15 ianuarie 2022

HCL 5/2022 Botoșani adoptată

Hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani” domnului Vasile Dan, Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia pentru anul 2020

Denumire
Hotărârea nr. 5 din 2022 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
5 / 2022
Data
15 ianuarie 2022
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani” domnului Vasile Dan, însoțit de premiul în bani de 35.000 lei brut, pentru anul 2020. Aceasta înseamnă că locuitorii vor recunoaște oficial meritele domnului Dan în cultura română, iar banii vor fi gestionați conform prevederilor hotărârii și ale regulamentului, prin Primăria Botoșani. Acțiunea intră în vigoare după publicare și va fi pusă în aplicare de primărie prin Serviciile sale, în temeiul regulilor stabilite.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani” domnului Vasile Dan, Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2020. (2) Valoarea în bani a premiului acordat este de 35.000 lei brut

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL ______________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani” domnului Vasile Dan, Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia pentru anul 2020 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani” domnului Vasile Dan, Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2020, văzând raportul de specialitate al Serviciului Centru Informaţii Cetăţeni, precum și raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local, având în vedere prevederile HCL nr. 281/26.09.2019 privind aprobarea Regulamentului de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (13) din O.U.G. nr. 57 din 03 iulie 2019 privind Codul administrativ, în temeiul art. 139 alin. (1) și art. 240 alin. (2) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani” domnului Vasile Dan, Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2020. (2) Valoarea în bani a premiului acordat este de 35.000 lei brut. Art. 2 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Secretar general, Marius Petru Rogojinschi Ioan Apostu Botosani, 15 ianuarie 2022 Nr. 5

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă