Pe scurtSe decide trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Botoșani a două bunuri: „Decantor” (85 m2) și „Clădire stație spălare” (259 m2), pentru a fi dezafectate. Apoi se decide radierea acestor bunuri din inventarul domeniului public, acestea nefiind de acum folosite de oraș, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi folosit pentru servicii publice și nu mai beneficiază de regimul patriminiu public; probabil se vor demola/valorifica în alt mod de către Eltrans S.A. (concesionar). Rezultatul pentru locuitori: eliberarea spațiilor respective de la domeniul public, posibil impact asupra proiectelor viitoare de zonă, fără termene concrete în text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al unor construcţii concesionate către
S.C. Eltrans S.A. în vederea dezafectării
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOṢANI
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuṭ Andrei privind trecerea din domeniul public
în domeniul privat al unor construcţii în vederea dezafectării,
văzând referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate comun al Serviciului
Patrimoniu şi al Direcţiei Economice, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local al Municipiului Botoșani,
în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a), art. 286 alin. (1) și (4) și art. 287 lit.
b), art. 297-299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (17) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare şi
prevederile Ordonanței Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din
funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al
unităților administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. g) ṣi art. 240 alin. (2) din
Ordonanṭa de urgenṭă a Guvernului nr.
57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu
modificările ṣi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Botoṣani în domeniul privat
al Municipiului Botoṣani al bunului „Decantor” în suprafaţă construită la sol de 85 m.p. identificată
cadastral cu nr. 67344-C3 şi al al bunului „Clădire staţie spălare” în suprafaţă construită la sol de 259
m.p. identificată cadastral cu nr. 67344-C4.
(2) Se aprobă radierea din inventarul bunurilor aparṭinând domeniului public al Municipiului
Botoṣani al bunului „Decantor” în suprafaţă construită de 85 m.p. identificată cadastral cu nr. 67344-
C3 şi al al bunului „Clădire staţie spălare” în suprafaţă construită de 259 m.p. identificată cadastral cu
nr. 67344-C4.
Art. 2. (1) Consiliul Local al Municipiului Botoșani aprobă efectuarea procedurilor de casare
ṣi demolare al bunului „Decantor” în suprafaţă construită la sol de 85 m.p. identificată cadastral cu nr.
67344-C3 şi al al bunului „Clădire staţie spălare” în suprafaţă construită a sol de 259 m.p. identificată
cadastral cu nr. 67344-C4, după emiterea autorizaţiei de desființare de către Primarul Municipiului
Botoṣani, cu respectarea cerinţelor impuse prin Certificatul de Urbanism nr. 394 din 01.07.2025.
Art. 3. (1) Prin grija Serviciului Patrimoniu se va actualiza lista bunurilor transmise în
administrarea S.C. „Eltrans” S.A., anexă la contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport
public local de persoane efectuat cu tramvaie în municipiului Botoṣani nr. 29305 din 05.12.2019,
modificat prin actele adiţionale subsecvente.
(2) Bunurile care trec în domeniul privat conform alin. 1 rămân în custodia S.C. Eltrans S.A.
Botoşani, până la efectuarea operațiunilor legale de scoatere din funcțiune, de casare și de valorificare
a materialelor rezultate în urma acestei proceduri.
(3) Se mandatează S.C. Eltrans S.A. să îndeplinească toate operațiunile legale de scoatere din
funcțiune, de casare și de valorificare a materialelor rezultate în urma acestei proceduri, pentru bunurile
pe care le au în custodie.
(4) Documentațiile rezultate în urma acestor operațiuni se vor transmite și Consiliului local al
Municipiului Botoșani.
Art. 4. Consiliul Local al Municipiului Botoșani aprobă construirea pe amplasamentul degajat
de construcţiile demolate, al obiectivelor propuse prin proiectul de investiţie ,,Creşterea Mobilităţii
Urbane a Municipiului Botoşani prin înfiinţarea unei autobaze de Transport Public Metropolitan”.
Art. 5. Primarul Municipiului Botoşani, prin Serviciul Patrimoniu, Direcția Economică și
celelalte servicii ale aparatului de specialitate precum şi S.C. Eltrans S.A. Botoşani, vor duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Petru Taielup Secretar general al Municipiului,
Oana Gina Chițanu
Botoșani, 09 septembrie 2025
Nr. 375
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.