30 august 2021

HCL 295/2021 Botoșani adoptată

Hotărâre pentru declararea ca bunuri apartinand domeniului privat de interes local al municipiului Botosani, a unor imobile

Denumire
Hotărârea nr. 295 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
295 / 2021
Data
30 august 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

CNI: Se decide declararea unor imobile ca bunuri private de interes local ale municipiului Botoșani, pentru obținerea numerelor cadastrale provizorii. Pentru locuitori înseamnă că aceste clădiri vor fi administrate de municipiu în regim privat, iar documentele cadastrale vor identifica exact ce bunuri sunt ale orașului, posibil facilitând vânzări sau alte operațiuni financiare ale municipalității. Termene și resurse: decizia pornește de la o inventariere oficială, ceea ce implică actualizarea evidențelor patrimoniale ale orașului și eventuale demersuri administrative legate de cadastrul provizoriu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se declară ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local al municipiului Botoṣani următoarele bunuri imobile prevăzute în procesul verbal de inventariere al comisie de inventariere, în vederea obținerii numerelor cadastrale provizorii

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind declararea ca bunuri aparținand domeniului privat de interes local al municipiului Botoṣani, a unor imobile CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind declararea ca bunuri aparținand domeniului privat de interes local al municipiului Botoṣani, a unor imobile; văzând raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, Birou Cadastru şi Serviciul Contabilitate, precum şi raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local, în conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. “c”, art. 354, art.355, art.357 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/03.07.2019, privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, - în conformitate cu prevederile Hotărarii Nr. 392/2020 din 14 mai 2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor; în temeiul art. 139 alin (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 Se declară ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local al municipiului Botoṣani următoarele bunuri imobile prevăzute în procesul verbal de inventariere al comisie de inventariere, în vederea obținerii numerelor cadastrale provizorii: Anul dobândirii Nr. Codul de Denumirea Valoarea de Elementele de identificare și/sau al dării în Situația juridică actuală crt. clasificare bunului inventar ( lei ) folosință 0 1 2 3 4 5 6 Calea Națională nr. 52, sc. B, ap. 2(parter) – Decret expropriere 162 “-“ Curți, constructii 1981 1491,00 adiacent teren Cc în suprafata de 10 mp nr. 420/1981 Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 163 “-“ Constructie suprafață utilă 58,27 mp(supraf. construită 70,00 1983 8490,52 nr. 193/1983 mp) Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – teren Cc în Decret expropriere 164 “-“ Curți, constructii 1983 2914,20 suprafață 70,00 mp) nr. 193/1983 Decret expropriere 165 “-“ Curți, constructii Bujor nr. 13 – teren Cc în suprafata de 273 mp 1983 38392,00 nr. 193/1983 Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – teren Cc în Decret expropriere 166 “-“ Curți, constructii 1983 32639,04 suprafață 224,00 mp) nr. 193/1983 Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 167 “-“ Constructie suprafață utilă 51,37 mp(supraf. construită 69,00 1983 7485.12 nr. 193/1983 mp) Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 168 “-“ Constructie suprafață utilă 11,98 mp(supraf. construită 13,00 1983 1745,60 nr. 193/1983 mp) Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 169 “-“ Constructie 1983 1257,47 suprafață utilă 8,63 mp(supraf. construită 11,00 mp) nr. 193/1983 1 (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se identifică prin planşele anexe 162-169 la prezenta hotărâre. Art. 2 Se diminuează suprafața înscrisă la poz. 120 (Curți, construcții) din H.C.L. nr. 220/30.06.2021 cu 133 mp (de la 360 mp la 227 mp) motivat de faptul că suprafața de 133 mp reprezintă terenuri deja înscrise în cartea funciară. Art. 3 Se diminuează suprafața înscrisă la poz. 121 (Curți, construcții) din H.C.L. nr. 220/30.06.2021 cu 69 mp (de la 285 mp la 216 mp) motivat de faptul că suprafața de 69 mp reprezintă terenuri deja înscrise în cartea funciară. Art. 4 Se diminuează suprafața înscrisă la poz. 122 (Curți, construcții) din H.C.L. nr. 220/30.06.2021 cu 136 mp (de la 562 mp la 426 mp) motivat de faptul că suprafața de 136 mp reprezintă terenuri deja înscrise în cartea funciară. Art. 5 Se diminuează suprafața înscrisă la poz. 123 (Curți, construcții) din H.C.L. nr. 220/30.06.2021 cu 51 mp (de la 168 mp la 117 mp) motivat de faptul că suprafața de 51 mp reprezintă terenuri deja înscrise în cartea funciară. Art. 6 Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Bogdan Ciprian Buhăianu Secretar general, Oana Gina Georgescu Botoşani, 30 august 2021 Nr. 295 2 Anexa 1 INVENTARUL (completare) bunurilor care aparţin domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale Botoșani Anul dobândirii Nr. Codul de Denumirea Valoarea de Elementele de identificare și/sau al dării în Situația juridică actuală crt. clasificare bunului inventar ( lei ) folosință 0 1 2 3 4 5 6 Calea Națională nr. 52, sc. B, ap. 2(parter) – Decret expropriere 162 “-“ Curți, constructii 1981 1491,00 adiacent teren Cc în suprafata de 10 mp nr. 420/1981 Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 163 “-“ Constructie suprafață utilă 58,27 mp(supraf. construită 70,00 1983 8490,52 nr. 193/1983 mp) Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – teren Cc în Decret expropriere 164 “-“ Curți, constructii 1983 2914,20 suprafață 70,00 mp) nr. 193/1983 Decret expropriere 165 “-“ Curți, constructii Bujor nr. 13 – teren Cc în suprafata de 273 mp 1983 38392,00 nr. 193/1983 Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – teren Cc în Decret expropriere 166 “-“ Curți, constructii 1983 32639,04 suprafață 224,00 mp) nr. 193/1983 Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 167 “-“ Constructie suprafață utilă 51,37 mp(supraf. construită 69,00 1983 7485.12 nr. 193/1983 mp) Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 168 “-“ Constructie suprafață utilă 11,98 mp(supraf. construită 13,00 1983 1745,60 nr. 193/1983 mp) Str. Tudor Vladimirescu nr. 20 – construcție Decret expropriere 169 “-“ Constructie 1983 1257,47 suprafață utilă 8,63 mp(supraf. construită 11,00 mp) nr. 193/1983 Membri Preşedinte - Primar Cosmin Ionuț Andrei_____________________________________ - Oana Gina Georgescu, Secretar General _________________________________________ - Elena Alina Colbea, Șef Serviciu Contabilitate _____________________________ - Arhitect Șef Alexandru Agavriloae _____________________________________ - Iulius Sebastian Gherase, Șef Serviciu Patrimoniu __________________________ - Ciprian Petru Huțanu , Consilier Birou Cadastru imobiliar și edilitar __________ - Bogdan Munteanu, Șef Serviciu juridic contencios, Registru agricol _________ - Costin Holcă , Compartiment Registru agricol _____________________ 3

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă