Pe scurtConsiliul Local al municipiului Botoșani își dă acordul pentru dezmembrarea unui imobil aflat în proprietatea publică a orașului, situat pe Calea Tudor Vladimirescu, Parcul Tineretului, conform documentației tehnice înregistrate la data de 07.03.2022. Decizia implică împărțirea sau separarea terenului dintr-o singură parcelă în alte părți; efectul pentru locuitori este că se poate modifica modul în care este gestionat terenul public, cu eventuale realizări imediate sau viitoare în spațiul respectiv, în funcție de proiectul final. Vor fi respectate reglementările cadastrale și procedurile de avizare, recepție și înscriere în registrele funciare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită „ Referat Admitere dezmembrare sub nr. 19761 din 07.03.2022” aprobată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 19761 din 07.03.2022, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în Municipiul Botoṣani, str. Tudor Vladimirescu, Parcul Tineretului, proprietatea publică a municipiului Botoṣani cu număr cadastral 67816 înscris în Cartea Funciară nr. 67816 a municipiului Botoṣani, în 2 loturi după cum urmează: a) lotul nr.1: imobilul cu număr cadastral 69362,…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMANIA
JUDETUL BOTOSANI
MUNICIPIUL BOTOSANI
CONSILIUL LOCAL
______________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
privind acordul Consiliului Local pentru efectuarea operaṭiunilor de dezmembrare a
unui imobil, proprietatea publică a municipiului Botoṣani
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
având în vedere referatul de aprobare a iniṭiatorului Primarul Municipiului Botoṣani, domnul
Cosmin Ionuṭ Andrei, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Botoṣani să îṣi dea
acordul cu privire la realizarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui teren, proprietatea publică a
Municipiului Botoṣani, ce se va realiza în baza documentaţiei tehnice privind dezmembrarea
imobilului înregistrat cu număr cadastral 67816 situat în Municipiul Botoṣani, str. Tudor Vladimirescu,
Parcul Tineretului, înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani – Biroul de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 19761 din 07.03.2022.
văzând raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, precum şi rapoartele de avizarea ale
comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2), art. 879 şi art. 880 din Codul civil al României,
adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin.
(2) din Legea cadastrului și a publicități imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare ṣi ale art.132, 133, 134 ṣi 135 din Ordinul Directorului General al Agenţiei
Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/09.07.2014, privind aprobarea Regulamentului
de avizare, recepţie şi înscriere în registrul de carte funciară, cu modificặrile ṣi completările ulterioare;
în temeiul prevederilor art. 196, alin. (1) lit. (a) coroborat cu prevederilor art. 129 alin. (2) lit.
(c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 240 alin. (2) din Ordonanṭa de urgenṭă a Guvernului
României nr.
57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificặrile ṣi completările
ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită „ Referat Admitere dezmembrare sub
nr. 19761 din 07.03.2022” aprobată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr.
19761 din 07.03.2022, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în Municipiul Botoṣani, str. Tudor
Vladimirescu, Parcul Tineretului, proprietatea publică a municipiului Botoṣani cu număr cadastral
67816 înscris în Cartea Funciară nr. 67816 a municipiului Botoṣani, în 2 loturi după cum urmează:
a) lotul nr.1: imobilul cu număr cadastral 69362, având suprafaţa măsurată de 14791 m.p.,
proprietate publică a municipiului Botoṣani;
b) lotul nr.2: imobilul cu număr cadastral 69363, având suprafaţa măsurată de 2444 m.p.,
proprietate publică a municipiului Botoṣani;
Art. 2 Se mandatează domnul Maleş George Cătălin, Ṣeful Biroului Cadastru din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului, să semneze actul autentic de dezmembrare.
Art. 3 Prin grija Seviciului Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, se
vor urma procedurile de actualizare a inventarului bunurilor aparținând domeniului privat al
municipiului Botoșani corespunzător modificărilor aduse prin prezenta hotărâre.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Daniel Botezatu Secretar general, Ioan Apostu
Botoșani, 16 martie 2022
Nr. 75
ROMANIA
JUDETUL BOTOSANI
MUNICIPIUL BOTOSANI
CONSILIUL LOCAL
______________________________________________________________________________
ANEXA LA H.C.L. NR. 75 DIN 16.03.2022
LUCRAREA DE SPECIALITATE DENUMITĂ
„ REFERAT ADMITERE DEZMEMBRARE SUB NR. 19761 DIN 07.03.2022”
APROBATĂ DE BIROUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ BOTOṢANI
SUB NR. 19761 DIN 07.03.2022,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Daniel Botezatu Secretar general, Ioan Apostu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.