27 martie 2025 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 178/2025 Brăila adoptată
Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru executarea unor lucrări de construire pe linia de hotar a imobilului situat în Brăila, str. Școlilor nr. 19, învecinat cu terenuri ce aparțin domeniului…
Pe scurt
Consiliul Local Brăila își asumă acordul pentru efectuarea lucrărilor de construire pe hotarul imobilului de pe strada Școlilor nr. 19, care includ extinderea parterului, realizarea unui corp comun, mansardare parțială, modificarea acoperișului pentru o locuință extinsă și reabilitarea fațadei, în vecinătate cu terenuri din domeniul public al orașului. Activitatea va fi realizată la cererea domnului [NUME] - Marius, conform certificatului de urbanism nr. 872/22.07.2024, iar Primarul va semna declarația în formă autentică în numele municipiului. Rezultatul afectează residentul prin permiterea execuției și consolidării clădirii, eventual cu termene, dacă apar în procedură, dar textul nu stabilește explicit costuri sau termene noi.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Scolilor.
Hotărârea nr. 178 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru executarea unor lucrări de construire pe linia de hotar a imobilului situat în Brăila, str. Școlilor nr. 19, învecinat cu terenuri ce aparțin domeniului public al Municipiului Brăila.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HF OTARAREA NR.17S
din 27.08.2025
Privind: Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru
executarea unor lucrări de construire pe linia de hotar a imobilului
situat în Brăila, str. Școlilor nr. 19, învecinat cu terenuri ce aparţin
domeniului public al Municipiului Brăila.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și cererea
domnului [NUME] - Marius, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila
sub nr. 49486 / 06.03.2025;
Văzând raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef și Direcţiei
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum şi avizul comisiei de
specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 612 din Codul Civil, precum și ale Legii
nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Consiliul Local Municipal Brăila își exprimă acordul pentru
executarea lucrării „Extindere parter C1 cu realizare corp comun cu C2 și
mansardare parţială — intrare în legalitate, modificare acoperiș în vederea
extinderii locuinţei cu mansardă și reabilitare fațade”, pe linia de hotar a
imobilului situat în Municipiul Brăila, str. Școlilor nr. 19, învecinat cu terenuri ce
aparțin domeniului public al Municipiului Brăila, beneficiar fiind domnul [NUME] - Marius, conform certificatului de urbanism nr. 872/22.07.2024.
Art.2 Se împuternicește Primarul Municipiului Brăila să semneze, prin
reprezentant, declarația în formă autentică privind acordul prevăzut la art.1.
1
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Instituţia Arhitect Șef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o
va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
= MIHAI GOANȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION D AN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.