29 septembrie 2022

HCL 425/2022 Botoșani adoptată

Hotărâre privind modificarea anexei la HCL nr. 321/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Botosani

Denumire
Hotărârea nr. 425 din 2022 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
425 / 2022
Data
29 septembrie 2022
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică anexa la hotărârea 321/2020 pentru a actualiza lista reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Botoșani. Schimbările indică cine face parte din acele consilii, iar rezultatul este călocuitorii locali vor avea în continuare rolul de a desemna reprezentanți pentru administratorii unităților de învățământ, conform noilor revenuuri anexate. Bunurile și termenele nu sunt menționate în text, dar decizia vizează consolidarea structurii de supraveghere și administrare a unităților de învățământ din municipiu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea anexei la HCL nr. 321/2020 privind numirea reprezentanţilor Consiliului Local în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Botoşani, conform anexei la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL _______________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind modificarea anexei la HCL nr. 321/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Botosani CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerile domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind modificarea anexei la HCL nr. 321 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Botoşani, precum şi propunerile formulate în timpul dezbaterii proiectului de hotărâre, precum și propunerile formulate în cursul dezbaterii proiectului de hotărâre, văzând raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Salarizare nr. 5577/22. 09.2022 şi raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local, în baza dispoziţiilor art. 96 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare și cele ale Ordinului nr. 5154/30.08.2021 privind aprobarea Metodologiei – cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, emis de Ministerul Educației , în temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă modificarea anexei la HCL nr. 321/2020 privind numirea reprezentanţilor Consiliului Local în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Botoşani, conform anexei la prezenta hotărâre. Art. 2 Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Petru Taielup Secretar general, Ioan Apostu Botoșani, 29.09.2022 Nr. 425 ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL _____________________________________________________________________________ Anexa la H.C.L. nr. 425/29.09.2022 Reprezentanții Consiliului Local al municipiului Botoşani în Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Botoșani Nr. DENUMIREA UNITĂŢII ŞCOLARE Numărul Numele si prenumele reprezentanților crt. membrilor Consiliului Local al municipiului Botoşani Consiliului de administraţie Şcoala Gimnazială nr.10 1. 9 1. Rogojinschi Marius Petru (Buliga Marius – membru CEAC) 2. Adăscăliței Monica Delia Colegiul Naţional „A.T. 1. Bosovici Călin George 2. Laurian” 13 2. Flutur Cătălin Mugurel ( Timofti Miluta – membru CEAC ) 3. Diaconu Silvia Colegiul Naţional „Mihai 1. Lăzăruc Dana 3. Eminescu” 13 2. Gheorghiță Marcel ( Timofti Miluta – membru CEAC ) 3. Buliga Marius PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Petru Taielup Secretar general, Ioan Apostu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă