29 decembrie 2021

HCL 503/2021 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea procedurii de acordare a inlesnirii la plata sub forma scutirii unei cote de 75% din majorarile de intarziere aferente obligatiilor fiscale restante datorate bugetului local al Municipiului Botosani de catre persoanele fizice

Denumire
Hotărârea nr. 503 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
503 / 2021
Data
29 decembrie 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Primăria Botoșani aprobă un nou program care permite locuitorilor să plătească mai ușor obligațiile fiscale restante prin scutirea a 75% din penalitățile de întârziere. Practic, dacă ai datorii la bugetul local, acea parte din majorările de întârziere se reduce cu trei sferturi, iar restul se plătește în conformitate cu procedura prezentată în Anexa. Asta înseamnă un nivel mai mic de bani de plătit acum și eventual termene sau condiții specifice detaliate în procedură.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă procedura de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere neplătite aferente obligațiilor fiscale restante datorate bugetului local al Municipiului Botoșani de către persoanele fizice, în conformitate cu Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea procedurii de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale restante datorate bugetului local al Municipiului Botoșani de către persoanele fizice CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând expunerea de motive a Primarului Municipiului Botoşani, Cosmin Ionuţ Andrei privind aprobarea procedurii de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere datorate bugetului local al Municipiului Botoșani de către persoanele fizice, având în vedere Referatul privind necesitatea aprobării hotărârii înregistrat sub nr. 38921/10.11.2021 și Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 38919/10.11.2021, emise în comun de Direcţia Economică şi Direcţia Impozite şi Taxe, aprobate de Primarul Municipiului Botoşani; în baza prevederilor: - art.185 alin. (1), lit. b) și alin. (6) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, - Legii nr.207/20.07.2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; - art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 129 alin (4) lit. c) şi art 139 alin.(3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările si completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art. 1 Se aprobă procedura de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere neplătite aferente obligațiilor fiscale restante datorate bugetului local al Municipiului Botoșani de către persoanele fizice, în conformitate cu Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Se aprobă scutirea cotei de 75% din majorărilor de întârziere neplătite aferente obligațiilor de plată principale din impozite și taxe datorate bugetului local, restante la 31 decembrie 2021, cu condiția achitării integrale a obligațiilor de plată detaliate în procedura de acordare, până la data de 30 iunie 2022. Art. 3 Primarul Municipiului Botoșani, prin Direcția Impozite și Taxe, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Constantin Liviu Toma Secretar general, Oana Gina Georgescu Botoşani, 29 decembrie 2021 Nr. 503 ROMÂNIA Anexă la HCL nr. 503 din 29.12.2021 JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL PROCEDURA DE ACORDARE a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale restante la data de 31 decembrie 2021, datorate bugetului local al Municipiului Botoșani de către persoanele fizice I. Dispoziții generale Art.1. (1) Prezenta procedură se aplică obligațiilor de plată din impozite și taxe datorate bugetului local al Municipiului Botoșani, de către contribuabilii persoane fizice. II. Obiectul înlesnirilor la plată Art.2. Înlesnirile la plată care fac obiectul acestei proceduri sunt: a) scutirea la plată a unei cote de 75% din majorările de întârziere datorate. Art.3. Majorările de întârziere care fac obiectul scutirii sunt aferente: a) obligațiilor de plată principale restante la 31 decembrie 2021 inclusiv; b) obligațiilor de plată principale declarate suplimentar de contribuabil prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile fiscale principale cu scadențe anterioare datei de 31 decembrie 2021 inclusiv; c) obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 31 decembrie 2021 inclusiv, stinse până la această dată; d) obligațiilor de plată principale cuprinse în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a prezentei proceduri. Prin inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a prezentei proceduri se înțelege inspecții începute anterior acestei date și pentru care s-a emis decizie de impunere după această dată. III. Procedura de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere datorate Art.4. Pentru a beneficia de scutirea la plată a cotei de 75% din majorările de întârziere datorate și neplătite, ca urmare a neachitării la termen a obligațiilor de plată principale, restante la data de 31 decembrie 2021 inclusiv, contribuabilii persoane fizice trebuie să depună la Direcția Impozite și Taxe, o cerere (formular anexă nr.1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a). toate obligațiile de plată principale din impozite și taxe și din obligații de plată rezultate din raporturi juridice contractuale (concesiuni, închirieri, vânzări) restante la 31 decembrie 2021 inclusiv, sunt stinse prin oricare din modalitățile prevăzute de lege; b). o cotă de 25% din majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată reprezentând impozite și taxe reglementate de Codul fiscal, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege; 1 c). toate majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată rezultate din raporturi juridice contractuale sunt stinse prin oricare din modalitățile prevăzute de lege; d). sunt stinse prin orice modalitate de plată prevăzută de lege toate obligațiile de plată principale și accesoriile aferente acestora, cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2022 și 31 martie 2022, inclusiv; e). amenzile și orice alte obligații nefiscale restante sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege; f). contribuabilul trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale până la data depunerii cererii de scutire la plată a cotei din majorările de întârziere. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizie de impunere de către organul fiscal; g). contribuabilul depune cererea de scutire a cotei din majorările de întârziere până la data de 30 iunie 2022, inclusiv, sub sancțiunea decăderii. Art.5. Cererea pentru anularea cotei de 75% din cuantumul majorărilor de întârziere neplătite aferente obligațiilor de plată din impozitelor și taxelor locale, detaliate la art.3, va fi analizată în compartimentul de specialitate din Direcția Impozite și Taxe, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării. Art.6. Compartimentul de specialitate din Direcția Impozite și Taxe va întocmi referatul cu propunerea de aprobare (formular anexa nr.2) sau de respingere (formular anexa nr.3) a cererii de scutirere a cotei din majorările de întârziere, care se va viza juridic și va fi supus spre aprobarea Primarului Municipiului, fără a fi necesară aprobarea fiecărei cereri în parte prin hotărâre a Consiliului Local. Art.7. În baza referatului aprobat și a cererii de scutire a cotei de 75% din majorările de întârziere datorate, Direcția Impozite și Taxe emite ”Decizia de scutire la plată a unei cote de 75% din majorările de întârziere datorate” (formular anexă nr.4) sau ”Decizia de respingere a cererii de scutire la plată a unei cote din majorările de întârziere datorate” (formular anexă nr.5). Art.8. Înainte de emiterea deciziei de respingere a cererii de scutire a unei cote din majorările de întârziere, organul fiscal competent audiază contribuabilul, potrivit art.9 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, ocazie cu care îi indică condițiile ce nu au fost îndeplinite. IV. Dispoziții finale Art.9. Deciziile prevăzute în prezenta procedură se emit de către Direcția Impozite și Taxe în două exemplare, din care un exemplar se comunică contribuabilului, iar un exemplar se arhivează la dosarul fiscal al acestuia. Art.10. În desfășurarea prezentei proceduri, Direcția Impozite și Taxe înștiințează contribuabilii asupra drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege, potrivit art.7 din Codul de procedură fiscală. Art.11. Formularele anexă nr.1 – 5 fac parte integrantă din prezenta procedură. 2 FORMULAR ANEXĂ NR.1 CERERE DE SCUTIRE A COTEI DE 75% DIN MAJORĂRILE DE ÎNTÂRZIERE DATORATE Subsemnatul(a)……………………….........................................................C.N.P. ..................................., cu domiciliul în ROMÂNIA/ ..............................., judeţul ............................................, municipiul/oraşul/comuna......................................, satul/sectorul .................................., str. ......................................................................, nr. ........, bl. .........., sc. ......., et. ......, ap. ........, tel./fax .................................., e-mail ...................................................................... în calitate de proprietar/coproprietar/mandatar, identificat prin B.I./C.I./C.I.P./Paşaport seria ...... nr. ...................... în conformitate cu prevederile art.185 alin.(1), lit.b) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale HCL nr......./…………………, solicit : - scutirea unei cote de 75% din majorările de întârziere neplătite aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data de 31.12.2021. Motivarea solicitării___________________________________________________________ Declar că am depus toate declarațiile de impunere, prevăzute de lege, pentru bunurile impozabile pe care le am în proprietate sau în folosință și pentru taxa specială de salubrizare. Declar că am achitat integral toate obligațiile de plată care s-au constituit în condiții pentru aprobarea scutirii, prevăzute în procedura de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii cotei de 75% din majorările de întârziere datorate, din anexa nr.1 la HCL nr……../……………….., fapt pentru care depun, în copie, următoarele documente doveditoare: ………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………… Data Semnătura .......................................... MUNICIPIUL BOTOSANI Formular anexă nr.2 Directia Impozite si Taxe Nr.___________/_____________ Se aprobă, PRIMAR, VIZAT, Director DIT, Consilier juridic, REFERAT pentru acordarea înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere Contribuabilul __________________________________ CNP ___________________ cu domiciliul: ____________ _______________________________________________________________________________________________________, identificat prin B.I./C.I./C.I.P./Paşaport serie______, număr________________, tel./fax.________________, e-mail................................., rol fiscal______________ a depus cererea înregistrată sub nr._____________________ la Direcția Impozite și Taxe Botoșani pentru acordarea înlesnirii prin scutirea la plata majorărilor de întârziere neachitate aferente obligațiilor fiscale restante la data de 31.12.2021, conform HCL nr.__________________. Cererea a fost analizată de _________________________, având funcția de ____________________ în cadrul Direcției Impozite si Taxe. Din analiza situației din evidența fiscală a rezultat că persoana fizica __________________________ a înregistrat la data de _________________ următoarele datorii restante: Până la depunerea cererii contribuabilul a achitat datoriile stabilite, conform chitanțelor și ordinelor de plată anexate. Constatăm că sunt îndeplinite condițiile pentru aprobarea scutirii la plată a următoarelor majorări de întârziere: Tipul creanţei Suma Total: Drept pentru care s-a încheiat prezentul referat într-un singur exemplar. Data, Semnatura, MUNICIPIUL BOTOŞANI FORMULAR ANEXĂ Nr.3 Direcţia Impozite şi Taxe Nr.___________/_____________ Se aprobă, PRIMAR, VIZAT, Director DIT, Consilier juridic, REFERAT pentru respingerea cererii de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii la plată a cotei de 75% din majorările de întârziere Contribuabilul..................................................................................................................... CNP……………………………, cu domiciliul: România/............................., judeţul ..............................., municipiul/oraşul/comuna ..........................................................................., satul/sectorul..........................................................., str. ....................................................................., nr. ........., bl. ........., sc. ......., et. ......., ap. ...... , identificat prin B.I./C.I./C.I.P./Paşaport seria........ nr. ................................., tel./fax..................................., e-mail................................., rol fiscal……………. a depus cererea înregistrată sub nr. …………………………… la Direcţia Impozite şi Taxe Botoşani pentru acordarea înlesnirii la plată prin scutirea la plată a cotei de 75% din majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată principale datorate la data de 31.12.2021 şi neplătite, conform HCL nr._____________________________. Cererea a fost analizată de ………………………………………….., având funcţia de………………………………………. în cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe și se propune respingerea. Motivele de fapt pentru care se propune respingerea cererii de scutire a cotei de 75% din majorările de întârziere datorate: …………………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………………. Temeiul de drept: …………………………………………………………………………………………………. Mențiuni privind audierea contribuabilului: …………………………………………………………………………………………………. Data, Semnătura, FORMULAR ANEXĂ NR.4 MUNICIPIUL BOTOȘANI Direcția Impozite și Taxe Compartimentul ................................ Nr. .........../............... DECIZIE de scutire la plată a unei cote de 75% din majorărilor de întârziere datorate Datele de identificare ale Datele de identificare ale contribuabilului împuternicitului Numele şi prenumele Numele şi prenumele .............................. .............................. Adresa: ...................... Adresa: ...................... Codul numeric personal Codul numeric personal .............................. .............................. În temeiul prevederilor art.185 alin.(1), lit.b) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale HCL nr………/……………privind aprobarea procedurii de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale restante datorate bugetului local al Municipiului Botoșani de către persoanele fizice, luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în procedura din anexa nr.1 la HCL nr……………/…………………….., se emite următoarea decizie: Se acordă înlesnirea la plată sub forma scutirii unei cotei de 75% din majorările de întârziere neplătite, aferente obligaţiilor de plată principale restante la 31 decembrie 2021, în sumă totală de ....................... lei, reprezentând: Nr. Denumirea obligatiei de plata Majorari de intarziere crt. (75%) Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, în condiţiile prevederilor Codului de procedură fiscală, în termen de 45 de zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ...................... Semnătura şi ştampila unităţii ........... FORMULAR ANEXĂ NR.5 MUNICIPIUL BOTOȘANI Direcția Impozite și Taxe Compartimentul ................................ Nr. .........../............... DECIZIE de respingere a cererii de scutire a cotei din majorărilor de întârziere datorate Datele de identificare ale Datele de identificare ale contribuabilului împuternicitului Numele şi prenumele Numele şi prenumele .............................. .............................. Adresa: ...................... Adresa: ...................... Codul numeric personal Codul numeric personal .............................. .............................. În temeiul prevederilor art.185 alin.(1), lit.b) din Legea nr [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă