Pe scurtSe aprobă noul stat de funcții al Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Botoșani, adică numărul și tipurile posturilor disponibile și cerințele lor, conform anexei. Se sună încetarea valabilității Hotărârii Anterioare nr. 398/2020 și se stabilește că primarul va asigura implementarea prevederilor. Pentru locuitori nu presupune cheltuieli imediate, dar poate însemna o structură instituțională ajustată și eventual ocuparea posturilor după noul plan, respectând legislația în salarizare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea statului de funcţii al Serviciului Public Comunitar Local pentru
Evidența Persoanelor Botoșani
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI,
analizând propunerile domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea statului de
funcţii al Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Botoșani,
văzând raportul de specialitate al Serviciului resurse umane, salarizare nr. 7355/2022 şi
rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,
în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și
ale Legii - cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr.
57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă statul de funcţii al Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența
Persoanelor Botoşani, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri,
HCL nr. 398/2020 își încetează
valabilitatea.
Art. 3 Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Secretar general,
Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu
Botoșani, 28 noiembrie 2022
Nr. 536
Anexa la HCL NR. 536/28.11.2022
STAT NOMINAL DE PERSONAL
SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENŢA PERSOANELOR BOTOŞANI
PE ANUL 2022
Functii publice nivel grad/ nivel
Nr. Grad/ grad
crt. Numele şi prenumele de conducere de execuţie clasa
profesional studii Functii contractuale treapta studii
1. Gabur Constantin Dorin Şef serviciu I S
I. COMPARTIMENT STARE CIVILĂ
2. Ciobanu Ecaterina consilier I superior S
3. Cornia Ramona-Mihaela consilier I superior S
4. Patrar Botușan Giuliana consilier juridic I principal S
5. Moşniagu Mihai consilier I superior S
6. VACANT referent III superior M
7. Bejinariu Camelia consilier I asistent S
8. Purice Elena consilier I superior S
9. Sandu Mihaela referent III superior M
II. BIROU EVIDENŢA PERSOANELOR
II.1 Compartiment Regim Evidenţă
10 VACANT consilier I superior S
11 VACANT consilier I superior S
12 VACANT consilier I asistent S
13 Papuc Daniel juridic I superior S
14 Budeanu Aurelian referent III superior M
15 Ciobanu Elena consilier I superior S
16 Alecu Iulian Petru consilier I principal S
inspector de
17 Popovici Tatiana Gabriela specialitate I S
inspector de
18 Tofan Elena Monica specialitate IA S
1
Functii publice nivel grad/ nivel
Nr. Grad/ grad
crt. Numele şi prenumele de conducere de execuţie clasa profesional studii Functii contractuale treapta studii
inspector de
19 Sava Lăcrămioara Florentina specialitate IA S
II.2 Compartiment Ghişeu Unic
20 Belecciu Claudia consilier I superior S
21 Ionescu Daniel Cristian consilier I superior S
22 Motriuc Bianca consilier I superior S
23 Blaga Ramona consilier I superior S
24 Pavel Mihai referent III superior M
25 VACANT referent III superior M
26 Mihăianu Cătălin Ştefan referent III superior M
27 Corneschi Camelia Georgiana referent III superior M
II.3 Compartiment Relaţii cu Publicul
28. Mihalache Livioara referent III superior S
29. Brehuescu Luminiţa arhivar IA M
Nr. TOTAL FUNCŢII PUBLICE din care: 25
Nr. TOTAL FUNCŢII PUBLICE DE CONDUCERE 1
Nr. TOTAL FUNCŢII PUBLICE DE EXECUŢIE 24
NR. TOTAL FUNCŢII CONTRACTUALE DE EXECUŢIE 4
NR. TOTAL FUNCŢII CONTRACTUALE DE CONDUCERE 0
NUMĂR PERSONAL 29
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu
2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.