Pe scurtMunicipiul Botoșani decide să declare ca bunuri ale domeniului privat de interes local ale orașului anumite imobile enumerate în procesul-verbal de inventariere. Aceasta înseamnă că acestea intră în proprietatea locală pentru gestionare și folosire de către autorități, nu pentru privat, iar eventualele costuri, termene sau regimuri de folosire vor fi stabilite prin hotărâri viitoare ale Consiliului Local. Pentru locuitori, impactul poate include eventuale reglementări de folosire a terenurilor, eventuale investiții sau întreținere de către municipalitate, conform planurilor și bugetelor aprobate ulterior.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind declararea unor imobile ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local al
Municipiului Botoṣani – august 2026
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind declararea unor imobile
ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local al Municipiului Botoṣani,
văzând referatul de aprobare a inițiatorului, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu,
Serviciul Cadastru şi Serviciului Contabilitate, precum şi rapoartele de avizare și avizele comisiilor de
specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani,
în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (4) lit. e), ale art. 354, art.
355 și art. 357 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/03.07.2019, privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.
392/2020 privind aprobarea
Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al
comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor;
în temeiul art. 139 alin. (2), alin. (3) lit. g), al art. 196 alin. (1) lit. a) și al art. 240 alin. (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în
Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. (1) Se declară ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local al Municipiului
Botoṣani următoarele bunuri imobile prevăzute în procesul verbal de inventariere al comisiei de
inventariere:
Anul
Valoarea de
Nr. Codul de Denumirea dobândirii Situația juridică
Elementele de identificare inventar
crt. clasificare bunului și/sau al dării actuală
( lei )
în folosință
0 1 2 3 4 5 6
Strada Vârnav nr. 15, sc. A - teren CC în
suprafață de 141 mp (din care 108 mp -
Curți, Decret expropriere
669 “-“ spațiu verde aferent AP3, bl. C4 și 33 mp 1975 33686,31
construcții nr. 274/1975
- teren ocupat de construcție – extindere
adiacent ap. 3)
Aleea Scurtă nr. 3, sc. B - teren CC în
Curți, Decret expropriere
670 “-“ suprafață de 2,28 mp (extindere adiacent 1984 532,31
construcții nr. 184/1983
ap. 3)
Aleea Scurtă nr. 12, sc. C, parter, ap. 1 -
Decret expropriere
671 “-“ Construcție apartament cu suprafața utilă 38,02 mp 1983 234089,14
nr. 184/1983
(suprafața totală 38,02 mp)
Strada Ion Pillat nr. 1 - teren CC în
Curți, suprafață de 331 mp (din care 219 mp - Decret expropriere
672 “-“ 1984 79079,21
construcții spațiu verde aferent AP69, bl. B9 și 112 nr. 79/1980
mp - teren ocupat de alei și construcții)
Str. Primăverii nr. 8, sc. E, etaj II, ap. 11 - Certificat de vacanță
673 “-“ Construcție 2026 214530,75
apartament cu suprafața utilă 33,39 mp sucesorală nr.
(suprafața totală 41,30 mp) 84/17.06.2026
Curți, Strada Bucovina nr. 16 - teren CC în Decret expropriere
674 “-“ 1984 229863,75
construcții suprafață de 125 mp nr. 300/1984
Curți, Aleea Tiberiu Crudu nr. 2 - teren CC în Decret expropriere
675 “-“ 1979 37121,73
construcții suprafață de 159 mp nr. 301/1979
Curți, Strada Colonel V. Tomoroveanu nr. 18 - Decret expropriere
676 “-“ 1974 29863,75
construcții teren CC în suprafață de 139 mp nr. 174/1984
Curți, Aleea Teodor Callimachi nr. 4 - teren CC Decret expropriere
677 “-“ 1974 16962,61
construcții în suprafață de 71 mp (alee acces) nr. 136/1978
Aleea Teodor Callimachi nr. 4 - teren CC
Curți, în suprafață de 430 mp (din care 365.60 Decret expropriere
678 “-“ 1974 102731.30
construcții mp - spațiu verde aferent AP29 și 64.40 nr. 136/1978
mp - teren ocupat de construcții)
(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se identifică prin planşele anexe nr. 669 – 678 la prezenta
hotărâre.
Art. 2. Se aprobă introducerea în domeniul privat al Municipiului Botoșani a bunurilor
prevăzute la art. 1 și identificate prin planşele anexe 669 – 678 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă însușirea documentațiilor tehnico - cadastrale și solicitarea de înscriere în
cartea funciară, prima înscriere a dreptului de proprietate privată în favoarea Municipului Botoșani a
bunurilor prevăzute la art. 1 și identificate prin planşele anexe nr. 669 – 678 la prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul Municipiului Botoşani prin Serviciul Patrimoniu, Serviciul Cadastru, Serviciul
Contabilitate și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Marian Voinescu Secretar general al Municipiului,
Oana Gina Chițanu
Botoșani, 31 august 2026
Nr. 284
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.