19 februarie 2020

HCL 64/2020 Botoșani adoptată

HOTĂRÂRE Privind aprobarea prelungirii duratei unui contract de concesiune cu S.C. Alfa Land S.R.L.

Denumire
Hotărârea nr. 64 din 2020 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
64 / 2020
Data
19 februarie 2020
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea duratei unui contract de concesiune pentru utilizare și exploatare teren pentru realizarea unui traseu de cablu îngropat, în vederea racordării la rețeaua electrică a unei Centrale fotovoltaice din zona Rediu-Botoșani, pentru o perioadă totală de maximum 30 de ani. Actul adițional se va perfectua doar după renegocierea redevenței. Autoritatea locală stabilește să se execute măsurile pentru implementare prin primar și aparatul său, iar studiul de oportunitate al contractului este aprobat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă prelungirea duratei unui contract de concesiune având ca obiect utilizare ṣi exploatare teren pentru realizare unui traseu de cablu îngropat în vederea realizării investiției racordare la rețeaua electrică de distribuție a Centralei fotovoltaice de producere a energiei electrice din conversia energiei solare situat în zona Rediu-Botoṣani, concesionar – S.C. Alfa Land S.R.L. pentru pe o durata totală însumată de maxim 30 ani

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL ______________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind aprobarea prelungirii duratei unui contract de concesiune cu S.C. Alfa Land S.R.L. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI având in vedere referatul de aprobare a iniṭiatorului Primarul Municipiului Botoṣani, domnul Cặtặlin Mugurel Flutur, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului aprobarea prelungirii duratei unui contract de concesiune cu S.C. Alfa Land S.R.L. văzând solicitarea S.C. Alfa Land S.R.L. înregistratặ sub nr. 29897 din 12.12.2019 de a prelungi durata contractului de concesiune nr. 4420/26.02.2013, precum ṣi raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu şi rapoartele de avizarea ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; în conformitate cu art. 129, alin (2), lit. (c) coroborat cu art. 129, alin. (6) lit.a) ṣi b) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, art. 13-22 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executặrii lucrặrilor de construcṭii, republicatặ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 139 alin. (3) lit.g) și art. 240 alin. (2) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, HOTĂRĂŞTE : Art.1 (1) Se aprobă prelungirea duratei unui contract de concesiune având ca obiect utilizare ṣi exploatare teren pentru realizare unui traseu de cablu îngropat în vederea realizării investiției racordare la rețeaua electrică de distribuție a Centralei fotovoltaice de producere a energiei electrice din conversia energiei solare situat în zona Rediu-Botoṣani, concesionar – S.C. Alfa Land S.R.L. pentru pe o durata totală însumată de maxim 30 ani. (2) Perfectarea actului adiţional la contract de concesiune se va efectua numai după renegocierea redevenţei . Art. 2 Se aprobă Studiul de oportunitate al contractului de concesiune încheiat cu S.C. Alfa Land S.R.L.. conform anexei la prezenta hotărâre. Art.3. Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Eugen Cristian Țurcanu Secretar general, Oana Gina Georgescu Botoșani, 19 februarie 2020 Nr.64 ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL ANEXA LA HCL NR. 64 DIN 19 FEBRUARIE 2020 STUDIUL DE OPORTUNITATE privind prelungirea duratei unui contract de concesiune cu S.C. Alfa Land S.R.L. a) DESCRIEREA SI IDENTIFICAREA BUNULUI CONCESIONAT: Obiectul concesiunii prin licitaţie publică este terenul în suprafaţă de 5946 m.p. aparţinând domeniului privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Botoşani, Judetul Botoşani, conform schiţei anexate. Situatia Juridica : - imobilul ce face obiectul prezentului studiu de oportunitate este detaliat în lista anexa la prezentul studiu de oportunitate si are urmatoarele caracteristici -terenul este amplasat extravilan, zona Rediu-Botoṣani; -suprafata totala este de 5946 mp; -proprietar este Municipiul Botoşani, judetul Botoşani; -terenul face parte din domeniul privat al Municipiul Botoşani, judetul Botoşani, în