31 mai 2010 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 145/2010 Brăila adoptată

Aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism.

Denumire
Hotărârea nr. 145 din 2010 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
145 / 2010
Data
31 mai 2010
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

PN ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR. _//2 din _2/. 07. ao10o Privind: Aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL EBERAIIA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Văzând raportul de specialitate al Instituţiei Arhitectului Şef, precum şi rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul C.L.M. Brăila; În. conformitate cu prevederile art.37 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată şi completată prin Legea nr.289/2006; În baza prevederilor art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(6) lit.a) pct.11 din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările uiterioare; În temeiul art.45 alin.(1), coroborat cu art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTARASTE: Art.1: Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3: Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Instituţia Arhitectului Şef şi Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, az IORGA STOIAN ANEXA la H.C.L.M. NR... /Â.1:3[ 055, 237 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCȚIONARE AL COMISIEI TEHNICE DE URBANISM ŞI AMENAJARE A TERITORIULUI A. GENERALITĂȚI 1. Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului si (denumită în continuare CTUAT) este un organism tehnic cu funcțiune consultativă cu atribuţii de avizare, expertizare tehnică şi consultanţă. 2. CTUAT funcţionează pe lângă Instituția Arhitectului Şef. 3. CTUAT este compusă din 9 specialişti în domeniul urbanismului desemnaţi de către instituțiile specializate: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Brăila (APM), Universitatea de Arhitectură şi Urbanism lon Mincu Bucureşti (UAUIM) şi organizațiile profesionale: Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Registrul Urbaniştilor din România (RUR), Uniunea Arhitecţilor din România (UAR). 4. Primarul primeşte nominalizările de la instituțiile menţionate mai sus. 5. Componenţa CTUAT este aprobată de Consiliul Local al Municipiului Brăila (CLM) la propunerea Primarului Municipiului Brăila. B. ATRIBUȚII 6. CTUAT sprijină activitatea Instituţiei Arhitectului Şef în domeniul ei de activitate 7. Activitatea CTUAT are ca obiect: a) evaluarea oportunității privind iniţierea unor documentații de urbanism care modifică prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate anterior pentru zona respectivă; b) avizarea Planurilor Urbanistice Zonale de pe teritoriul Municipiului Brăila; c) avizarea Planurilor Urbanistice de Detaliu de pe teritoriul Municipiului Brăila aferente imobilelor clasate in lista monumentelor istorice sau aflate in interiorul unei zone protejate; d) avizarea altor studii si cercetări de urbanism şi de amenajarea teritoriului. C. ORGANIZARE 8. CTUAT are următoarele atribuţii: a) verificarea şi susținerea corelării studiilor şi documentațiilor care intră în avizare cu documentațiile în vigoare (urmărirea aplicării consecvente a direcțiilor de dezvoltare urbană stabilite prin strategia de dezvoltare şi prin documentațiile de urbanism şi amenajarea teritoriului de nivel superior) si cu legislaţie în vigoare; b) verificarea şi susținerea corelării studiilor şi documentațiilor care intră în avizare cu nevoile şi interesele comunităţii (identificarea corectă şi transparentă a intereselor de dezvoltare); c) evaluarea adecvării soluţiilor spaţiale propuse de documentațiile care intră în avizare cu concluziile studiilor de fundamentare şi cu principiile de compoziţie urbană; d) formularea unor recomandări pentru etapele ulterioare ale unui program sau proiect (studiu de fezabilitate, proiect pentru autorizaţia de construcție). 9. 10. 11. 12. La şedinţele CTUAT sunt invitați permanent Primarul Municipiului Brăila, membrii Comisiei de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (CUAT), directori din cadrul PMB (Directorul Direcţiei de Investiţii al PMB, Directorul Direcţiei de Protecţie a Mediului al PMB, Directorul Direcţiei de Transporturi, drumuri si sistematizarea circulaţiei, Directorul Direcţiei de Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală al PMB, Directorul Direcţiei de Administrare patrimoniu, Directorul direcţiei de Juridic, contencios şi legisiație, Directorul direcţiei de Strategie şi analiză documente). În funcţie de specificul studiului sau documentaţiei care se avizează, Arhitectul-Şef poate solicita Primarului să dispună prezenţa altor reprezentanţi ai executivului (Direcţia de Cultură, Direcţia de Învățământ, Direcţia de Dezvoltare a Turismului, Direcţia de Utilităţi Publice, Direcţia de coordonare şi reglementare infrastructură, Direcţia de apărare şi protecţie civilă, etc.) Şedinţele sunt conduse de un preşedinte sau vicepreşedinte sau în lipsa acestora de unul dintre membrii comisiei prezenți la începutul şedinţei. Secretariatul comisiei este asigurat de structura de specialitate din subordinea Arhitectului Şef . D. FUNCȚIONARE 14, 15. 13. Şedinţele CTUAT sunt publice. Sunt invitaţi permanenți ai CTUAT, fără drept de vot, fără limită de locuri reprezentanții presei şi ai organizațiilor non- guvernamentale, pe baza unei acreditări care se obține de la Secretariatul CTUAT şi care se reînnoieşte anual. Secretariatul CTUAT poate refuza emiterea unei acreditari doar in baza unei propuneri motivate a Arhitectului-Sef în calitate de coordonator al CTUAT, propunere care întruneşte voturile celorlalți membri ai CTUAT. Prima şedinţă a CTUAT de după aprobarea prezentului regulament este o şedinţă cu caracter special în care se discută şi se însuşeşte de către membrii CTUAT o Grilă de evaluare a documentațiilor de urbanism, propusă de Institiția Arhitectului Şef. Inițierea unor modificări si completări ale Grilei de evaluare revine Arhitectului Şef al Municipiului Brăila. Modificările şi completările se fac prin dezbatere cu două treimi din numărul membrilor Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului, într-o şedinţă special destinată acestei dezbateri. De regulă, CTUAT îşi desfăşoară activitatea în şedinţe săptămânale sau programate în funcție de necesități. Lista documentațiilor propuse pentru analiză şi dezbatere precum și referatele IAS vor fi transmise membrilor comisiei şi vor fi publicate pe pagina de internet a PMB cu cel puţin 2 zile înaintea şedinţei. 16. Convocarea membrilor şi a invitaţilor se va face de către structura de specialitate din subordinea Arhitectului Şef. 17. Şedinţele CTUAT vor avea loc numai în situaţia în care sunt prezenţi 2/3 din membri. 18. Fiecare documentaţie de urbanism este însoțită de o fişă-referat conținând punctul de vedere al IAS. Fiecare documentaţie este analizată conform criteriilor înscrise în GRILA DE EVALUARE. 19.La începutul fiecărei şedinţe membrii comisiei vor primi, prin grija secretariatului, fişa-referat a fiecărei documentații, precum şi grila de evaluare în care îşi vor înscrie propriul punct de vedere . Grilele de evaluare completate şi semnate vor fi înapoiate secretariatului pentru a fi ataşate dosarului. 20. Documentaţiile de urbanism sunt prezentate membrilor CTUAT şi invitaţilor de către elaboratorul sau autorul documentației. 21. Membrii CTUAT, autori de documentații, nu completează grila de evaluare pentru propriile lucrări şi nu îşi pot susţine lucrarea. 22. Conţinutul discuţiilor va fi notat de către secretariatul comisiei într-un proces- verbal. 23. Acordarea avizului favorabil nu se face prin vot deschis, ci prin cumularea propunerilor de avizare favorabilă înscrise de membri CTUAT în grila de evaluare. Secretariatul CTUAT face sinteza grilelor de evaluare, fiind necesar acordul majorității membrilor prezenţi pentru un aviz favorabil. 24. Secretarul CTUAT si membrii invitați nu au drept de a completa grila de evaluare. E. DISPOZIŢII FINALE 25. (1)Calitatea de membru a! CTUAT încetează în următoarele situații: a) incălcarea prevederilor legale sau ale prezentului regulament; b) absenţe nejustificate la 5 şedinţe consecutive sau la 10 şedinţe pe an; C) imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile pe o perioadă de 3 luni consecutive ; d) demisie; e) deces ; î) la propunerea motivată a Arhitectului-Şef în calitate de coordonator al CTUAT, propunere care întruneşte voturile celorlalţi membri ai CTUAT,; 9) alte situații prevăzute de lege; (2) Constatarea situaţiilor prevăzute Ia alin. (1) este de competenţa secretarului CTUAT, care le va aduce la cunoştinţa Arhitectului-Şef; (3) Revocarea membrilor se face prin dispoziția primarului. 26. Pentru re-completarea CTUAT, dacă sunt mai puţin de 3 membri revocati, se cer nominalizări de la instituțiile, organizaţiile, comisiile pentru poziția sau poziţiile devenite vacante şi aprobarea noilor membri se face prin Decizie a pa primarului. 27. Pentru re-completarea CTUAT, dacă sunt mai mult de 3 membri revocaţi simultan, se aplică prevederile prezentului regulament art. 4 şi 5. 28. Regulamentul de organizare şi funcționare al CTUAT, poate fi modificat la propunerea majorității membrilor CTUAT şi/sau a conducerii IAS, cu aprobarea CLM Brăila. 29. Documentele şedinţelor de avizare sunt, în ordinea de arhivare următoarele: a) Ordinea de zi; b) Lista de prezenţă; c) Procesul verbal! pentru dezbaterea fiecărei documentații; d) Grila de evaluare pentru fiecare membru cu drept de vot şi pentru fiecare documentație; e) Sinteza grilei de evaluare — aviz favorabil sau nefavorabil pentru fiecare documentaţie discutată; Arhivarea documentelor în original se face la instituția Arhitectului Şef. PRESEDINTE DE SEDINTA,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă