28 iulie 2021

HCL 254/2021 Botoșani adoptată

Hotărâre pentru aprobarea Scrisorii de asteptari prin care se stabilesc performanÅ£ele asteptate de la organele de administrare si conducere ale intreprinderii publice, precum si politica autoritaÅ£ii publice tutelare privind intreprinderile publice care au obligaÅ£ii specifice legate de asigurarea serviciului public, pentru o perioada de cel puÅ£in 4 ani, adresata SC Modern Calor SA

Denumire
Hotărârea nr. 254 din 2021 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
254 / 2021
Data
28 iulie 2021
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Scrisoarea de așteptări care fixează ce performanțe trebuie să aibă conducerile întreprinderii publice SC Modern Calor SA și politica autorității tutelare pentru asigurarea serviciului public, pentru cel puțin 4 ani. Pentru locuitori înseamnă că orașul stabilește așteptările legate de cum gestionează compania de încălzire, ce rezultate trebuie să asigure și cum va fi supravegheată activitatea, cu implicații potențiale pentru calitatea serviciului și investiții pe termen lung. Funcționarii primăriei și Modern Calor vor pune în aplicare aceste prevederi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă forma și conținutul Scrisorii de așteptări pentru S.C. Modern Calor S.A., redactate de către Municipiul Botoșani, conform anexei la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL ____________________________________________________________________________ HOTARÂRE privind aprobarea Scrisorii de așteptări prin care se stabilesc performanţele aşteptate de la organele de administrare şi conducere ale întreprinderii publice, precum şi politica autorităţii publice tutelare privind întreprinderile publice care au obligaţii specifice legate de asigurarea serviciului public, pentru o perioadă de cel puţin 4 ani, adresată SC Modern Calor SA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea Scrisorii de așteptări prin care se stabilesc performanţele aşteptate de la organele de administrare şi conducere ale întreprinderii publice, precum şi politica autorităţii publice tutelare privind întreprinderile publice care au obligaţii specifice legate de asigurarea serviciului public, pentru o perioadă de cel puţin 4 ani, adresată SC Modern Calor SA, urmare a adresei SC Modern Calor SA nr. 16066/2021, prin care se solicită redactarea Scrisorii de așteptări, văzând raportul de specialitate al Compartimentului Energetic şi raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local, în conformitate cu prevederile OUG. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale H.G. nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109/2011, în temeiul art. 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (3) lit. i), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă forma și conținutul Scrisorii de așteptări pentru S.C. Modern Calor S.A., redactate de către Municipiul Botoșani, conform anexei la prezenta hotărâre. Art. 2 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate și S.C. ”Modern Calor” SA vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Bogdan Ciprian Buhăianu Secretar general, Oana Gina Georgescu Botoşani, 28 iulie 2021 Nr. 254 ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL ANEXA LA H.C.L. NR. 254 DIN 28.07.2021 SCRISOARE DE AȘTEPTĂRI privind Consiliul de Administrație al S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani 1. Introducere Prezentul document a fost întocmit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109 / 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111 / 2016, precum și H.G.R. nr. 722 / 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109 / 2011. Acesta reprezintă un document cu statut orientativ, care exprimă asteptarile Unitatii administrativ teritoriale a municipiului Botosani (APT), în ceea ce privește administrarea S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani (Societatea) pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Botoșani. Rolul Scrisorii de așteptări este acela de a reflecta viziunea și performanțele așteptate de Autoritatea Publică Tutelară (APT) și acționari, din partea organelor de administrare și conducere ale întreprinderii publice. 2. Prezentarea Societății S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani (Societatea) a fost înființată în data de 07.05.2010 prin divizarea S.C. TERMICA S.A. Botoșani dispusă prin Hotărârea A.G.A. nr. 4 / 15.03.2010. Societatea a câștigat licitația publică deschisă pentru preluarea delegării serviciului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Botoșani. Contractul de delegare a gestiunii nr. 13256 / 2010 incheiat intre U.A.T. Municipiul Botosani și S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani (Societatea) a fost aprobat prin H.C.L. nr.153 / 2010. Durata contractului este de 25 ani. Preluarea efectivă a operării SACET de către S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani (Societatea) s-a efectuat în data de 1 octombrie 2010. S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani (Societatea) este constituită legal ca societate comercială pe acțiuni, unic acționar fiind Unitatea administrativ teritoriala a municipiului Botosani, prin Consiliul Local al Municipiului Botoșani şi funcționează în baza legislației în vigoare și a documentelor de constituire. Datele de identificare ale Societății sunt : • Adresa : municipiul Botoșani, str. Pacea nr.43 (clădirea cu nr. de inventar nr. 10141) • Obiectul principal de activitate : Producerea, transportul, distribuția și furnizarea de energie termică, producerea și comercializarea de energie electrică • Statut juridic : Societate pe acțiuni • Acționar unic : Unitatea Administrativ Teritoriala a municipiului Botosani prin Consiliul Local al Municipiului Botosani (APT) • Cod unic de înregistrare : 26892574 • Nr. de înregistrare la Registrul Comerțului : J07 / 144 / 07.05.2010 • Licențe deținute : - Licența ANRE nr. 951 / 2010 pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice și termice în cogenerare – valabilă 25 ani - Licența ANRE nr. 1270 / 2013 pentru furnizarea de energie electrică – valabilă 10 ani - Licența ANRE nr. 2234 / 2020 pentru prestarea serviciului de alimentare centralizata cu energie termica – valabilă 15 ani. Sistemul de alimentare centralizata cu energie termică este 100% proprietatea autorității administrației publice locale (APT) a municipiului Botoșani. Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, proprietatea municipiului Botoșani, aflat în concesiunea și operarea S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani (Societatea) are ca și componente : • Sursa centralizată de producere a energiei electrice și termice – CET ; • Rețeaua de transport apă fierbinte ; • Instalațiile aflate in punctele termice (substații) ; • Rețelele de distribuție energie termică, inclusiv contorii de la bramșamente. Sursa centralizată de producere a energiei electrice si termice a suferit modificări majore ca urmare a modernizării realizate în perioada 2011 – 2014, finanțate prin POS Mediu - Axa 3 prin proiectul ,,Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoșani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”, al cărui beneficiar este U.A.T. Municipiul Botoșani. În prezent, în structura CET sunt : • 2 (două) instalații de cogenerare energie electrică și termică de înaltă eficiență cu motoare termice tip JMS 624 H02 – putere electrică instalată 4,4 MWe fiecare și instalații de recuperare a căldurii 3,4 Gcal / h fiecare, cu funcționare pe gaze naturale ; - 2 (două) cazane de apă fierbinte tip CAF 45Gcal / h fiecare, cu funcționare pe gaze naturale și / sau păcură ; - 1 (un) cazan de abur saturat tip GX – 6000, capacitate 10 t / h, existent pe amplasament anterior derulării proiectului, integrat în schema noii centrale, cu funcționare pe gaze naturale sau păcură. - 1 (un) cazan de abur saturat, capacitate 6 t / h, în probe de punere în funcțiune, combustibil utilIzat gaze naturale sau păcură Noua schemă de funcționare permite producerea energiei electrice și termice în cogenerare în proportie de 100% în sezonul cald (mai – septembrie) prin funcționarea unui motor termic încărcat funcție de cererea de energie termică. În sezonul rece funcționează pe lângă ambele instalații de cogenerare cu motoare termice și un cazan de apă fierbinte. CET Botoșani poate utiliza drept combustibili gazele naturale și păcura. Începand din anul 2013 combustibilul utilizat a fost exclusiv gazele naturale. Rețelele de transport apă fierbinte – formează sistemul de conducte tur – retur care asigură transportul energiei termice de la sursa de producere CET la punctele termice (PT) și au ca dispunere : - o magistrală, reprezentând 17% din total, alimentează 4 (patru) puncte termice situate în zona industrială ; - 2 (două) magistrale, reprezentând 83% din total, alimentează 33 puncte termice situate în zona urbană. Rețelele de transport sunt integral modernizate, fiind alcătuite din conducte preizolate termic. Reabilitarea rețelelor s-a realizat în perioada 2006 – 2012 din surse atrase prin programul ”Termoficare 2006 – 2015, căldură și confort”, cât și prin POS Mediu - Axa 3. În perioada 2011 – 2020, rețeaua de transport a fost extinsă cu aprox. 4 (patru) km ca urmare a realizării de racorduri termice pentru branșarea la SACET a unui număr de 43 noi consumatori (instituții bugetare, agenți economici). Investițiile pentru extinderea rețelei de transport s-au realizat din fonduri proprii ale operatorului S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani (Societatea). Instalațiile din punctele termice – reprezintă ansamblul de instalații prin intermediul cărora se transferă energia termică conținută în apa fierbinte din rețeaua de transport în agentul termic secundar pentru încălzire și apă caldă de consum ce urmează a fi distribuit beneficiarilor serviciului public. Din SACET Botoșani fac parte instalațiile celor 37 de puncte termice, capacitatea instalată a acestora fiind de 199,980 Gcal/h. Retelele de distribuție ale agentului termic secundar – sunt constituite din ansamblul conductelor prin care se transportă agentul termic pentru încălzire și apă caldă de consum de la punctele termice la utilizatori. Sistemul rețelelor de distribuție, are o lungime totală a conductelor de cca. 206,6 km (58,492 km traseu). În municipiul Botoșani sunt alimentati cu încălzire și apă caldă de consum 3 (trei) categorii de consumatori : • Consumatori casnici (populație) care locuiesc în apartamentele situate în scările de bloc conectate la rețelele de distribuție din cele 37 ansambluri de locuințe și un număr de 15 locuințe individuale (case) ; • Consumatori noncasnici (agenți economici, instituții publice) cu sedii situate în scările de bloc sau în imobile distincte conectate la rețelele de distribuție ; • Consumatori noncasnici (agenți economici, instituții publice) conectați la rețeaua de transport apă fierbinte, care au montate module termice individuale pentru preparare agent termic pentru încălzire și apă caldă de consum. În ce privește evoluția numărului de apartamente branșate la SACET, aceasta a fost constant descrescătoare, deconectările voluntare anterioare cât și cele din perioada 2011 – 2020 datorându-se în special nemulțumirii clienților privind calitatea parametrilor apei calde în ansamblurile de locuințe în care rețelele termice de distribuție nu au fost modernizate, neexistând sau nefiind funcționale conductele de recirculare, precum și dorintei de a-și monta surse individuale de căldură care să le permită costuri cu energia termică suportabile atunci pentru bugetele personale. Totodată, în ultima perioadă a existat și tendința de reconectare la SACET a unui număr redus de apartamente în zonele în care rețelele de distribuție au fost modernizate. Conform Legii nr. 325 / 2006 au fost identificate zonele unitare de încălzire care sunt constituite din arealul geografic (zona unei localităţi) aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale în interiorul căreia se poate promova o singură soluţie de încălzire, respectiv soluţia adoptată pentru reabilitarea şi eficientizarea SACET. Luând în considerare criterii specifice au fost identificate 37 de zone unitare de încălzire (din cele 45 potențiale), aprobarea acestora fiind consemnată prin H.C.L. nr. 299 din 29 iulie 2008. 3. Legislație națională sector energie / Documente locale relevante SACET 3.1 Legislație națională Principalele acte normative care guvernează (direct sau indirect) activitatea de producere, transport, distribuţie și furnizare a energiei termice, precum și cea de producere și comercializare a energiei electrice sunt următoarele : a) Legea nr. 31 / 1990 privind societăţile comerciale ; b) Legea nr. 123 / 2012 a energiei electrice și gazelor naturale ; c) H.G.R. nr. 246 / 2006 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice ; d) Legea nr. 51 / 2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice ; e) Legea nr. 325 / 2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică (n.r. lege specifică domeniului principal de activitate al Societății) Reglementează desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică utilizată pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, în condiţii de eficienţă şi la standarde de calitate, în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului. Serviciul de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cuprinde totalitatea activităţilor privind producerea transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ - teritoriale sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau asociaţiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice necesare încălzirii şi preparării apei calde de consum pentru populaţie, instituţii publice, obiective social - culturale şi operatori economici. Principiile legii sunt următoarele : • utilizarea eficientă a resurselor energetice ; • dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ – teritoriale ; • diminuarea impactului asupra mediului ; • promovarea cogenerării de înaltă eficienţă şi utilizarea surselor noi şi regenerabile de energie ; • reglementarea şi transparenţa tarifelor şi preţurilor energiei termice ; • asigurarea accesului nediscriminatoriu al utilizatorilor la reţelele termice şi la serviciul de alimentare cu energie termică ; • „un condominiu – un sistem de încălzire”. Obiectivele legii sunt următoarele : • asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică ; • asigurarea calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică ; • accesibilitatea preţurilor la consumatori ; • asigurarea resurselor necesare serviciului public de alimentare cu energie termică, pe termen lung ; • asigurarea siguranţei în funcţionare a serviciului public de alimentare cu energie termică ; • evidenţierea transparentă a costurilor în stabilirea preţului energiei termice. Operatorii serviciului public de alimentare cu energie termică au, în principal, următoarele obligaţii : • să respecte prevederile licenţei, caietului de sarcini şi ale contractului de delegare a gestiunii ; • să asigure continuitatea serviciului ; • să respecte indicatorii de performanţă, aprobaţi de autorităţile administraţiei publice locale; • să asigure transparență totală în ceea ce privește calcularea facturilor pentru serviciile prestate; să întocmească anual şi să urmărească bilanţul energiei termice, aferent fiecărei activităţi prevăzute în licenţă, avizat de autoritatea competentă şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale ; • să solicite desfiinţarea construcţiilor şi a altor obiective amplasate ilegal în zona de protecţie, precum şi a celor care nu respectă distanţele de siguranţă faţă de construcţiile şi instalaţiile proprii aferente activităţilor prevăzute în licenţă ; • să furnizeze autorităţii administraţiei publice locale şi autorităţii naţionale de reglementare competente informaţii privind activităţile prevăzute în licenţă ; • să asigure securitatea serviciului public de alimentare cu energie termică şi a SACET ; • să asigure accesul nediscriminatoriu la reţeaua termică pentru toţi utilizatorii solicitanţi ; • să ţină situaţii contabile separate pentru fiecare activitate reglementată specifică serviciului, conform prevederilor legale ; • să asigure stocurile de combustibili şi piese de schimb, în aşa fel încât să respecte principiul continuităţii serviciului, în orice condiţii ; • să elaboreze proceduri/instrucţiuni specifice activităţii proprii, în conformitate cu prevederile legale. f) O.G. nr. 21 / 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane si rurale, aprobată prin Legea nr. 515 / 2002 , cu modificarile si completarile ulterioare; g) O.G. nr. 36 / 2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, aprobată prin Legea nr. 483 / 2006, cu modificările și completările ulterioare ; h) H.G.R. nr. 602 / 2015 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006 - 2020, căldură şi confort" ; i) H.G.R. nr. 882 / 2004 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate ; j) H.G.R. nr. 1069 / 2007 privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007 – 2020 ; k) H.G.R. nr. 933 / 2004 privind contorizarea consumatorilor racordaţi la sistemele publice centralizate de alimentare cu căldură, modificată și completată prin H.G.R. nr. 609/2007 ; l) H.G.R. nr. 219 / 2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă ; m) H.G.R. nr. 1215 /2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, modificată și completată prin H.G.R. nr. 494 / 2014 ; n) Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 112 / 2014 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a prestării serviciilor de interes economic general de către societăţile care produc, transportă, distribuie şi furnizează energie termică ; o) H.G.R. nr. 717 / 2008 pentru aprobarea Procedurii – cadru privind organizarea, derularea şi atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice, criteriilor de selecţie – cadru a ofertelor pentru serviciile comunitare de utilităţi publice şi a Contractului – cadru de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice ; p) Legea nr. 121 / 2014 privind eficiența energetică ; q) Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice produse în sistem centralizat în municipiul Botoșani nr. 13256 / 2010. 3.2 Documente locale relevante SACET a) H.C.L. nr. 367 / 2009 pentru aprobarea proiectului strategic privind reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoșani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice b) International Finance Bank (n.r. World Bank Group - Banca Mondială) – ”Reducerea cheltuielilor cu energia termică în Botoșani, Romania - 2014” c) H.C.L. nr. 352 / 2015 pentru aprobare ”Strategia locală de alimenta [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă