15 iunie 2023

HCL 272/2023 Botoșani adoptată

Hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani” Poetului Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia pentru anul 2022

Denumire
Hotărârea nr. 272 din 2023 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
272 / 2023
Data
15 iunie 2023
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Locuitorii primesc un răspuns clar: Consiliul Local acordă titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani Poetului Laureat Ion Pop, pentru anul 2022, ca recunoaștere a meritelor sale în poezie. Se precizează că primarul va asigura punerea în aplicație a hotărârii, adică formalitățile și comunicările necesare, iar evenimentele sau suficiente cheltuieli vor fi sprijinite conform actelor și alocărilor anunțate anterior pentru premiul Eminescu – Opera Omnia. Pentru locuitori, decizia nu implică salarii sau taxe noi în bugetul curent, dar stabilește acordarea unui titlu onorific și aprobarea necesară a organizării evenimentelor asociate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani” Poetului Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2022, domnul Ion Pop

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani” Poetului Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia pentru anul 2022 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani” Poetului Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2022, văzând raportul de specialitate al Serviciului Centru Informaţii Cetăţeni, precum și raportul de avizare al comisiilor de specialitate a Consiliului Local al Municipiului Botoșani, având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 6 din 10 ianuarie 2023 privind aprobarea acordării Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia și cele ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 266/31 mai 2023 privind aprobarea realizării evenimentului „Zilele Eminescu” în perioada 14 – 15 iunie 2023 și a alocării sumei de 25.000 lei necesară acordării Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Ediţia a – XXXII-a, Botoşani 15 iunie 2023, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (13) din O.U.G. nr. 57 din 03 iulie 2019 privind Codul administrativ, în temeiul art. 139 alin. (1), art. 240 alin. (2) și cele ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani” Poetului Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2022, domnul Ion Pop. Art. 2 Primarul Municipiului Botoşani, prin Serviciul Centru Informații Cetățeni și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Marian Murariu Secretar general, Oana Gina Georgescu Botoșani, 15.06.2023 Nr. 272

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă