Pe scurtConsiliul Local hotărăște să anuleze Hotărârea nr. 253 din 31.05.2023, care era despre vânzarea către chiriași a unor apartamente construite din fonduri ale statului și administrate de Locativa S.A. Botoșani. Aceasta înseamnă pentru locuitori că aceea vânzare nu se va mai aplica, deci nu se vor modifica drepturile de proprietate sau de ocupare ale chiriașilor în baza acelei hotărâri, iar eventualele termene sau condiții prevăzute anterior nu vor intra în vigoare. Decizia poate afecta sarcini administrative și bugetare legate de patrimoniul municipiului și gestionarea locuințelor sociale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind abrogarea unor hotărâri ale Consiliului local al Municipiului Botoşani
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind abrogarea unor
hotărâri ale Consiliului local al Municipiului Botoşani,
văzând adresa S.C. Locativa S.A. Botoșani înregistrată sub nr. 282 din 24.07.2023, raportul
de specialitate al Serviciului Patrimoniu, precum şi raportul de avizare al comisiei de specialitate
a Consiliului Local al Municipiului Botoșani,
în baza dispozițiilor Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, ale Ordinului nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor
publice, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 85/1992
privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din
fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, ale Decretului Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile
statului către populaţie, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 112/1995 pentru
reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea
statului, ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Deciziei nr.
81/2017 a I.C.C.J,
raportat la prevederile Legii nr. 24/2000, republicată privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative,
în temeiul art. 139 alin. (2), al art. 196 alin (1) lit. a) și al art. 240 alin. (2) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.
57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se abrogă Hotărârea Consiliului local nr. 253 din 31.05.2023 privind aprobarea
vânzării către chiriași a unor locuinţe (apartamente construite din fondurile statului) proprietate a
Municipiului Botoșani şi administrate de S.C. Locativa S.A. Botoșani.
Art.2. Se abrogă Hotărârea Consiliului local nr. 92 din 23.02.2023 privind aprobarea
vânzării către chiriași a unor locuinţe (apartamente construite din fondurile statului) proprietate a
municipiului şi administrate de S.C. Locativa S.A. Botoşani.
Art.3. Se abrogă Hotărârea Consiliului local nr. 511 din 31.10.2022 privind aprobarea
vânzării către chiriași a unor locuinţe proprietate a municipiului şi administrate de S.C. Locativa
S.A. Botoșani, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Consiliului local nr. 554 din 28.11.2023.
Art.4. Se abrogă Hotărârea Consiliului local nr. 512 din 31.10.2022 privind aprobarea
vânzării către chiriași a unei locuinţe-apartament proprietate a municipiului şi administrată de S.C.
Locativa S.A. Botoșani.
Art.5. Se abrogă Hotărârea Consiliului local nr. 325 din 28.07.2022 privind aprobarea
vânzării către chiriași a unor locuinţe proprietate a municipiului şi administrată de S.C. Locativa
S.A. Botoșani.
Art. 6. Se abrogă Hotărârea Consiliului local nr. 183 din 29.04.2022 privind aprobarea
vânzării către chiriaș a unei locuinţe proprietate a municipiului şi administrată de S.C. Locativa
S.A. Botoșani.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică S.C. Locativa S.A. Botoșani, Serviciului Patrimoniu
şi Instituţiei Prefectului Judeţul – Botoşani.
PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Monica Delia Adăscăliței Secretar general, Oana Gina Chițanu
Botoșani, 28.07.2023
Nr. 353
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.