administrarea Consiliului Local b) MOTIVELE DE ORDIN ECONOMIC, FINANCIAR, SOCIAL SI DE MEDIU, CARE JUSTIFICA REALIZAREA CONCESIONARII: Terenul propus spre concesionare, va primi o destinaţie utilă, in scopul atragerii de fonduri suplimentare la bugetul local precum și dezvoltarea si amenajarea zonei din punct de vedere urbanistic . Din punct de vedere economico-financiar se va realiza exploatarea la cote superioare a unor teren , atragerea de fonduri private pentru realizarea investițiilor propuse, respective atragerea de fonduri suplimentare la bugetul Municipiului Botoṣani prin încasarea redevenței in urma concesionarii terenului, impozit pe teren, taxe aferente activitaților ce se vor desfașura; Din punct de vedere social, aceste veniturile obtinute, se vor folosi in interesul general al locuitorilor din Municipiul Botoşani, Judeţul Botoşani, mai mult exploatarea bunurilor se va realiza cu forta de muncă prin realizarea investițiilor propuse. Din punct de vedere al mediului, prin activitatea propusă a se desfăşura în urma realizăii investiţiei, nu se vor afecta condiţiile de mediu, se propune ambientarea mediului prin realizarea unor lucrări auxiliare specifice, se vor lua măsuri de protecţie a mediului prin asigurarea condiţiilor de evacuare a apelor pluviale şi menajare la un sistem de canalizare care să respecte prevederile legale în vigoare, rezidurile menajere vor fi depozitate în vederea colectării periodice în locuri special amenajate care să respecte prevederile legislaţiei în vigoare. c) INVESTIŢIE NECESARA PENTRU TEREN S.C Alfa Land S.R.L. a solicitat prin cererea nr. 29897 din 12.12.2019 prelungirea contractului de concesiune nr. 4420 din 26.03.2013 încheiat pentru o durata de 15 ani, pentru o durata de încă 15 ani de utilizare ṣi exploatare a terenului realizare unui traseu de cablu îngropat în vederea realizării investiției racordare la rețeaua electrică de distribuție a Centralei fotovoltaice de producere a energiei electrice din conversia energiei solare, motivat de faptul cặ pe acest teren este afectat de reṭeaua electricặ de alimentare a Centralei fotovoltaice. d) NIVELUL MINIM DE LA CARE PLEACA NEGOCIEREA: Preţul minim de la care va pleca negocierea pentru stabilirea redevenţei va fi de 25,15 lei/mp/an, pentru construcṭie, 4,1 lei/mp/an, pentru acces, ce se va indexa anual. e) DURATA ESTIMATĂ A CONCESIUNII Durata maximặ a concesiunii va fi de 30 ani, respectiv durata totalặ a concesiunii sặ nu depặṣeascặ 30 de ani . Potrivit art. 306 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ: Durata concesiunii (1) Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naţionalitatea sau de cetăţenia concesionarului, pentru o durată care nu va putea depăşi 49 de ani, începând de la data semnării lui. (2) Durata concesiunii se stabileşte de către concedent pe baza studiului de oportunitate. (3) Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică poate fi prelungit prin acordul de voinţă al părţilor, încheiat în formă scrisă, cu condiţia ca durata însumată să nu depăşească 49 de ani. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (3), prin legi speciale se pot stabili concesionări cu durată mai mare de 49 de ani ART. 362 Modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate privată (1) Bunurile proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi date în administrare, concesionate ori închiriate. (2) Bunurile proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi date în folosinţă gratuită, pe termen limitat, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice. (3) Dispoziţiile privind darea în administrare, concesionarea, închirierea şi darea în folosinţă gratuită a bunurilor aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se aplică în mod corespunzător. f) DURATA PREVIZIBILĂ PENTRU REALIZAREA INVESTITIILOR ÎN CADRUL CONCESIUNII Concesionarul este obligat ca in primul an sa realizeze investii prin dezvoltarea și amenajarea zonei din punct de vedere urbanistic Acest grafic poate fi definitivat la contractare în funcţie de priorităţile stabilite de concendent şi va face parte integrantă din contractul de concesiune. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Eugen Cristian Țurcanu Secretar general, Oana Gina Georgescu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă