Pe scurtSe aprobă componența Juriului care va acorda Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, format din 7 membri cu rol de președinte și evaluatori: Nicolae Manolescu (președinte) plus alți academicieni și critic literari. Juriul ales rămâne în funcție 5 ani de la data aprobării hotărârii, iar competența lui este să decidă câștigătorul premiului; odată cu această hotărâre se abrogă componența anterioară din 2019. Impact pentru cetățeni: nu implică fonduri sau termene imediate, dar stabilește cine decide premiul în următorii ani.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă componența Juriului de Acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, respectiv: • Nicolae Manolescu – Presedinte, academician, membru al Academiei Române, dr.prof.univ., critic şi istoric literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti; • Mircea Mihăieş, membru, prof. dr. univ. Univeristatea de Vest din Timişoara, • Răzvan Voncu, membru, prof. dr. univ. Universitatea din Bucureşti, • Vasile Spiridon, membru, prof. dr. univ. Universitatea din Bacău, • Angelor Mitchievici, membru, prof. dr. univ. Universitatea din Constanţa, • Irina Petraş,…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMANIA
JUDETUL BOTOSANI
MUNICIPIUL BOTOSANI
CONSILIUL LOCAL
________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
privind aprobarea componenței Juriului de Acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai
Eminescu” – Opera Omnia
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI,
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea componenței
Juriului de Acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia,
având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Centrul Informaţii Cetăţeni, raportul de
avizare al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, precum și adresa nr. 100 din 19 octombrie 2022 a
fundației culturale „HYPERION – CAIETE BOTOȘĂNENE” – Botoșani,
în baza prevederilor HCL nr. 281/26.09.2019 de aprobare a Regulamentului de acordare a
Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia,
în temeiul art. 139 alin. (2) din din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
publicată în Monitorul Oficial din 5 iulie 2019,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă componența Juriului de Acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai
Eminescu” – Opera Omnia, respectiv:
• Nicolae Manolescu – Presedinte, academician, membru al Academiei Române, dr.prof.univ.,
critic şi istoric literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti;
• Mircea Mihăieş, membru, prof. dr. univ. Univeristatea de Vest din Timişoara,
• Răzvan Voncu, membru, prof. dr. univ. Universitatea din Bucureşti,
• Vasile Spiridon, membru, prof. dr. univ. Universitatea din Bacău,
• Angelor Mitchievici, membru, prof. dr. univ. Universitatea din Constanţa,
• Irina Petraş, membru, critic literar, preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România,
• Ioan Holban, membru, critic şi istoric literar director Teatrul „Luceafărul” Iaşi
Art. 2. Juriul nominalizat la art. 1 este ales pe o perioadă de 5 ani începând cu data aprobării
prezentei.
Art. 3. Începând cu aprobarea prezentei se abrogă HCL nr. 331/28.10.2019 privind aprobarea
componenței Juriului de Acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
Art. 4. Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate va asigura ducerea
la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Petru Taielup Secretar general, Ioan Apostu
Botoșani, 31.10.2022
Nr. 503
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.