ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii unui Acord de cooperare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională
Nord-Est în vederea organizării evenimentului ,,Gala Turismului ,,Descoperă Nord-Est”
CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI BOTOȘANI,
având în vedere propunerea domnului Primar Cosmin Ionuţ Andrei în calitate de inițiator,
privind aprobarea încheierii unor Acord de cooperare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-
Est în vederea organizării evenimentului ,,Gala Turismului ,,Descoperă Nord-Est”,
văzând referatul de aprobare al inițiatorului, raportul de specialitate comun al Serviciului
Patrimoniu și Direcției Economice, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum și
rapoartele de avizare și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Botoșani,
în baza dispozițiilor art. 108, art. 129 alin. (2) lit. c) și lit. e), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. a), d),
alin. 9 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ,
având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Botoşani nr.
415/30.09.2025 privind transmiterea bunurilor aferente investiției „Consolidare și Restaurare Teatrul
„Mihai Eminescu” Botoșani” în administrare instituției Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani,
în temeiul art. 87, art. 139 alin. (3) lit. f) și g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRÂȘTE
Art. 1. Se aprobă folosirea de către cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a Sălii
de spectacol împreună cu toate spaţiile accesorii şi Sala de marmură de la etajul 1 din cadrul Teatrului
,,Mihai Eminescu” Botoşani în vederea organizării evenimentului ,,Gala Turismului ,,Descoperă Nord-
Est” în perioada 9 -11.12.2025.
Art. 2. (1) Se aprobă încheierea unui ACORD DE COOPERARE între Municipiul Botoşani,
Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoşani și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, pentru ducerea
la îndeplinire a prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre, în care vor stabili de comun acord drepturile
şi obligaţiile părţilor şi va conţine cel puțin clauzele din prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicesc domnul Primar al Municipiului Botoşani și domnul Manager al Teatrului
,,Mihai Eminescu” Botoşani să încheie şi semneze în numele Consiliului Local al Municipiului
Botoṣani, acordul de cooperare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prevăzut în anexa
la prezenta hotărâre.
(3) Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în calitate de comodatar este obligat să se
îngrijească de conservarea bunurilor primite în folosinṭă gratuită ca un bun proprietar și în bune
condiții, să folosească spațiile în scopurile stipulate ṣi să amenajeze şi să organizeze spaţiile necesare
pe cheltuiala sa în vederea desfășurării activităților propuse.
(4) Cheltuielile privind utilităţile consumate pe perioada deşfăşurării evenimentelor vor fi
acoperite din bugetul Teatrului ,,Mihai Eminescu” Botoşani.
Art. 3. Primarul Municipiului Botoşani, prin Serviciul Patrimoniu, Direcția Economică și
celelalte servicii ale aparatului de specialitate, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, precum
și Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoşani prin reprezentanţii legali vor asigura ducerea la îndeplinire a
prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Secretar general al Municipiului,
Relu Constantin Chiriac Oana - Gina Chițanu
Botoşani, 11 noiembrie 2025
Nr. 507
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
Anexa la H.C.L. nr. 507/ 11.11.2025
ACORD DE PARTENERIAT
pentru organizarea evenimentului
GALA TURISMULUI „DESCOPERĂ NORD-EST” – EDIȚIA A X-A ANIVERSARĂ
Botoșani, 9–11 decembrie 2025
I. PĂRȚILE
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cu sediul în Piatra Neamț, Str. Lt. Drăghiescu
nr. 9, jud. Neamț, cod poștal 610125, tel. 0233 218071, e-mail:
[email protected], având
Codul de înregistrare fiscală 11616139, cont IBAN RO97BRDE280SV08989202800 deschis la BRD
Piatra Neamț, reprezentată legal prin domnul Vasile ASANDEI, Director General, denumită în
continuare ADR Nord-Est,
și
UAT Municipiul Botoșani, cu sediul în Botoșani, str. Piața Revoluției, nr.1, jud. Botoșani, cod
poștal 710236, tel. 0231 502200, e-mail:
[email protected], website: www.primariabt.ro,
reprezentată prin COSMIN IONUȚ ANDREI, Primar, denumită în continuare Partener principal,
au convenit încheierea prezentului Acord de Parteneriat, în vederea colaborării pentru organizarea
ediției aniversare a Galei Turismului „Descoperă Nord-Est”, eveniment organizat de ADR Nord-Est
în perioada 9–11 decembrie 2025, la Botoșani.
II. OBIECTUL ȘI ACTIVITĂȚILE PARTENERIATULUI
Obiectul parteneriatului este cooperarea dintre ADR Nord-Est și UAT Municipiul Botoșani
pentru pregătirea și derularea Galei Turismului „Descoperă Nord-Est” – Ediția a X-a, eveniment
regional de promovare a turismului. În cadrul acestui parteneriat, se vor organiza următoarele
evenimente și activități în perioada 9–11 decembrie 2025:
• Conferința „Descoperă Nord-Est”, care va include dezbateri și prezentări despre turismul
regional.
• Expoziția gastronomică tradițională si expozitia destinatiilor turistice ale Regiunii Nord-
Est, unde vor fi expuse produse locale și tradiționale ale județului și Municipiului Botoșani.
• Bursa de contacte B2B, facilitând întâlniri de afaceri și schimburi de experiență între
operatorii economici din domeniul turismului.
• Gala Educației, dedicată parteneriatelor dintre educație și turism, unde se vor premia
inițiativele educaționale în domeniu.
• Gala de decernare a premiilor de excelență în turism, în cadrul căreia vor fi recunoscute
public cele mai bune proiecte și personalități din turismul regional.
• Infotrip în municipiul și județul Botoșani, care va cuprinde excursii organizate pentru
participanți (agenți de turism, jurnaliști, factori decidenți), cu ghid local, vizitând principalele
obiective turistice din zona Botoșani.
Prin acest parteneriat, ADR Nord-Est și Primăria Botoșani își propun să asigure o bună desfășurare a
fiecăreia dintre activitățile menționate, subliniind valorile culturale și turistice locale.
III. MODALITĂȚI DE REALIZARE
3.1. ADR Nord-Est se obligă să:
• Coordoneze organizarea generală a evenimentului, asigurând elaborarea programului
detaliat al conferinței, bursei de contacte, Galei Educației și Galei Premiilor de Excelență,
precum și derularea acestora conform planificării.
• Invite și asigure participarea personalităților și experților relevanți în domeniul turismului
(de exemplu, reprezentanți ai ministerului de resort, autorități locale și alte instituții partenere),
contribuind la deschiderea conferinței și a galei.
• Să coordoneze amenajarea standurilor expoziționale necesare organizarii expoziției
gastronomice, asigurand conditiile necesare expunerii produselor care vor fi aduse de
producatorii locali.
• Asigure premiile și diplomele care vor fi decernate în cadrul Galei Educației și Galei
Premiilor de Excelență în turism, inclusiv pregătirea materialelor de promovare și a
materialelor informative pentru participanți.
• Elaboreze și difuzeze materialele de promovare și comunicare (afișe, pliante, comunicate
de presă), precum și orice alt suport necesar pentru mediatizarea evenimentului la nivel
regional și național.
• Coordoneze logistica evenimentului, inclusiv pregătirea și asigurarea dotărilor tehnice
(sonorizare, scenă, mobilier) necesare în sălile de conferință și în spațiile expoziționale, în
colaborare cu instituțiile locale.
• Asigure cazarea și masa invitaților care participă oficial la eveniment (în măsura resurselor
proprii), precum și sprijinul delegațiilor care participă la infotripul organizat în municipiul și
județul Botoșani.
• Supravegheze desfășurarea programului, asigurând legătura cu echipa de implementare și
intervenind pentru rezolvarea oricăror probleme apărute pe parcursul organizării
evenimentului.
3.2. Primăria Municipiului Botoșani se obligă să asigure următoarele:
09.12.2025 Contribuția Primăriei Botoșani
Locație: Cuvânt de bun-venit (5 minute) din partea Domnului Primar, în calitate de
salon de gazdă a evenimentului și participare la Dezbaterea „Dezvoltarea și
evenimente, promovarea turismului prin parteneriate public-private, cooperare
Mun. transfrontalieră și fonduri europene” (Interval orar 10.30-11.30)
Botoșani
Organizarea, împreună cu Asociații/ONG, etc., a unei expoziții
Orele 10:00 – gastronomice cu produse tradiționale și a unui stand de informare și
16:00 promovare Destinația Municipiul Botoșani (în intervalul orar 10:00 –
16:00)
Desemnarea unui reprezentant al Primariei Municipiului Botoșani care să
participe la Masa Rotunda „Noi proiecte și parteneriate pentru promovarea
Rutei Gastronomice Transfrontaliere și a Rutei Cucuteni-Tripolia
îmbunătățirea inițiativelor turistice regionale și transfrontaliere in
România-Moldova-Ucraina” (interval orar 15:00- 16:00)
Locație: Cuvânt de bun-venit (5 minute) din partea Domnului Primar, în calitate de
Teatrul gazdă a evenimentului
”Mihai
Eminescu” Punerea la dispoziție Sălii de spectacol împreună cu toate spaţiile accesorii
Botoșani şi sala de marmură de la etajul 1 din cadrul Teatrului ”Mihai Eminescu”
Botoșani; desemnarea unor responsabili pentru aceste spații, care să asiste
Orele 17:00 – echipa ADR pe tot parcursul evenimentului
21:00
Sonorizare și proiecție video pe ecran, asigurate de echipa specializată
din cadrul Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani
Un spectacol artistic de muzică, organizat de Filarmonica Primăria
Botoșani în cadrul Galei Turismului din Regiunea Nord-Est
10.12.2025 – Organizarea unui program de vizitare obiective turistice și culturale,
infotrip din Municipiul și din județul Botoșani, pentru un număr de 50 reprezentanți
Judetul ai sectorului turistic din România, Republica Moldova și Ucraina.
Botosani Punerea la dispoziție a unui ghid de turism local, care să preia participanții
11.12.2025 – la infotrip de la hotelurile din Botoșani unde vor fi cazați, să îi însoțească
infotrip Mun. și să ghideze grupul la obiective culturale și turistice din județul Botoșani
Botoșani (10.12.2025, orele 09:00-16:30) și din Municipiul Botoșani (11.12.2025,
orele 09:00-14:00)
*Transportul va fi asigurat cu un autocar cu șofer, pus la dispoziție de
Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor”
Prin îndeplinirea acestor obligații, Primăria Municipiului Botoșani sprijină activ succesul Galei
Turismului „Descoperă Nord-Est” – Ediția a X-a, evidențiind patrimoniul cultural și turistic al regiunii.
IV. DURATA ACORDULUI
Prezentul acord intră în vigoare la data semnării de către ambele părți și este valabil până la
data de 31 decembrie 2025, când își încetează automat efectele. Parteneriatul vizează în mod special
perioada 9–11 decembrie 2025, dar clauzele convenite sunt aplicabile întregului interval menționat.
V. DISPOZIȚII FINALE
Orice modificare a prezentului acord se va face numai prin act adițional scris, semnat de către
reprezentanții legali ai ambelor părți. În caz de forță majoră (așa cum este definită de lege), părțile vor
fi exonerate de răspundere pentru neexecutarea totală sau parțială a obligațiilor asumate, pe durata
evenimentelor afectate de cauza de forță majoră.
Orice dispută apărută din interpretarea sau executarea prezentului acord se va soluționa pe cale
amiabilă. În cazul în care rezolvarea amiabilă nu este posibilă, litigiile vor fi supuse instanțelor de
drept comun competente de la sediul ADR Nord-Est (Piatra Neamț).
Acordul a fost încheiat astăzi, ……, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
Partener principal,
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est UAT Municipiul Botoșani
Director General, Primar,
Vasile ASANDEI Cosmin Ionuț ANDREI
Serviciul Juridic ADR Nord-Est, Manager Teatru „Mihai Eminescu”
Vasilachi Alexandru
Serviciul Patrimoniu,
UAT Municipiul Botoșani
Gherase Iulius Sebastian
Director Economic,
UAT Municipiul Botoșani
Gheorghiţă Mirela Elena
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Secretar general al Municipiului,
Relu Constantin Chiriac Oana - Gina Chițanu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.