31 iulie 2025

HCL 299/2025 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea vânzării către chiriași a unor locuinţe (apartamente construite din fondurile statului) proprietate a Municipiului Botoșani şi administrate de S.C. Locativa S.A. Botoșani- iulie 2025

Denumire
Hotărârea nr. 299 din 2025 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
299 / 2025
Data
31 iulie 2025
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea unei locuințe din fonduri publice, administrată de S.C. Locativa S.A. Botoșani, către chiriașul actual. Mai exact, se aprobă vânzarea apartamentului situat în Botoșani, Aleea Elie Radu nr. 22, etajul 1, ap. 6, cu suprafața utilă de 48,94 mp, deținut de municipalitate. Pentru locuitori înseamnă că au posibilitatea să-și cumpere locuința în care locuiesc, conform legii, iar trimiterea documentelor indică termene și condiții stabilite prin hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea vânzării către chiriași a unor locuinţe (apartamente construite din fondurile statului) proprietate a Municipiului Botoșani şi administrate de S.C. Locativa S.A. Botoșani- iulie 2025 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea vânzării către chiriași a unor locuinţe (apartamente construite din fondurile statului) proprietate a Municipiului Botoșani şi administrat de S.C. Locativa S.A. Botoșani - iulie 2025, văzând rapoartele de evaluare ale locuinţei transmise de către S.C. Locativa S.A. Botoșani cu adresa înregistrată sub nr. 320 din 15.07.2025, referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate comun al Serviciului Patrimoniu și Direcției Economice, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în baza dispozițiilor Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi ale Decretului Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcționare al Serviciului public de administrare a fondului locativ şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă aflate în proprietatea municipiului Botoşani aprobat prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Botoşani nr. 204 din 03.05.2005 cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 87, art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (2), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. (1) Se aprobă vânzarea locuinței, proprietate a Municipiului Botoșani şi administrată de S.C. Locativa S.A. Botoșani, situată în Municipiul Botoşani, Aleea Elie Radu, nr. 22, et. 1, ap. 6 , cu suprafaţă utilă 48,94 m.p, identificată cadastral cu nr. 55818-C1-U11 din Cartea funciară 55818-C1- U11, către chiriaşul Ciocan Oana, detinător al contractului de închiriere nr. 2697/21.03.2025, care va dobândi în proprietate şi cota de 1/20 părti comune din construcţiile şi instalaţiile, precum şi dotările care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun. (2) Preţul de vânzare al locuinţei descrisă la alin. (1) este preţul stabilit conform raportului de evaluare întocmit de către evaluator atestat ANEVAR Ciobanu Lăzărescu Mihai Cristian, respectiv 47.000 EURO, achitat în lei, la cursul euro BNR din ziua plăţii, la care se adaugă comisionul de 1,5% din valoarea locuinţei, costul raportului de evaluare, costurile notariale pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, care se vor achita de cumpărător la data cumpărării locuinţei. (3) Prețul de vânzare aprobat este valabil până la data de 30.09.2025, termen în care trebuie perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentic. Art. 2. (1) Se aprobă vânzarea locuinței, proprietate a Municipiului Botoșani şi administrată de S.C. Locativa S.A. Botoșani, situată în Municipiul Botoşani, Aleea Slt. Ion Elefterescu, nr. 15, et. 4, ap. 34 , cu suprafaţă utilă 26,48 m.p, identificată cadastral cu nr. 54706-C1-U32 din Cartea funciară 54706-C1-U32, către chiriaşul Păun Gheorghe, detinător al contractului de închiriere nr. 705/15.02.2007, care va dobândi în proprietate şi cota de 1/40 părti comune din construcţiile şi instalaţiile, precum şi dotările care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun. (2) Preţul de vânzare al locuinţei descrisă la alin. (1) este preţul stabilit conform raportului de evaluare întocmit de către evaluator atestat ANEVAR Ciobanu Lăzărescu Mihai Cristian, respectiv 24.300 EURO, achitat în lei, la cursul euro BNR din ziua plăţii, la care se adaugă comisionul de 1,5% din valoarea locuinţei, costul raportului de evaluare, costurile notariale pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, care se vor achita de cumpărător la data cumpărării locuinţei. (3) Prețul de vânzare aprobat este valabil până la data de 30.09.2025, termen în care trebuie perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentic. Art. 3. Se împuterniceṣte domnul consilier juridic Cezar Nicuţă, reprezentant al S.C. Locativa S.A. Botoșani- societate în lichidare, în calitate de administrator al fondului locativ şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă aflate în proprietatea Municipiului Botoşani să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică. Art. 4. Primarul Municipiului Botoşani prin Serviciul Patrimoniu şi Serviciul Contabilitate, precum și S.C. Locativa S.A. Botoșani - societate în lichidare prin reprezentant legal vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Botoșani, Serviciului Patrimoniu, S.C. Locativa S.A. Botoșani - societate în lichidare şi Instituţiei Prefectului Judeţul – Botoşani. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Andrei Amos Secretar general al Municipiului, Oana Gina Chițanu Botoșani, 31 iulie 2025 Nr. 299

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă