28 noiembrie 2024

HCL 428/2024 Botoșani adoptată

Hotărâre pentru numirea și aprobarea mandatelor reprezentanților Municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Eltrans S.A. Botoșani, S.C. Modern Calor S.A. Botoșani și S.C. Urban Serv S.A. Botoșani aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Botoșani

Denumire
Hotărârea nr. 428 din 2024 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
428 / 2024
Data
28 noiembrie 2024
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide numirea și aprobarea mandatelor reprezentanților municipiului Botoșani în Adunările Generale ale Acționarilor la trei companii: Eltrans S.A. Botoșani, Modern Calor S.A. Botoșani și Urban Serv S.A. Botoșani, aflate sub autoritatea Consiliului Local. Pentru locuitori înseamnă că orașul va avea reprezentanți care vor vota în adunările generale ale acționarilor acestor companii, ceea ce poate afecta decizii legate de investiții, dividende și direcția de dezvoltare a serviciilor publice, iar mandatele vor fi conduse în funcție de aprobarea consiliului, cu posibile implicații bugetare și de termene. Decizia este în temei legal, pe baza actelor normative enumerate de hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se desemnează reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Botoșani în Adunările Generale ale Acționarilor la societățile pe care le-a înființat și la care este acționar unic, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre. (2) Se mandatează reprezentanții Consiliului Local desemnați potrivit alin. (1), să exercite atribuțiile Adunării Generale a Acționarilor prevăzute de lege și actele constitutive ale societăților comerciale, cu excepția celor privind: numirea și revocarea administratorilor, a cenzorilor, precum și ale problemelor de patrimoniu. (3) Pentru numirea…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL ___________________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE pentru numirea și aprobarea mandatelor reprezentanților Municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Eltrans S.A. Botoșani, S.C. Modern Calor S.A. Botoșani și S.C. Urban Serv S.A. Botoșani aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Botoșani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOȘANI, analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind numirea și aprobarea mandatelor reprezentanților Municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Eltrans S.A. Botoșani, S.C. Modern Calor S.A. Botoșani și S.C. Urban Serv S.A. Botoșani aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Botoșani, având în vedere referatul de aprobare al inițiatorului, raportul de specialitate al Unității Locale de Monitorizare precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în baza dispozițiilor art. 2009, art. 2012 – 2013, art. 2017 alin. (1), art. 2018 alin. (2), art. 2019, art. 2023 alin. (1), art. 2032 și art. 2037 - 2038 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale dispozițiilor incidente în materie ale Legii societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 46^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) și art. 131 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 28 alin. (3) lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Botoșani, aprobat prin H.C.L. nr. 510/29.12.2021, art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (3) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 131, art. 139 alin. (3) lit. i), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. 2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 (1) Se desemnează reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Botoșani în Adunările Generale ale Acționarilor la societățile pe care le-a înființat și la care este acționar unic, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre. (2) Se mandatează reprezentanții Consiliului Local desemnați potrivit alin. (1), să exercite atribuțiile Adunării Generale a Acționarilor prevăzute de lege și actele constitutive ale societăților comerciale, cu excepția celor privind: numirea și revocarea administratorilor, a cenzorilor, precum și ale problemelor de patrimoniu. (3) Pentru numirea și revocarea administratorilor, a cenzorilor, precum și problemele de patrimoniu supuse aprobării Adunării Generale a Acționarilor, reprezentanții nominalizați vor primi mandat special din partea Consiliului Local cu privire la modul de exprimare a votului. (4) Reprezentanții desemnați conform alin. (1) vor informa Consiliul Local în termen de 10 zile, în scris, asupra activității desfășurate și Hotărârilor adoptate. Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice alte prevederi contrare. Art. 3 Conducerea acționarilor de la S.C. Eltrans S.A. Botoșani, S.C. Modern Calor S.A. Botoșani și S.C. Urban Serv S.A. Botoșani, vor lua măsuri pentru modificarea actelor constitutive ale societăților, conform dispozițiilor prezentei hotărâri și înscrierii mențiunilor respective la Oficiul Registrului Comerțului. Art. 4 Primarul Municipiului Botoșani, prin Compartimentul Agenți economici/ULM, reprezentanții desemnați potrivit art. 1, de către Consiliul Local Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Eltrans S.A. Botoșani, S.C. Modern Calor S.A. Botoșani și S.C. Urban Serv S.A. Botoșani, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei Hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Marius Petru Rogojinschi Secretar general, Oana Gina Chițanu Botoșani, 28 noiembrie 2024 Nr. 428 ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL ________________________________________________________________________________ Anexa la H.C.L. nr. 428 din 28.11.2024 Reprezentanții desemnați de Consiliul Local în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Eltrans S.A. Botoșani, S.C. Modern Calor S.A. Botoșani și S.C. Urban Serv S.A. Botoșani S.C. ELTRANS S.A. BOTOȘANI 1. IVAN BOGDAN CRISTIAN 2. BULIGA MARIUS S.C. MODERN CALOR S.A. BOTOȘANI 1. TOMA CONSTANTIN LIVIU 2. TANASĂ MIHAIL – GABRIEL S.C. URBAN SERV S.A. BOTOȘANI 1. BEȚENCHI DANA 2. BUHĂIANU BOGDAN – CIPRIAN PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Marius Petru Rogojinschi Secretar general, Oana Gina Chițanu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă