ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea proiectului „Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice în
Municipiul Botoșani”, depus spre finanțare în cadrul Programului Planul Național de
Redresare și Reziliență, Componenta 13 – „Reforme sociale”, Investiția I4 „Crearea unei rețele
de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice” și a cheltuielilor legate de
acest proiect
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI,
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea proiectului
„Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice în Municipiul Botoșani”, depus
spre finanțare în cadrul Programului Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 –
„Reforme sociale”, Investiția I4 „Crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru
persoane vârstnice” și a cheltuielilor legate de acest proiect,
analizând raportul de specialitate comun al Serviciului Management Proiecte și Direcției
Economice, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,
văzând dispozițiile Ghidului Solicitantului pentru Apelul de Proiecte
PNRR/2023/C13/MMSS/I4 Centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice,
Componenta 13 – „Reforme sociale”, Investiția I4 „Crearea unei rețele de centre de zi de asistență și
recuperare pentru persoane vârstnice”;
în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. 7 lit. b) și lit. k) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 139 alin. (2) lit. e), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Consiliul Local al Municipiului Botoșani își exprimă acordul cu privire la aprobarea
aplicației de finanțare „Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice în Municipiul
Botoșani” în vederea finanțării acesteia în cadrul Programului Planul Național de Redresare și
Reziliență, Componenta 13 – „Reforme sociale”, Investiția I4 „Crearea unei rețele de centre de zi de
asistență și recuperare pentru persoane vârstnice”, apel de proiecte PNRR/2023/C13/MMSS/I4.
Art. 2 Consiliul Local al Municipiului Botoșani își exprimă acordul cu privire la aprobarea
notei de fundamentare a investiției „Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice
în Municipiul Botoșani”, anexa la prezenta hotărâre, precum și a celorlalte anexe ale cererii de
finanțare, care constituie împreună propunerea de proiect.
Art. 3 Consiliul Local al Municipiului Botoșani își exprimă acordul cu privire la depunerea
aplicației de finanțare „Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice în Municipiul
Botoșani” în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C13/I4 – Construirea, echiparea,
operaționalizarea și funcționarea serviciilor sociale a 71 de centre de zi de asistență și recuperare
pentru persoane vârstnice.
Proiectul propus va consta în construirea și înființarea unui centru de zi de asistență și
recuperare pentru persoane vârstnice. Implementarea proiectului se va face în spațiul urban, în
Municipiul Botosani, localitate în care nu există dezvoltat nici un serviciu social de tip centru de zi de
asistență și recuperare pentru persoane vârstnice.
Prin implementarea proiectului se va asigura spațiul necesar și dotările specifice funcționării
următoarelor categorii de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a
regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și
completările ulterioare: „8810 CZ-V-I centre de zi de asistență și recuperare” în complementaritate
cu servicii de tip „8810 ID-I Unitate de îngrijire la domiciliu” existente in momentul de față, având o
capacitate de cca. 50 de beneficiari zilnici pentru serviciile de zi de asistență și recuperare.
La nivelul Municipiului Botoșani structura cu atribuții în domeniul asistenței sociale este
Direcția de Asistență Socială Botoșani. Aceasta a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Botoșani nr. 64 din 27 februarie 2003, iar prin acte subsecvente ale Deliberativului
Local aceasta și-a schimbat denumirea în „Direcția de Asistență Socială” și a fost aprobată structura
de personal, ROF-ul și alte documente statutare.
Art. 4 Consiliul Local al Municipiului Botoșani își exprimă acordul cu privire la valoarea
totală a aplicației de finanțare „Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice în
Municipiul Botoșani”, în cuantum de 7.464.632 lei inclusiv TVA, din care valoarea totală a
cheltuielilor eligibile este în cuantum de 6.093.446, la care se adaugă TVA-ul eligibil în cuantum de
1.146.990 lei și valoarea totală a cheltuielilor neeligibile în cuantum de 224.196 lei.
Art. 5 Consiliul Local al Municipiului Botoșani își exprimă acordul cu privire la suportarea
cheltuielilor neeligibile identificate în faza de elaborare a aplicației de finanțare, respectiv 224.196
lei, precum și suportarea cheltuielilor neeligibile așa cum acestea vor fi identificate în etapa de
implementare a proiectului din bugetul local al Solicitantului UAT Municipiul Botoșani, în vederea
atingerii obiectivelor proiectului, în situația în care se impune depășirea bugetului proiectului.
Art. 6 Consiliul Local al Municipiului Botoșani își exprimă acordul cu privire la menținerea
obiectului de activitate al Centrului înființat prin aplicația de finanțare „Construire și dotare centru
de zi pentru persoane vârstnice în Municipiul Botoșani” precum și asigurarea funcționării acestuia
pe toată perioada de sustenabilitate a proiectului, respectiv cel puțin cinci ani de la finalizarea
implementării proiectului.
Art. 7 Consiliul Local al Municipiului Botoșani mandatează Primarul Municipiului Botoșani,
domnul Cosmin Ionuț Andrei, să semneze în numele și pe seama UAT Municipiul Botoșani cererea
de finanțare a proiectului „Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice în
Municipiul Botoșani” cu toate anexele acesteia, a tuturor documentelor aferente proiectului și să
reprezinte UAT Municipiul Botoșani în relația cu Autoritatea Finanțatoare Ministerul Muncii și
Solidarității Sociale, în toate etapele de viață a proiectului mai sus arătat.
Art. 8 Primarul Municipiului Botoșani, prin serviciile aparatului de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Secretar general,
Marian Murariu Oana Gina Georgescu
Botoșani, 20 iunie 2023
Nr. 287
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
Anexa la HCL nr. 287 din 20 iunie 2023
NOTĂ DE FUNDAMENTARE PRIVIND NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA
INVESTIȚIEI
”Construire și dotare centru de zi pentru persoane vârstnice în Municipiul Botoșani”
Planul Național de Redresare și Reziliență
Componenta C13 – REFORME SOCIALE
Investiția I4 –„Crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoanele
vârstnice”
Titlu apel proiect PNRR/2023/C13/Investiția I4: Construirea, Echiparea și Operaționalizarea a
71 de Centre de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice
Informații generale privind obiectivul de investiții propus:
Denumirea obiectivului de investiții: Construire si dotare centru de zi pentru persoane
1 vârstnice în municipiul Botosani.
Ordonator de credite: MUNICIPIUL BOTOSANI, cod fiscal 3372882;
Beneficiarul investiției: MUNICIPIUL BOTOSANI, județul Botoșani;
Necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiții propus, incluzând:
Investiția propusă reprezintă dorința MUNICIPIULUI BOTOSANI de a construi un centru
de zi pentru bătrâni, având ca misiune crearea unui serviciu esențial pentru persoanele în
vârstă, oferindu-le posibilitatea de a socializa, de a fi active și de a primi îngrijire într-un
mediu sigur și adaptat nevoilor lor.
2 La momentul actual, la nivelul municipiului Botosani nu există nici un serviciu destinat
îngrijirii persoanelor vârstnice, nevoia existenței unui astfel de serviciu fiind imperios
necesară, din prisma numărului mare de persoane bătrâne existente la nivel local care nu au
un sprijin de la rude/copii, nu au o situație financiară bună care să le asigure un trai decent,
se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile zilnice și condiții de locuit normale,
majoritatea trăiesc în locuințe vechi, insalubre, nu pot efectua treburile zilnice datorită
bolilor, stării fizice și psihice deficitare. Conform analizelor locale numărul persoanelor
peste 65 de ani care au nevoie de sprijin depășește 7900 de potențiali beneficiari, aceștia fără
un astfel de centru se află la mila celor din jur, se chinuie să își ducă traiul de pe o zi pe alta.
Obiectivul principal al proiectului este înființarea unui centru de zi de asistență și
recuperare pentru persoane vârstnice.
Obiectivele specifice al proiectului sunt:
1. Construirea, echiparea și dotarea unui centru de zi de asistență și recuperare
pentru persoane vârstnice;
2. Operaționalizarea centrului de zi și acordarea de servicii de îngrijire adaptate
nevoilor persoanelor vârstnice;
Obiectivul unui centru de zi pentru bătrâni este de a oferi îngrijire și asistență
bătrânilor care nu au nevoie de îngrijire medicală constantă, dar care au nevoie de sprijin în
îndeplinirea activităților zilnice și sociale.
Centrul de zi pentru bătrâni poate oferi o gamă largă de servicii, inclusiv îngrijire
personală, asistență medicală, terapie fizică și ocupațională, activități sociale și de recreere,
precum și o varietate de programe educaționale și de formare.
Un alt obiectiv important al centrului de zi pentru bătrâni este de a ajuta bătrânii să își
mențină independența și să își dezvolte abilitățile de auto-îngrijire, astfel încât să poată
rămâne acasă și să se bucure de viață cu un grad mai mare de autonomie.
De asemenea, centrul de zi pentru bătrâni poate fi un loc de socializare pentru
bătrâni, oferindu-le oportunități de a-și întâlni prietenii și de a participa la activități
interesante și distractive, care să îi ajute să rămână activi și implicați în comunitatea lor.
Îngrijirea bătrânilor poate fi o sarcină dificilă, dar foarte importantă, pentru a-i ajuta
să trăiască o viață mai bună și mai confortabilă. În general, există două opțiuni pentru
îngrijirea bătrânilor: îngrijirea la domiciliu sau îngrijirea într-o instituție specializată (de
exemplu, un centru de zi).
În cazul îngrijirii la domiciliu, este important să se asigure că bătrânul are un mediu
sigur și confortabil, poate fi necesar să se ofere ajutor pentru activități zilnice, cum ar fi
gătitul, curățarea casei sau igiena personală. În plus, este important să se asigure oamenilor
bătrâni o companie și oameni care să aibă grijă de starea lor emoțională.
În cazul îngrijirii într-o instituție specializată, este important să se aleagă personal
calificat și bine pregătit. Aici, bătrânii vor fi îngrijiți de personal medical și de îngrijitori
specializați și vor avea acces la servicii medicale, sociale și de recreere.
Indiferent de alegerea făcută, este important să se ia în considerare nevoile
individuale ale bătrânului și să se asigure o îngrijire personalizată și de calitate.
Un centru de zi pentru bătrâni este un serviciu esențial pentru persoanele în vârstă,
oferindu-le posibilitatea de a socializa, de a fi active și de a primi îngrijire într-un mediu
sigur și adaptat nevoilor lor. Acesta poate avea o serie de beneficii, inclusiv:
✓ Îmbunătățirea stării de sănătate fizică și mentală
✓ Participarea la activități sociale și fizice poate ajuta la menținerea sănătății
fizice și mentale a persoanelor în vârstă.
✓ Reducerea singurătății și izolării. Bătrânii pot să se simtă adesea izolați și
singuri, mai ales dacă locuiesc singuri. Un centru de zi pentru bătrâni le poate oferi
oportunitatea de a socializa cu alți oameni și de a-și face prieteni noi.
✓ Sprijinul pentru îngrijitori - Îngrijitorii au adesea nevoie de pauze și de ajutor
pentru a-și îngriji persoanele în vârstă pe care le au în grijă. Un centru de zi pentru bătrâni
poate oferi îngrijitorilor o pauză binemeritată și le poate permite să-și îndeplinească alte
obligații.
✓ Promovarea independenței și autonomiei - Centrul de zi poate oferi bătrânilor
oportunitatea de a-și menține independența și autonomia, prin oferirea de servicii cum ar fi
terapia fizică și ocupațională, precum și prin organizarea de activități de socializare și
educaționale.
În general, un centru de zi pentru bătrâni poate fi un loc esențial pentru persoanele în
vârstă care doresc să rămână active și implicate în comunitatea lor.
Investiția privind înființarea unui centru de zi pentru bătrâni este în strânsă corelare
cu Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana a municipiului Botosani aprobată prin HCL nr.
195 din 28.04.2023 cât și cu Strategia națională privind îngrijirea de lungă durată și
îmbătrânire activă pentru perioada 2023-2030.
În ultimii ani, dezvoltarea serviciilor sociale pentru bătrâni a devenit o preocupare
importantă în societate. Aceasta se datorează faptului că populația îmbătrânește în multe țări
din lume, iar nevoile bătrânilor devin din ce în ce mai complexe și variate. Dezvoltarea
serviciilor sociale pentru bătrâni poate fi realizată prin următoarele modalități:
✓ Îmbunătățirea serviciilor existente: Instituțiile care oferă servicii sociale
pentru bătrâni pot îmbunătăți calitatea serviciilor oferite prin adăugarea de programe
suplimentare sau prin extinderea serviciilor existente.
✓ Crearea de noi servicii: În funcție de nevoile specifice ale bătrânilor prin
crearea de noi servicii sociale, cum ar fi centre de îngrijire la domiciliu, centre de zi pentru
bătrâni.
Dezvoltarea serviciilor sociale pentru bătrâni poate fi realizată prin mai multe
modalități și implică un efort comun între guvern, organizații non-guvernamentale și
comunități pentru a asigura o îngrijire corespunzătoare și o calitate a vieții mai bună pentru
bătrânii noștri.
Grupul țintă al proiectului va fi reprezentat de persoane vârstnice beneficiare de
asistență socială care au împlinit vârsta de pensionare și se regăsesc în una din următoarele
situații:
a) nu are familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la
aceasta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
b) nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza
resurselor proprii;
c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea
îngrijirii necesare;
d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;
e) se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori
stării fizice sau psihice.
Principalele rezultate ale investiției propuse sunt:
• 1 Centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice construit și
echipat corespunzător;
• Funcționarea centrului de zi și acordarea de servicii de îngrijire adaptate
nevoilor persoanelor vârstnice conform legislației în vigoare;
Principalele rezultate ale investiției propuse constau în crearea infrastructurii
necesare îngrijirii persoanelor vârstnice într-un cadru bine organizat ce va asigura servicii
pentru un minim de 50 de persoane, impactul proiectului la nivelul comunității fiind unul
uriaș din prisma faptului că acest tip de servicii nu sunt deloc dezvoltat la nivelul
municipiului Botosani, iar nevoia de servicii de îngrijire pentru persoane vârstnice este mare,
foarte multe persoane vârstnice trăiesc la limita de subzistență, nu se pot gospodări singuri și
nu își pot asigura traiul de zi de zi.
Activitățile proiectului sunt gândite astfel încât acestea să atingă obiectivul principal
al proiectului cât și pe cele specifice respectiv: Construirea, echiparea și dotarea unui centru
de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice; Operaționalizarea centrului de zi și
acordarea de servicii de îngrijire adaptate nevoilor persoanelor vârstnice; întru-un final
ducând la realizarea rezultatelor finale ale proiectului menționate mai sus, activitățile,
obiectivele și rezultatele proiectului fiind în strictă concordanță.
Estimarea suportabilității investiției publice:
Cheltuielile necesare pentru execuția obiectivului de investiție propus sunt în sumă de
cuantum de 7.464.632 lei inclusiv TVA, din care valoarea totală a cheltuielilor eligibile este
în cuantum de 6.093.446, la care se adaugă TVA-ul eligibil în cuantum de 1.146.990 lei și
valoarea totală a cheltuielilor neeligibile în cuantum de 224.196 lei.
Din valoarea totala a investitiei, cheltuielile pentru realizarea constructiei sunt in cuantum de
6.281.846 lei fara TVA, dotările aferente centrului sunt în sumă de 454.288 lei fără TVA iar
cheltuielile de funcționare – servicii sociale propuse sunt în sumă de 172.000 lei fără TVA.
3 Costurile pentru construcția centrului vor respecta standardele de cost existente în vigoare
precum si standardul N ZEB, iar pentru dotările centrului s-a realizat o analiză a pieței astfel
încât să existe un raport calitate preț bun pentru toate dotările propuse a fi achiziționate.
Toate costurile au fost bugetate în urma analizei pieței cu privire la serviciile/lucrări/propuse
similare necesare în cadrul proiectului.
Sumele necesare pentru construirea, dotarea și operaționalizarea centrului vor fi asigurate
atât din PNRR (prin prezenta cerere de finanțare depusă) cât și din bugetul local al
municipiului Botosani pentru cheltuielile suplimentare neeligibile care vor apărea pe
parcursul implementării investiției.
Informații privind regimul juridic, economic și tehnic al terenului
Terenul propus pentru amplasarea obiectivului: „Construire si dotare centru de zi pentru
persoane vârstnice în municipiul Botosani” aparține domeniului public al municipiului
Botosani și dobândit prin HG nr. 96/12 februarie 2014 emisă de Guvernul României,
4 conform cărții funciare nr. 68954, acesta nu se află în zone de protecție a siturilor
arheologice, nu are restricții de zonă, fiind permisă construcția obiectivului de investiții
propus. Terenul se află în extravilanul localității, respectă toate cerințele impuse de
specificul clădirii propuse a se construi și cerințele din ghidul solicitantului cu privire la
amplasamentul construcției.
Particularități ale amplasamentului propus pentru realizarea obiectivului de investiții
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.