26 noiembrie 2021

HCL 443/2021 Botoșani adoptată

Hotărâre privind preluarea, de principiu, a unui teren din administrarea á¹¢colii Gimnaziale “Sfântul Nicolae” Botosani

Denumire
Hotărârea nr. 443 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
443 / 2021
Data
26 noiembrie 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă, de principiu, schimbarea destinației unui teren în suprafață de aproximativ 1386 mp, aflat în domeniul public al municipiului Botoșani și administrarea Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae”, din imobil cu destinația de unitate de învățământ în „teren de sport, loc de joacă” pentru Grădinița cu Program Normal nr. 16 din Botoșani. Decizia înseamnă că terenul se poate destina pentru activități sportive și recreative ale copiilor, nu pentru clădiri noi, în viitor. Pe scurt: se mută folosirea terenului de la spațiu educațional la teren de sport/joacă în cadrul obiectivului educațional, cu impact asupra zonei respective.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1). Se aprobă, de principiu, schimbarea destinației unui imobil - teren în suprafaṭă aproximativă de 1386 m.p – Grădiniṭa cu Program Normal nr. 16 Botoṣani, aflat în domeniul public al Municipiului Botoṣani ṣi administrarea Ṣcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Botoṣani din imobil cu destinaṭia de unitate de învăṭământ, în imobil cu destinaṭia de „Teren de sport, loc de joacă pentru copii”, pentru o perioadă de 10 ani. (2). Se aprobă preluarea în administrarea directă a Unităṭii Administrativ teritoriale Municipiul Botoṣani a bunului imobil prevăzut la alin. (1) în vederea alocării acestuia…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL __________________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind preluarea, de principiu, a unui teren din administrarea Ṣcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Botoṣani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOṢANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuṭ Andrei privind preluarea, de principiu, a unui teren din administrarea Ṣcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Botoṣani, văzând solicitarea Ṣcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Botoṣani, acordul Consiliului de administraṭie al Ṣcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Botoṣani ṣi raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, precum şi rapoartele de avizarea ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (2) și alin. (6) din Legea Educaṭiei Naṭionale nr. 1/2011, cu modificările ṣi completările ulterioare precum și prevederile Ordin MECNS nr. 5819/2016 din 25 noiembrie 2016, privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia a în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 129, alin. (6) lit. (b) ṣi art. 354 - 355, art. 362 coroborate cu art. 286 alin. (1) ṣi (4) ṣi art. 287 lit. (b) din Ordonanṭa de Urgenṭă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ṣi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. (a) coroborate cu prevederile art. 139 alin. (3) lit. (g) ṣi art. 240 alin. (2) din Ordonanṭa de Urgenṭă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ṣi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. (1). Se aprobă, de principiu, schimbarea destinației unui imobil - teren în suprafaṭă aproximativă de 1386 m.p – Grădiniṭa cu Program Normal nr. 16 Botoṣani, aflat în domeniul public al Municipiului Botoṣani ṣi administrarea Ṣcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Botoṣani din imobil cu destinaṭia de unitate de învăṭământ, în imobil cu destinaṭia de „Teren de sport, loc de joacă pentru copii”, pentru o perioadă de 10 ani. (2). Se aprobă preluarea în administrarea directă a Unităṭii Administrativ teritoriale Municipiul Botoṣani a bunului imobil prevăzut la alin. (1) în vederea alocării acestuia pentru edificarea unui spaṭiu de joacă. (3). Suprafaṭa exactă şi configuraṭia terenului va fi determinată pe baza documentaţiei tehnice privind dezmembrarea imobilului (terenului) înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani. Art. 2. (1) Se solicită acordul consiliului de administraţie al Inspectoratului şcolar judeţean Botoṣani, în vederea schimbării destinației terenului în suprafaṭă aproximativă de 1386 m.p. (2) Se solicită Ministerului Educației Naționale avizul conform, în vederea schimbării destinației terenului în suprafaṭă aproximativă de 1386 m.p.. (3) Schimbarea destinaṭiei imobilului-teren în suprafaṭă aproximativă de 1386 m.p - Grădiniṭa cu Program Normal nr. 16 Botoṣani se operează la data emiterii Avizului conform al Ministerului Educaṭiei Naṭionale. Art. 3. Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va lua măsuri de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Constantin Liviu Toma Secretar general, Oana Gina Georgescu Botoşani, 26 noiembrie 2021 Nr. 443

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă