13 decembrie 2024

HCL 29/2024 Bradu adoptată

Ședința ordinara a consiliului local bradu din data de 13.12.2024

Pe scurt

Consiliul local Bradu aprobă acordarea unui stimulent financiar pentru părinții care au copii nou-născuți, cu sume de 1000 lei pentru primul copil și 1500 lei pentru fiecare alt copil nou-născut (incluzând gemeni). De asemenea, aprobă regulamentul pentru acordarea acestui stimulent și stabilește că plata se va face de către Primăria Bradu conform regulilor din Anexa I; hotărârea intră în vigoare de la data de 13.12.2024. Practic, locuitorii primesc bani pentru nașterea copiilor, iar detaliile despre condiții și proceduri sunt prevăzute în regulamentul anexat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2024 a Consiliului Local Bradu
Titlu oficial
Din ședința ordinara a consiliului local bradu din data de 13.12.2024
Emitent
Consiliul Local Bradu
Număr
29 / 2024
Data
13 decembrie 2024
Localitate
Bradu, județul Argeș
Stare
adoptată
Locuri citate
Principali nr. 364

Pe același subiect în Bradu

Documente

Text

ROMANIA BRADU Primiria comunei Bradu Com. Bradu, Str. Principali, nr.364 Jud. Arg€s cIF 5172600 Telelol.I lax:. 0248.279. 412 e.mail: Eadq@egaeadlqjlg HOTARARE NR 29 tr3,r2.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru copiii nou-niscuti si aprobarea ' regulamentului de acdrdare a atestuia Avdnd in vedere : Raportul de audit fmanclat t 59421104.09.2024 al Camerei de Conturi Arge$; Raportul de specialitat€ nr.30073/02.12.2024 al Compaiimentului Asistenti Social[ ; Referatul de aprobare m.300'7 4/02.12.2024 alPrimarului comunei Bradu; Avizul comisiei de specilitate din cadrul Consiliului Local al comunei Bmdu; ln conformitate cu prevederile: Codul Civil, an.258, alin.(3), eJt.263 si ax.487, Legea asistentei soclale N.292/2011, arL2 alin(l), aft.3 alin.(l)- alin.(2) si ad.5, lit.m), Legea nr.272/2004 actualizata privind protecfia si promovarea drepturilor copilului.; h temeiul dispoziliilor art.129, alin.2, lit.b, alin.7, lit.b, art.139, alin. (1), din O.U.G.u.5712019 privind Codul administrativ; Consiliul Local al Comunei Bradu HOTARASTE: Art. I Se aprob[ acordarea unui stimulent fmanciar perinlilor care au domiciliul pe raza comunei Bmdu, judelul Aget pentru copiii nou-ndsculi, dupa cum urmeazi : - I 000 lei pentru primul copil nou-ndscut al familiei ; - 1500 lei peDfu umitodi copii nou nisculi in familie (se aplicn 9i pentru nagere gemelara) Art. 2 Se aprobi Regulamentul de acordare a Stimulentului financiar penhu copii Dou nesculi ai cdrtu pirinli au domiciliul pe raza comunei Bndu, judeful Argeq Art. 3. Sumele vor fi acordate de cdhe Primeria comunei Bradu, judelul Argeg conform ReguDanetului prevezut in Anexa m . I, care este pade integanti din pr€zenta hotftfue. Art. 4. Aceast6 hoErdre va intra in vigoare incepind cu data de 13.12.2024 Art. 5 (l) Prinarul Comunei Bmdu, pdn compartimentele de specialitate va duce la indeplinire prevederile prezentei hotereri. (2) Comunicarea gi aducerea la cunottinla publicd se vor face, conform competenlelor, prin gija Secretarului General al comunei Dafiazi: 13.12.2024 Pre$edinte de $edinf5, ContBsemneaz 6 penhu legalitate, hrexe laH.C.L Bt.29 /13.12.2024 REGULAMENT DE ACORDARX A STIMULENTULI'I FINAIICIAR PEMRU COP I NOU-NASCUTI I. Dispozifii geDerale Prezentul regulameDt stabileqte cadrul juridic unitar care se aplicd tuturor beneliciarilor penfu acordarea unui stimulent financiar pentru copiii nou-ndscu1i. II. Legislalie conextr > Prevederile art. 258 alin. (3) Cod Civil coroborat cu art. 263 alin.(l) Cod Civil cu modificdrile 9i completdrile ulterioare; > Dispoziliile a . 1 alin. (2), art. 2 alin. (4), art. 9 alin. (2) qi art. 46 alin. (3) dir Legea nr.2722004 pdvind proteclia gi Fomovar€a drepturilor copilului, republicate, cu modificirile $i completidle ultsioare; > Prevederile art.2 alin. (1), art.3 alin. (1) qi alh. (2), ait.5 (lit.m),art.15 alin. (3), art. 16 alin. (1) fi alin. (5), afi. 17 alh. (l) ti alin. (3), art.18 alin. (2) 9i art.66 alin. (l)-(4) din Legea nr. 292120 I I a Asistenlei Sociale, cu nodificirile qi completirile ulterioare; > I-EgeaI[.2'132006 pivind finaalele publice locale, cu modifictuile qi completirile ulterioare; > Prevederilor art. '129 alin. (l), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. b) $ ale art. 196 alin. (1) lit. a) din OrdoDan{a d€ urgenfa a Guvemului nr. 5712019 privind Codul addinistativ, cu modific.irile 9i coroplet?tile ulterioare; > Stmt€gia Nafionali privind Incluziuea Sociald qi Reducerea Siriciei 2022-2027; > I*gea nr.2412000 pivind normele de tehnic[ legislativd pentru elaborarea actelor normative; > Raportul de audit flDanciat nr. 59421/04.09.2024 al Camerei de Contui Argeg. III. Scop Scopul acorddrii stimulentului financiar este d€ a oferi un sprijin familiilor cu domiciliu io moua Bradu, judeful Argef pentru lngrijire4 oe$terea fi dezvoltarca armonioasd a copiilot precum $i penuu protec{ia pi promovarea drepturilor copilului ti ale Strategiei Nafionale pdvhd Incluziunea Sociah $i Reducerea Siriciei. IV. Criterii de eligibilitate Beneficiarii prezentei metodologii sunt parinlii/parintele copiluluvcopiilor nou-nascut / fi, reprezentantul legal al p[rintelui minoq cu domiciliul pe raza administrativ-teritoriale a comulei Bradu, judeful Arg€t. Pentru a beneficia de stimulentul financiar, beneficiarii trebuie sd indeplheasce cumulativ ulmdtoarele conditii: . Cel pulin un pirinte / sau rcprez€ntatul perintelui minor are domiciliul pe mza comunei Bradq judelul Arge$; . Nagerea copilului este imegistali la o maternitate de pe teritoriul Romaniei; . SA depud cererca d€ solicitare a stimulentului in termen de 90 de zile de la na$ere; . Si depun5 lr t€rmen de cel mult 60 zile inainte de depunerea ceredi sau 60 de zile de la depuaerea cererii bonuri fiscale, facturi justificative p€ntru curnplrarea/ achizilionarea de produse desthate nevoilo. de cregtere 9i ingrijire a copilului, V. Modalitatea de solutionar€ a cerefilor de acordare a sdmulentului financiar pertru copiii nou-riscufi din comuna Bradu, jude,tul Arget Stimulentul financiar se acordi pe bazi de cerere (conform anexei Al) gi docuhent€ doveditoare care atesti indeplinirca condifiilor prevazute de prezeDtul iegularnent. Acte trecesare D€ntru deDunerea dosarului; . Cererc - pentru acordarea unor drepturi de asisteDti sociah, prevezuti in Anexa Ai la prezentul Regulament; . Declaralie pe propria rdspundere privind obligatia de a utiliza stimulentul financiar p€Dtru copiii nou- nisculi, numai pentru cumpirarea/ achizilionarca de produse destinate nevoilor de cregere qi iogrijire a produse d€ cosmeticd li. igieni specifice virstei copilului, scutec€ li imbdciminte destinaE copilului, mas[ de bli$at; st[rii de sinatate a copilului, petul lenj€rie, cdrucior' ' "or"tii*tr."".*l,"rizlrii . ActuVactele de identitate ale plrintelui/pdrinjilor /reprezentant legal pirinte minor - original; . Cenificatut de Daltere a! copilului nou-ndscut -original ' Certificat de casdtorie - original de acord sI primeasca se depune declaralia celuilalt pbrinte ca este ' I! cazul Padn$lor necasatorili p[rintele solicitant stimulentul financiar; VI. Etapele alalizirii qi aprobiriidosarului Cererea de solicitare u financiar pentru nou-nascult' insofiE de doc'Fentele 'tLut"ntotui la sediul Primlriei comrurci Bradu' judetul Algel' iustificative, se va depune de cdtre solicitant ';;;ilil;;6so"i4a, at a'a ta aepdgeasci t€rmenul d€ 90 de ziled€ la na$erea copilului' l; '" document;le justificativ€ se amlize^zi itr ordinea inregisffirii Verificarea cererilor inso$te acestofa. se realizeazi in baza documentelor depuse de Verificarea indeplinirii condiliilor de eligibilitate solicitaot. SociaE a verificarea de cbtre Compartimentul de AsistenF iU iii."f""tf financiar se acorda dupe Ia depunerea cererii prin se acorda h termen de maxim 3 luni de indeplinirii criteriilor de eligibilitate 9i into;mirea unui rcfeut dupi verificarea dosarului I il temen de maximum 30 de zile de la depw€rea completi tZi,C.ptot*"u dreptului se rcalizea26 documentelor justificatlve, respectiv bonud sau facturi fiscale de valoarea stimulentului' inainte de depunerea cererii cet $i 60 zile (:; ie accepte Unuri sau facturi fiscale emise cu maxim 60 zile Sociab din cadrul Primiriei comunei Bmdu' dupd depunerea cererii la Compartimentul de Asist€nli pentru copiii nou-nasculi se. va pl6ti la casieria iostitu$ei' (A) iula acordati c,.r titlu de stimulent financiar (5) stimulentul fiianciar este m cuantum de 1006 lei net pentru primul copil ndscut al farniliei 9i 1500 lei pentru urmdtorul nou ntscut al familiei; 1500 lei pentru al doilea (6)in cazul primei nalted gemelare se acorde 1000 lei p€ntru Primul nascut ti cop Descut numai p€ntru cumperarea'/ achizitionarea de (?) Cuantumul stimulentului linanciar va putea fi folosit a copilului'.dupd cum urmeazd: produse deslinate nevoilor de cre$ere 5i ingrijire - alimenLe 9i produ.e/aparanfi destinate adminisrdrii alimentaliel coprlulur; - scutece $i imbrecdminte destinate copilului; - apalatue d€stinau monitoriztuii sttuii de - produse de cosmetici 9i igiend sp;n"" ua"t"i "opitutui; slndtat€ a copilului; - pitu! lenjerie, cerucior' masd de lnfi$at, etc' vII. Respirgerea cererii priYind dreptul la stimulent linatrciar pentru copiii nou niscu$ - ll Constituie motive de respingere a cercrii privind dreptul la stimulent financiat penttu copiii nou-nlscu!: a) neindeplinirea condiliilor de eligibilitate; fac obrytut d::anlui v:llll:1 b) a,r depus un dosar iT complet sau aotele car€ 1u ,s:rnt bonurilor frscal"/ cj ,ru au resp.ctat termenul de depunere a cererilor sau 9.:- ft::*: ;i;:;;';;;;;iooa,"ptuttusi'ut"ntrYclalp:ntucopiliT-";1i':1*:i1"-ff *' cererii prin dispozilia motivati ffi;ilil;rg;" zile de la expirarea teorenului de la depunerea de I0 zile luctatoare de la emitere a primaruluicare se comunic6 solicitantului Contrasemneaz 5 Pentru legalitate, Pre$edinte de $edinp, al,comr'1;ryi Bradu Jicu Comeliir Loredana - Secreal Eeneral / cbffit eostod l ANEXA A 1 CERXRE Privind acordarea stimulentului p€ntru nou-niscut Subsennatul(a) legitimat/d cu C.I. sena . trr. C.N,P. domiciliat/d in comrma Bradq sat Str. nr'----------, Bl.- sc._, ap. ', judeful Argeg, telefon in calitate de marnaft,i;E\ al copilului nou ndscut yA rog sd aprobafi acordarea stimulentului financiar pentru nou- ndscut. Copilul este primuVal doilea./urmdtorul niscut al familiei gi a fost imegistrat in registrul stirii civile sub numele de C.N.P. cu certificatul de nasJere seria _, nr. Declar pe proprie rispundere, sub sancliunile afi326 dn Codul penal privind infra4iunea de fals in declaralii cd s-a depus doar prezenta cerere, in vederea acorddrii stimulentr:lui financiar penhu nou ndscut. ' Solicitantul se ocupd de cregterea qi ingrijirea copilului qi locuiegte impreund cu aceast4 c{pilul nefiind incredinlat sau dat in plasament unei alte persoane ori rmui organism privat autorizat sau serviciu public. Mentionez cd doresc ca suma de bani si fie ridicatd de la caserie cle titularul cererii. Data, Semnatura, Declaralie Subsemnatul(a)........ ...................ppin prezenta declar cd am fost informat cd datele cu caracter personal sunt prelucrate in scopul qi pentru indeplinirea aaibuliilor legale ale instituliei. Am luat la cunoqtin{i cd informaliile din cererea dqrusd gi actele anexate la aceast4 vor fi prelucrate de primdria Comunei Bradu cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/6i9 privind protecfia persoanelor fizice in ceea ce privegte prelucrarea datelor cu caracter personal gi privind libera circulatie a acestor da1e. Dat4 Semnetur4

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: bradu.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala