Acordarea unui stimulent financiar pentru sustinerea familiei
Pe scurt
Se aprobă acordarea unui stimulent financiar pentru susținerea familiei în comuna Brăești: 1000 lei net pentru tinerii care se căsătoresc și 1000 lei net pentru fiecare copil născut la părinți cu domiciliul în Brăești. Sumele vor fi plătite din bugetul local la capitolul asigurări și asistență socială, iar regulamentul de acordare devine parte integrantă din hotărâre. Primarul va pune în aplicare prevederile, iar hotărârea va fi comunicată instituțiilor relevante pentru verificare și implementare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1), Se aprobă acordarea unui stimulent financiar pentru susținerea familiei după cum urmează
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2023 a Consiliului Local Brăești
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru sustinerea familiei.
ROMÂNIA
COMUNA BRĂEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind acordarea unui stimulent financiar pentru sustinerea familiei
Consiliul Local al Comunei Braesti, întrunit în şedinţă ordinara la data de 30.01.2023
analizând: Referatul de aprobare a domnului Primar Adrian Nistor privind acordarea unui
stimulent financiar pentru sustinerea familiei si referatul de specialitate al compartimentului. de resort;
În conformitate cu prevederile:
- art. 258 alin. (2) şi alin. (3), art. 263 din Codul Civi]; : .
- art. 2, alin, 1, din Legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările și completările
ulterioare;
- art. dalin. (1), art. 3, alin. 1 și 2, art, 5, Lit. m, art. 7, art. 9, alin. 1, lit. b, alin. 2, art,
15, alin. 3, art. 66, alin, 4, art. 68, din Legea nr, 292/2011 privind asistenţa socială, cu
modificările și completările ulterioare; |
__* art. 2, art. 5, din Legea nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor
copilului, cu modificările şi completările ulterioare, Ă
- art. 129 alin. (7) lit. b) lit.c), lit. e), din O.U.G nr.57/2019, privind Codul
Administrativ cu modificările şi completările ulterioare,
În baza prevederilor Anexei nr. 2, cap. 2. pct. 10, lit. b şi e, din Legea nr, 273/2006
privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare
îă
În temeiul prevederilor art.139 alin (1) şi ale art. 196 alin (1) lit.a din O.U.G
nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1), Se aprobă acordarea unui stimulent financiar pentru susținerea familiei după
cum urmează:
a). În cuantum de 1000,00 lei net/familie, pentru tinerii cu domiciliul în comuna
Braesti, care se căsătoresc.
b). În cuantum de 1000,00 lei net pentru fiecare copil născut cu părinții domiciliati in
comuna Brăești.
(2). Sumele aprobate se vor asigura din Bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei ,
cap. 68.02 — Asigurări și asistenţă socială. .
Art.2. Se aprobă Regulamentul privind acordarea unor stimulente financiare pentru
sustinerea familiei, conform anexei care face parte integranta din prezenta .
Art.3. Primarul va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartimentele
de specialitate din aparatul propriu.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin grija Secretarului General al comunei Brăești
Instituţiei Prefectului Judeţului Botosani pentru verificarea legalităţii, Primarului comunei
Brăcști, Biroului contabilitate, impozite şi taxe, pentru cunoaştere și punere în aplicare.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Consilier local,
Vlad -Alexandru COJQ U
Brăeşti |
Nr. 10 din 30.01.2023
CONTRASEMNEAZA,
SECRETAR GE
Daniela
„AL U.A.T,
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOŞANI Anexă la BCL nr. 10 din 30 ianuarie 2023
COMUNEI BRAEȘTI
CONSILIUL LOCAL
Regulament
privind acordarea unor stimulente financiare pentru susținerea familiei
CAPITOLUL 1. DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1.
1). Prezentul regulament se aplică procedurii privind acordarea unor stimulente financiare
pentru susţinerea familiei. i |
2). Prezentul regulament are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii
pentru acordarea unor stimulente financiare pentru constituirea familiilor.
3). Procedura de acordare a stimulentului financiar este nediscriminatorie.
Art. 2. Principiile care stau la baza acordării stimulentului financiar sunt: |
a). Transparenţa - punerea, la. dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la
aplicarea procedurii pentru acordarea stimulentului financiar; :
b). Excluderea dublei participări - același solicitant nu poate beneficia de acordarea mai multor
„stimulente financiare de acelaşi fel, pentru susţinerea familiei (stimulent financiar prevăzut de
Ordonanța de Urgenţă Nr. 113 din 15 iulie 2022, Capitolul 1, Măsuri pentru sprijinirea
categoriilor de cupluri mamă-nou-născut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin
„material pe bază de tichete sociale pe suport electronic). ,
a) mamele care au nascut incepand cu anul 2022, dar nu mai tarziu de trei luni
de la nasterea copilului si carora le este stabilit, prin dispozitie scrisa a
primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat in baza Legii nr,
416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile
ulterioare;
b) mamele care au nascut incepand cu anul 2022, dar nu mai tarziu de trei
luni de la nasterea copilului si care fac parte din familii beneficiare de
alocatie pentru sustinerea familiei acordata in baza Legii nr. 277/2010 privind
alocatia pentru sustinerea familiei, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare; .
c) mamele cu dizabilitati care au nascut incepand cu anul 2022, dar nu mai
tarziu de trei luni de la nasterea copilului;
d) mamele care au nascut incepand 'cu anul 2022, dar nu mai tarziu de trei
luni de la nasterea copilului, aflate. temporar in situatii critice de viata,
respectiv victime ale calamitatilor, ale violentei. domestice, persoane
dependente si/sau care se afla în situatii deosebite de vulnerabilitate,
stabilite prin ancheta sociala intocmita de autoritatile publice cu atributii în
domeniul asistentei sociale sau pe baza unui referat. de ancheta sociala intocmit
de autoritatile publice cu atributii in domeniul asistentei sociale la
solicitarea persoanei sau sesizarea unui tert;
e) mame care au nascut incepand cu anul 2022, dar nu mai tarziu de trei luni
de la nesierea copilului si care nu detin acte de identitate si care, „i-a
motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
£) mamele minore care au nascut incepand cu anul 2022, dar nu ga
|
i
i
|
i
i
trei luni de la nasterea copilului; 2 |
9) mamele care au nascut incepand cu anul 2022, dar nu mai tarziu de trei
luni de la nasterea copilului, cetateni straini sau apatrizi proveniti din zona
conflictului armat din Ucraina.
Art, 3. Solicitantul poate beneficia doar o singură dată de stimulentul financiar pentru susținerea
familiei. i
Art. 4. STIMULENTUL FINANCIAR CARE SE ACORDĂ ÎN CAZUL CĂSĂTORIEI,
1). Cuantumul stimulentului financiar este de 1000 lei net/familie. i
2). Suma de 1000 lei net, se acordă beneficiarilor eligibili, în numerar sau în cont de card, după
oficierea căsătoriei.
SOLICITANȚI ELIGIBILI
Art. 5. Solicitanţii eligibili, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a). Ambii soți se află la prima căsătorie;
b). Unul dintre soți are domiciliul pe raza comunei Brăeşti de cel puţin un an;
€). Soții să nu aibă datorii faţă de bugetul local.
Dosarul va cuprinde:
a). Cerere tip din partea unuia dintre soți;
„b). Copie conform.cu originalul a cărții de identitate a ambilor soţi, valabile la momentul depunerii.
actelor; -
c). Copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie;
d). Certificat de atestare fiscală din care să reiasă faptul că au achitat impozitele şi taxele față de
- bugetul local
Art; 6. STIMULENTUL FINANCIAR CARE SE ACORDĂ ÎN CAZUL NAȘTERII
COPILULUI. o
a). Cuantumul stimulentului financiar este de 1000 lei net/familie, pentru fiecare copil născut;
b). Suma de -1000 lei net se acordă unuia dintre părinţi, în numerar sau în cont de card, după
nașterea copilului, în baza unei cereri, care se depune la Compartimentul de Asistenţă socială,
SOLICITANȚI ELIGIBILI
Art,7. Solicitanţii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
„ a). Unul dintre părinţi are domiciliul pe raza comunei Brăeşti;
b). Părinții se ocupă de creșterea şi togrij irea copilului;
€). Părinţii să nu aibă datorii față de bugetul local ;
d). Cererea de solicitare a stimulentului financiar să fie depusă nu mai târziu de trei luni de la data
nașterii copilului.
Dosarul va cuprinde:
a). Cerere tip din partea unuia dintre părinţi;
b). Copie conform cu originalul a cărților de identitate a părinților sau a unuia dintre părinți, după
caz;
€). Copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie, dacă există,
d). Copie conform cu originalul al certificatului de naştere a copihalui;
e): Certificat de atestare fiscală din care să reiasă faptul că au achitat impozitele şi taxele faţă de
bugetul local pe care le dețin în proprietate, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul
Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Președinte de şedinţă, Contrasemnează,
Consilier, : Secretar Genfâral al UAT,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.