1110910902 No 1Jain9/24o[___ (e L9 'p1+ 99 'pP1+ 79 p1+ 19 p1+ 95| "PI + 6b "PI + Li "PI + 9p pa) ba) 2pl L6's0L Os'zeLil 8£ 6671 S7:998 EL'€€t L8'£9'1 S8's691 l00'981"1 reci Sb 31&)N92X9 11914188 99je No 1]3in4]3u)|_£V 87 SOL 00's0s SL'8L€ Os 2sz szozI 69 6LY 0008 00'72£ EI [13 3remăise 3p aud] O eAnd ILL6 00'87 0017 001 002 9987 bs'87 00'7 781 Et jendeo no uoyezado oneo -| (za Yes ap eyofeuu/[e13ayu! 67:00! 00'0s1 OSII 00 sz 0s'L£ LS'6tl LS'6ti 00'%8 0s"+8 Zr jeideo no uoyeiodo axe -| (14 L8'66 00'8c1 Os'€l 00'68 0S'tt <T38L1 IL8L| 00'98 1£'98 1 Pr+ cp pa) anttarqo putand Matnlaup (a EXNI) 00017 Os's1 00's01 0s'7s 8s'881 00061 00'0sz 06'977 Op_Jormrieredoa 15 eorouriorvuţ no 1jaimyjouo| (e 11) ap! er'soL 00'£68 SL:699 0s'9pt sz'tzz 0<:98 11'8+8 00's04 90'299 6£_|oteinaoxa aIMorA22s puratid Mainl2u9| Zy 000 00'0 000 000 000 00'0 E ajuanyazul putntid 1jarnuţauo|__Q Zi 917 00'91£€ 00 2827 00 '8s8"1 00 676 pe Pre 00'0s"1 00'00Y'£ So'Ls61 L£ ode IE 213 19u3 puraid Ian [oup| P £9'sz! 00'0s 0s'c€ 00'sz 0s'zI 08'6£ 00'st 00's9 9'es 9€ 2p ajoţenoyeur puratud 1]91n1]949| 0 8611 00:007*%6 00'006*9 00:009* 00:00£'7 TL"tL9L 00008. 00'08£*%6 sz'oes'8 s€ qusnquuoo no 1jarnuțauo| (ea Quiţ49s 60'ze! 00'00s'7 00's8"1 00 os 00'sz9 LL'LtO7 00'007'7 00'0s£'1 Sz'6091 dă ap ajasaid no jainilau2| (za 96'901 oo 0s'1t8 00'19$ 0s'087 96'8+0'1 00'£0'1 00:80 1 es'6Lzi epE 3|o[eaeuI no 1[21n)1249]___(1q PO 6 00'278'71 0s'9196 00 11t'9 0s'soz'€ 6£'1zz'01 00'L£0'11 00'8€s'zI LS6IPIl £€__Jongeumsuoo ajoţerojetu no 1painauo|__(q 00'0 000 00'0 00'0 00'0 00'0 000 00'0 TE aud apriayeui no one 9] (e W!P (8 PI + LE£ 'P1+9€ P1+£€ pi 991 00'88s'91 00 Ibi7I 00 t67'8 00'Ltl't £s'ssl'7l 00'7Z97I 00 £00's1 LO'0£p'er 1£__|_+ Ze pa) altanooss putand iarnul2u9|_1Y] LEE Ossie ELOltil SL'9096 8£ £08'P 06'9£9p1 96 s91's1 00'268'91 87'Sz7'S1 0 [+ LE P1) notaaos IS unung no iona ]949 "V 2180 Uip “(€1| PI + S8 pi 99 0s'0s6'1L 88 19L'1S ST Lite €9 11991 LTTt6'19 S6'699'79 00'7zt'99 IS+IT9S 67| + 8L pi + 0€ pa) oaeveoldxa ap H21nl249|__1 oo 0S"0S6'1L 88"19£'1sS S7'Lev'ee £9"12991 LTTr6'19 S6'699'79 00'zzt'99 IS"pz7'9s s7 (OEI "Pa + 67 P2) FIVLOL IAN 1aH9| 00'0 000 00'0 00'0 00'0 00 700 00'0 000 LE A1eIPUgULI UNMU2A 3]e| (2 St'L6 00's1 00't 00 t 00'£ 6£'s1 LESI 00'77 P907 9 1zugqop uip|__(p 00'0 000 00'0 000 00'0 00'0 00'0 000 ErA Sano ap aluauajip uip| (9 000, 00'0 000 000 000 000 000 00'0 ză 2AeIOUEUIJ H)uysoAu! uip| (4 000 00'0 000 00'0 €z areloueuj Hezijiqouui up] (e up (7 PI + 97 PI + ST pi TE L6 00's1 00 00'b 00'£ lpSI 67s1 00'7 P907 TE | + PT PI + ET 'P1) aueroueuly inutuoA [i L p9 29 q9 *9 00's ep 00% Li € (4 Li 0 TI I PTOZ/OEL PTOT/661 S/P9=L uy Ul ua una], unu, W'IOH WIOH ă Ă VeZI|e2y Aeuluul [214 UUOȚUu0) ULIOȚUOD Caac 04 aicea |. "3 TIOLVOIONI :21e9 up yeqody 9T/€ Szozue uoundoiq VTOZ ue Maponaid ap Ioruya) e2euorfouny 15| 99101 0S'pi 8801 STL £9£ 97 0S'pl 0081 18"P1 OL | e2iouiţonu! purauud ainy/2u9] (z P8 bel 00'P8£ 00'8s7 00 761 09:96 6L't87 00'sz 00'197 ZI'Lez 69__|ezed 1$ oreanâise ap 1]2iny]au2 (n Sel 0s'£0b £9'70£ SL'107 88001 01'00£ STLo£ 00'687 £L'6sz 89 31E)N93X3 3]1191413S N9 1J31n9Jau9 ae 07 to! 00's1 Sl (UA SL'€ Oi OL pl 00'0 7911 L9 1$ AIPXUEQ 2JI9IAJ3S N9 H121N919y9 £6'801 00'6s ST 0s'67 SL'el 91 ps 00'st 9s'£t 99 2p axe) 1$ ajelSod 1]21n1]9u9) 000 00'0 00'0 00'0 00'0 000 00'0 s9 DU42]x9 - se 00'L sTs 0s'£ SLI L£€ 00'£ 004 0£'s P9 Dutajul- se 00'£ ss 0s'€ SLI LEE 00'£ 004 OL's £9 PI + 9 'P1) euumip no 1Jatn[29 - 0£'szl 00's1 STII 0s'L SL 9s'8 078 00'<1 zor 79 “oreseJap 'a1ese|dap 3p 1jainuj2uo| 0 0001 OS. 00's 0s'z 00'0 00'0 0001 SL"0 19 18 unung ap pnnodsuen no 1ţ21n3j349|__ (8 NENLATOE 1S unmoe ae 000 00'0 000 000 000 00'0 000 000 09 nuuad aezuosuods ap yo] (pp 00:0 000 000 000 00'0 00'0 000 00:0 6S, aAmods ajtngn[o nuad- | ___(£p *aneonpa ajnuauiop! 00;0 000 00:0 000 000 00'0 000 000 ss u! axezuosuods 2p '4o]___(Zp aveyeues 1S jeorpauu jhiuourop! 00:0 00:0 000 00:0 00;0 00;0 000 00'0 Ls ui aveziosuods ap '4]___(1p S107/c1u 000 00.0 000 000 00'0 00'0 00'0 000 9s D'N'O MAnod eoeziosuods no -u9|__(p JoJosnpod 000 000 00:0 00'0 000 00'0 000 00'0 Ss POIPAOWIOAd 2p' 49 - auonsrxo aţard ad eoieaomoad “valad jnipnis “Sunoyuetu op 00.0 000 000 000, 00'0 00:0 000 000 bs__| muedureo nd nopeo avion - “ovenorand 15 gure[921 2p 000 00'0 00'0 000 00'0 000 000 00'0 £S__|_ M2inloyo „nd nopeo aaa - 2129 up “ovenoiqnd LLOLL 00:07 00's1 0001 00's 91'81 00'81 0071 861 [4 1$ gure[o21 3p 1J21n3]2u9] (72 ALPII pouL no *9007/£61 '2u 00'0 000, 00'0 000 00'0 000 000 00'0 1$__|_ 14827 Mod nopeo a1auon - 1219) 00'0 00:0 00'0 00'0 1000 00'0 00'0 000 OS. u!p *1090702d 2p 1]21n9[249] (12 LLOIL 00:07 00's1 00'01 00's 9181 00'81 0071 8611 6t 1$ gure[o94 *1090704d ap 1J21n1j2u42]__ (9) gopun(| 00:0 l00:0 00:0 l00:0 00:0 l00:0 00:0 00:0 8b__| eluzinsuoo putand mornațouo| (1q L p9 29 99 +9 00's ep 00% Lu € [4 Li 1 1 PTOT/0EL PEOT/661 s/p9= S/P9=L uy NI Lui unu unu WTOH WTOH JEZIȚE2y Aeuruujo1d W107u02 ULI0Țu02 €zor PU i ue veziţeau N TAOLVOIONI :are5 up eqordy % 91/v 3IgopIpouu no "900Z/E6 | 00:0 00:0 00:0 00:0 00:0 00:0 00:0 00'0 £6_|iu n327 30 “Saxo ap anauon- 1S ajtagonipou no 4) Jeos1y Inpoo) putand S107/LZZ '1u eaâ27] up SEI 0b'£6 00'0<t 00'0 000 00'79% 00'00s 100'00% 67'£97 76 e | anzA21d ape190S 1J21ny2u2 (e 8LLOL 00'0£7t 00'01£'7 00'0bs'1 00'0££ Ss b76'£ b0'786'£ 00:000'% 88'8/s'7 16 + 96 "PI + S6 PI + 76 'pi) unsnuoa| 70 00'0 00'0 000 00'0 000 000 06 (IDD unojuo3) neoipiuog ae (3] Zeq ap n[nuejes 2uo1are EL LOL 00'09%6'91 00'se7pi 00:000'6 00'ssp'p SbebL'sl 0000791 00'9/P'81 LILI PI 68 uţeoipiuog ape 1$ auutad “nzods (q Ol'sil 00'007'47 00'pis'l OOZIIII 00'9ss's [60 7e9'ez 00'00£'£7 00'916'77 P6'+Sh'6l 88 EZeg 2p iaejes (i SIzIl 00'091'tp 00'7s£'1€ 007Ii'07 0011001 ES SLt'6£ 00'00s'6£ 00'76£'1t 01'679'e£ L8__ 68 PI + 88 PI) 2lieles no 1foin3l249| 10| PL 00'06£'8y 00'790'€ 00'7s9'17 00'18£"01 S0'00£ tt PO '78p'tt 00 76£'st 66'LO79£ 98 L8 'P1) eleneţes einyeu 2p 1[21n1]249]_09 33129 Up (711 PI+ 01 Pi+ osul 00'8£8'6% OS LLI's€ 00 18£'77 Os'tti'l LT PL9'bt 96 LL8't 00'8/8'9 LE"r6E'LE S8__| 66 P1+ 98 P2) njeuosiod no 1joini]ou9 9 LILI 00'0££ Os Ls 00'so£ 0s'781 LO'Ls9 0029 00'£8s 697Is +8 oizoduui 1$ axe) ape No IRI aP[ 0 0£ +88! 00'£ sTI 0s'1 SLO0 910 700 00'£ Lb £8 NIpoui 9p exe) no "yo (9 LE'601 00'st ST97 os SL'8 00'7£ St'st 00'st LIIt 78 aIezuone ap exe) no 49| (pl ECOUL 00'981 Os 6£1 00'£6 0S'9t 88 '6s1 00'091 00'091 Bz 18 eluaoij ap exe) no yo (0 1$ aoijqnd Jopunung poeuoisadu0o) 00'067 Os LiȚ 00'sti OS'7L 00'0 000 000 000 08 nuuad ejuaapai no yo] _(q 000 00'0) 000 000 00:0 00'0 000 00'0 GL 3p eaieurAnae 10 exe no 4] [e PI + 08 'P1+ GL 'P1) 9Ie|IUui Se AUILUgSIEA IS'9Pl 00 bel 00'££6 00 779 00'11£ 1L:6P8 9 78 00 16 SS'869 8L 1$ oxe) 'onizoduul no ainu) "a 18:96 00'007 1 00'006 00'009 00'00£ 66tzl OL 7671 00018 LL'E6L [75 21nyj2uo aue[ (1 unjunue! ape 18 ajuţenorj puranud 000 000 00.0 000 000 00'0 000, 000 9L ajuinjunue no M21n)]2u2|___ (21 2p telueuop10 79 3189npu0o ap in[neuosad pazesejd 00:0 l00:0 l00:0 00:0 0£:2 00:0 SL JI eareanuoai putand mjornalouo| (91 aȚeI]Iy ap ayenoajo 00'0 00'0 l00'0 l00'0 000 00'0 000 000 YL apieysazd no Hţoinyjouo| (si 2ijqnd mpniuauop vinu 000 00'0 00'0 00'0 000 000 00'0 00'0 €£ 2p 10]1-nung 2u243/b - :919 uip “oeododau 15 aje1od109 Jojigzijiqouu 00'0 000 000 000 000 00's 00% (UL BOI|2A834 NO 1J91N)[949| pyeuoisajoad! 6 9Lt 00's SL'€ STI So'1 Sb 00's 08"£ IL eoune3a1d no 1J21n)]249| (e! L p9 29 49 +9 00's ep 00% ve € (4 1 n i PTOT/0EL PTOT/661 S/pP9=L uy lili AIRAŢ; ta ua W'1OH W1IDH ” - JEZIJEO Aeu [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă