HCL 374/2020 Botoșani adoptată
HOTĂRARE Privind constatarea incetarii de drept inainte de expirarea duratei normale a mandatului dlui consilier Magdalena Mircea Andrei, precum si vacantarea locului de consilier local detinut de acesta
- Denumire
- Hotărârea nr. 374 din 2020 a Consiliului Local Botoșani
- Emitent
- Consiliul Local Botoșani
- Număr
- 374 / 2020
- Data
- 8 decembrie 2020
- Localitate
- Botoșani, județul Botoșani
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local Botoșani constată încetarea de drept a mandatului lui Magdalena Mircea Andrei înainte de termen, ca urmare a demisiei sale începând cu 27 noiembrie 2020. Locul său de consilier local este vacant începând din aceeași dată. Pentru locuitori înseamnă că nu vor plăti pentru mandatul în care nu există reprezentantul respectiv și faptul că o funcție de consilier este liberă, posibilitatea numirii sau alegerii unui nou consilier în condițiile legii.
Documente
- hcl 374.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului d-
lui consilier Magdalena Mircea Andrei, precum și vacantarea locului de consilier local
deținut de acesta
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind constatarea încetării
de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului d-lui consilier Magdalena Mircea
Andrei, precum și vacantarea locului de consilier local deținut de acesta,
văzând referatul constatator, înregistrat la nr. 24832 din 02 decembrie 2020, semnat de
primarul și secretarul general al municipiului Botoșani, demisia d-lui Magdalena Mircea Andrei
din calitatea de consilier local începând cu data de 27 noiembrie 2020 (înregistrată la nr. 572 din
27 noiembrie 2020 – registratura Consiliului Local), precum și raportul de avizare al comisiei de
specialitate a Consiliului Local,
în baza dispozițiilor art. 204 alin. (2) lit. a), alin. (3), alin. (6) – (7) și alin. (10) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Articol unic Se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a
mandatului de consilier al domnului Magdalena Mircea Andrei, prin demisie, începând cu data
de 27 noiembrie 2020, precum și vacantarea locului de consilier local deținut de acesta.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Călin George Bosovici Secretar general, Ioan Apostu
Botoșani, 8 decembrie 2020
Nr. 374
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 370/2020HOTÄ‚RARE Privind aprobarea proiectului „ EDUSIG – Educatie in siguranta in Municipiul Botosaniâ€, COD MySMIS 146289 si a…HCL 371/2020HOTÄ‚RARE Privind reorganizarea comisiei de analiza si avizare a documentatiei de inchiriere a spatiilor disponibile din…HCL 372/2020HOTÄ‚RARE Privind reorganizarea comisiei de licitaÅ£ie pentru concesionarea terenurilor din domeniul privat al municipiului…HCL 373/2020HOTÄ‚RARE Privind rectificarea bugetului local al Municipiului Botosani pe anul 2020HCL 375/2020HOTÄ‚RARE Privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii â€Lucrari de modernizare pentru…HCL 376/2020HOTÄ‚RARE Privind constatarea incetarii de drept inainte de expirarea duratei normale a mandatului d-lui consilier Orosanu Marius…HCL 377/2020HOTÄ‚RARE Privind modificarea Hotararii Consiliului Local al municipiului Botosani nr. 316 din 27 octombrie 2020 privind…HCL 378/2020HOTÄ‚RARE Privind modificarea HCL nr. 340 privind aprobarea cuantumului si a numarului de burse acordate in invaÅ£amantul…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.