29 aprilie 2010 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 137/2010 Brăila adoptată

Aprobarea acordului de parteneriat între Municipiul Brăila, prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila şi Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale „TREBUIE” - Filiala Brăila, în vederea susţinerii activităţii Centrului de Zi „CATI”.

Denumire
Hotărârea nr. 137 din 2010 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
137 / 2010
Data
29 aprilie 2010
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă ACORDUL DE PARTENERIAT între Municipiul Brăila, prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila şi Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale „TREBUIE” - Filiala Brăila, în vederea susținerii activităţii Centrului de Zi „CATI”, pentru o perioadă de 8 luni (mai — decembrie 2010), conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR. /7/ din__-7 %£_ 2010 Privind: Aprobarea acordului de parteneriat între Municipiul Brăila, prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila şi Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale „TREBUIE” - Filiala Brăila, în vederea susţinerii activității Centrului de Zi „CATI”. CONSILIUL LOCALI, MUNICIPAL BERAILA La inițiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială, precum şi rapoartele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 4 din cadrul Consiliului Local Municipal Brăila; În conformitate cu art.31 alin.(4) lit.a), b) şi f) din Legea nr. 448/2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art.40 alin.(3) şi (4) din Legea nr.47/2006 privind sistemul naţional de asistență socială şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, art.3 alin.(2) pct.c) lit.f din Anexa nr.1 a Regulamentului cadru de Organizare şi Funcţionare a Serviciului Public de Asistenţă Socială aprobat prin H.G. nr.90/2003; În baza art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d), e), alin.(6) lit.a) pct.2, alin.(7) lit.a) din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.45 alin.(1) şi (2) lit.f), coroborat cu art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr.215/2001 — privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: HOTARASTE: Art.1: Se aprobă ACORDUL DE PARTENERIAT între Municipiul Brăila, prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila şi Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale „TREBUIE” - Filiala Brăila, în vederea susținerii activităţii Centrului de Zi „CATI”, pentru o perioadă de 8 luni (mai — decembrie 2010), conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. PN e, Fa Art.2: Se alocă suma de 67.000 lei, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei de Asistenţă Socială, în vederea finanțării parţiale a centrului de zi al Organizaţiei „Trebuie”. Art.3: Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SEC AR, IORGA S|TOIAN p [aa Anexa nr.l la H.C.L.M. nr, 737/ 29.55.p ACORD DE PARTENERIAT Incheiat astazi - Proiect - ART .1 Partile 1. Organizatia pentru Copii si Adulti cu Nevoi Speciale "TREBUIE!", Filiala Braila, Centrul “CATI“ cu sediul str. Industriei bl. D2, sc.4,ap.64 cod fiscal : 9187167, telefon : 0239/611241, cont deschis la Trezoreria Municipiului Braila RO30RNCB004802591507000, reprezentata legal de presedinte Ilie Teodora al filialei Braila, avand obligatia de furniza servicii sociale persoanelor cu handicap 2. Instituţia publică DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA „ cu sediul în Braila, B-dul A... Cuza nr. 134, cod fiscal 15752478, telefon : 0239/629.326 reprezentată de director Mariana Otelea, avand obligatia de asigura partial sumele necesare derularii acestor servicii sociale . Acest serviciu social este acordat in baza Certificatului de Acreditare seria A nr.0006692 eliberat in data de 14.11.2008 cu valabilitate 3 ani La baza încheierii acestui Acord de parteneriat, denumit în continuare acord, se au în vedere: 1) Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare (art.3, litera k, art.31 aliniatul 4 litera b); 2) H.G.R. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare; 3) Hotararea nr.90/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului public de asistență socială ( art.3 Litera C “in domeniul institutiilor de asistenta sociala publice sau private”, litera f) 4) Legea nr.47/2006 privind sistemul naţional de asistență socială (art.4 litera d, art.33 litera d, art.40 aliniatul 3 litera a) i) _ Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, cu modificarile si completarile ulterioare (art.36 alin.2 litera e si alin. 7 litera a) pm pe ART. 2 Obiectul acordului : 2.1 Obiectul prezentului acord il reprezinta sustinerea financiara la nivelul sumei de 67.000 lei de catre Directia de Asistenta Sociala din cadrul Consiliului Local Municipal Braila in vederea acordarii serviciilor sociale oferite, respectiv recuperare, socializare si petrecere a timpului liber, de catre Organizatia pentru Copii si Adulti cu Nevoi Speciale "TREBUIE!", Filiala Braila, . ART .3 Durata acordului: 3.1 Prezentul acord se încheie pentru o perioada de 8 luni pana la 31.12.2010 si intra in vigoare de la data semnării lui de catre ambele parti . ART.4 Obligatiile Partilor : 4.1 Obligatiile Directiei de Asistenta Sociala a) sa efectueze plata conform art.36 aliniatul 1 din OUG nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, intre 24 — 31 ale fiecarei luni, pentru luna anterioara b) sa asigure conform competentelor sale, cadrul necesar pentru functionarea Centrului “CATI” prin evaluarea potentialilor beneficiari cu ajutorul unei echipe alcatuita dintr-un reprezentant al Directiei de Asistenta Sociala si un reprezentant al Centrului “CAȚI” c) sa asigure resursele financiare pentru plata partiala a cheltuielilor efectuate de Centrul “CATI” in scopul acordarii serviciilor catre baneficiari d) sa monitorizeze lunar activitatea desfasurata in cadrul Centrului “CAT!” prin Serviciul de Evidenta si Anchete Sociale pentru Persoane cu Handicap, din cadrul Directiei de Asistenta Sociala 4.2 Obligatiile Centrului “CATI” : a) sa depuna lunar deconturile insotite de documentele justificative pana pe data de 5 a fiecarei luni, pentru luna anterioara b) sa acorde serviciile sociale respectand standardele de calitate privind serviciile sociale reglementate de legislatia in vigoare c) atrage fonduri si resurse materiale din sponsorizari si donatii : alimente, dulciuri, fructe d) atrage noi resurse financiare pentru continuitatea si dezvoltarea activitatilor e) sa intocmesca planurile individualizate de asistenta si ingrijire si, dupa caz, planurile de interventie ale beneficiarilor ART.5 Prevederi Finale 5.1 Prezentul acord poate fi completat şi/sau modificat prin încheierea de acte adiționale asumate de ambii paneneri. Pai 5.2 Forta majora exonereaza de raspundere, partea care o invoca avand obligatia sa anunte celalte parti in termenul limita de 15 zile de la data producerii acesteia, iar in urmatoarele 15 zile sa prezinte acte doveditoare . 5.3 Executarea necorespunzatoare sau neexecutarea din vina uneia dintre parti atrage rezilierea Acordului de Parteneriat, partea care o invoca avand obligatia notificarii cu 15 zile inainte de acesta . 5.4 Conditii de reziliere : a) la expirarea termenului b) pentru neindeplinirea obligatiilor prevazute la art .4 din prezentul acord 5.5 Părţile prezentului acord vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea obligatiilor. 5.6 Dacă părţile nu reuşesc să rezolve în mod amiabil divergenţele, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente. 5.7 Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului acord trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât şi în momentul primirii. 5.8 Comunicările între părți se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau poștă electronică, cu condiţia confirmării în scris a comunicării. 5..9 Prezentul acord a fost încheiat in 2 (două) exemplare originale, câte un exemplar pentru fiecare partener. Organizatia pentru Copii si Adulti Directia de Asistenta Sociala cu Nevoi Speciale "TREBUIE!" Braila Filiala Braila Director , Presedinte, Otelea Mariana Ilie Teodora Director Adjunct, Tigaridis Rodica Maria Consilier Juridic, Oancea Nicoleta Mihaela

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă