Pe scurtSe aprobă acordarea unui sprijin financiar structurii sportive CS M Botoșani, în condițiile legii 55/2020 referitoare la măsuri pentru combaterea efectelor COVID-19. Sprijinul este destinat pentru susținerea activității/funcționării acesteia în perioada necesară, conform prevederilor legale aplicabile. Pentru locuitori înseamnă o contribuție bugetară din bani publici, cu impact asupra bugetului local, posibil afectarea unor termene sau alte cheltuieli dedicate altor domenii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
______________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
privind susținerea unei structuri sportive (CSM Botoșani) prin acordarea unui sprijin
financiar în condițiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru
prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
analizând propunerea domnului primar Cătălin Mugurel Flutur privind susținerea unei
structuri sportive (CSM Botoșani) prin acordarea unui sprijin financiar în condițiile art. 43 alin. (2)
din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de
COVID 19,
văzând:
- referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, raportul de specialitate comun al Direcției
Economice, Serviciului juridic-contencios și Serviciului Management Proiecte, precum şi
rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,
- solicitarea Asociației Club Sportiv Magnum Botoșani (CSM Botoșani) precum și
documentele prezentate în susținerea acesteia,
- în baza dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru
prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, Hotărârii Guvernului nr. 782/2020
privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020,
precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea
efectelor pandemiei de COVID 19, dispozițiilor incidențe în materie ale Legii nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii educației fizice și
sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 129 alin.
(2) lit. d) și alin. (7) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57 /2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele ale bugetului local al
municipiului Botoșani, aprobat prin Hotărârea nr.
70/2020, cu modificările și completările
ulterioare,
în temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Asociației Club Sportiv Magnum Botoșani
(CSM Botoșani), CIS nr. 00005/2017, CUI 36490736, structură sportivă înființată în baza Legii
educației fizice și sportului nr. 69/2000.
(2) Sprijinul financiar este în cuantum de 262.800 lei și se acordă pentru acoperirea
cheltuielilor de natură salarială ale structurii sportive pe durata stării de alertă în conformitate cu
HG nr. 782/2020.
(3) Suma arătată în cuprinsul art. 1, alin. (2) va fi acordată numai după și sub condiția
suspensivă a justificării de către structura sportivă și aprobării de către UAT Municipiul Botoșani a
modului de utilizare a sprijinului acordat anterior pentru cheltuielile de funcționare prin Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 270 din 27 august 2020.
Art. 2 Structura sportivă menționată în cuprinsul art. 1, beneficiară a sprijinului financiar, răspunde
de modul de utilizare a sumelor acordate, conform destinației pentru care au fost alocate, în
conformitate cu legislația în vigoare și cu obligația de a justifica modul de utilizare a sprijinului
financiar.
Art. 3 (1) Pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se va încheia un contract
privind acordarea sprijinului financiar, care va include următoarele elemente și clauze:
a) părțile contractante
b) valoarea sprijinului financiar
c) obiectul sprijinului financiar
d) modalitatea de acordare a avansului de 30 % din valoarea sprijinului financiar și
modalitatea de justificare ulterioară a acestuia
e) modalitatea de acordare a sprijinului financiar după justificarea avansului
f) modul și termenele de justificare a sumelor primite cu titlul de sprijin financiar
g) posibilitatea limitării sprijinului financiar acordat, în condițiile modificării legislației
incidente în materie
(2) Contractul prevăzut la alin. (1) va fi redactat prin grija Serviciului Juridic-Contencios și
a Serviciului management proiecte, va fi semnat de Primarul municipiului Botoșani și de către șefii
compartimentelor de specialitate al acestuia implicate în aplicarea prevederilor prezentei hotărâri,
și va fi prezentat în proxima ședință a Consiliului Local.
Art. 4 Fondurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri sunt prevăzute în bugetul
local la Capitolul 67 ”Cultură, Recreere și Religie”, Subcapitolul ”Servicii recreative și sportive”,
Articolul ”Asociații și Fundații”.
Art. 5 Primarul municipiului Botoşani prin compartimentele aparatului de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Cătălina Camelia Lupașcu Secretar general, Ioan Apostu
Botoșani, 18.09.2020
Nr. 304
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.