29 martie 2016 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 102/2016 Brăila adoptată

Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru transferul dreptului de proprietate asupra unor investiții realizate pe terenuri aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, în conformitate cu prevederile art. 2.15, alin.(1) din Regulamentul aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.199/29.07.2015.

Denumire
Hotărârea nr. 102 din 2016 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
102 / 2016
Data
29 martie 2016
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Brăila își exprimă acordul pentru transferul dreptului de proprietate asupra unor investiții realizate pe terenuri din domeniul public al municipiului, în baza regulilor din Regulamentul aprobat în 2015. Practic, se transferă proprietatea acestor investiții către investitori sau utilizatori, potrivit anexei din hotărâre, iar Primarul, prin Direcția Patrimoniu și Instituția Arhitectului Șef, va duce la îndeplinire această hotărâre, cu comunicarea către părți interesate. Pentru locuitori înseamnă că anumite proiecte/investiții pe terenuri publice vor trece în proprietate privat sau utilizare privată conform acordului, ceea ce poate afecta gestionarea spațiilor respective și posibil licitații sau concesiuni, în termenele stabilite în anexă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HA OTLTARNRAREA NR.1OZ dim 29.08.2016 Privind: Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru transferul dreptului de proprietate asupra unor investiţii realizate pe terenuri aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, în conformitate cu prevederile art. 2.15, alin.(1) din Regulamentul aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.199/29.07.2015. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAIILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, rapoartele comune de specialitate ale Direcţiei Patrimoniu, Instituţiei Arhitectului Șef și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum şi raportul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.C.L.M. Brăila nr.199/29.07.2015 și H.C.L.M. Brăila nr.429/21.12.2015; În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. €), alin.(5) lit.a) și art.123 alin.(1) din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HA OT ANRA STI E: Art.1 Consiliul Local Municipal Brăila își exprimă acordul pentru transferul dreptului de proprietate asupra unor investiţii realizate pe terenuri aparținând domeniului public al Municipiului Brăila, în conformitate cu prevederile art. 2.15, alin.(1) din Regulamentul aprobat prin H. C.L.M. Brăila nr.199/29.07.2015, potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Patrimoniu și Instituția Arhitectului Șef, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, DRĂGAN ION ANEXĂ LA H.C.L.M. NR. 102/29.03.2016 TABEL Suprafață N teren ce fr. N aparține = : . sei, Locatar/Investitor domeniului Adresă Destinaţie public (m.p.) Bd.Independenţei c/c i lângă blocul B2 2. | BUZULEAC SEBASTIAN LUCIAN 15,00 Str.Rahova nr.454 garaj A Cartier Viziru III CIOCAÂRLAN RODICA — Siza: ARII 3. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ 27,00 Oi Gălaeţilari lângă bloc comerț Str. Oborului, lângă 4. | S.C. DRAGU&CO S.N.C. 27,75 Complex comerț B-dul.Dorobanţilor, nr.60, 5. |S.C.FLORIS.R.L. 50,10 lângă bloc A32 comerț CI.Călărașilor, zona S.C. SOROLI COLA S.A. 42,26 Complex Pistruiatul comerţ 7. | S.C. SOROLI COLA S.A. 38,00 Aleea Cocorilor, Bl.F5-E4 comerţ Str. Oborului, lângă S.C. PREST RAMADAM S.R.L. 17,25 Grădinița nr.36 comerţ 9. | S.C. PREST RAMADAM S.RL zr6 |EbE OvorldntmbiE209| oma bl.B30 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, NEGOIŢĂ D IEL

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă